Replica 15 case din Mihai Viteazu risca sa treaca in administrarea localitatii Baia

Situaţie delicată la Mihai Viteazu. Primarul Gheorghe Grameni susţine că în cadrul programului Registrului Electronic al Limitelori Unităţilor Administrativ Teritoariale (RELUAT) trebuie să se stabilească hotarele dintre localităţile învecinate comunei pe care o administrează, însă, dacă s-ar respecta legea 2 din 1968, localnicii ar fi nevoiţi să treacă în administrarea localităţii Baia din judeţul Tulcea.

„Conform actelor pe care le deţinem, pământul este al nostru. Avem 1000 de hectare care au aparţinut localităţilor Sinoie şi Mihai Viteazu şi, în baza Legii 2 din 1968, au fost cedate de ADS celor de la Baia, iar acum ei se fac stăpâni pe terenul nostru. Dacă ţinem cont de Legea 2 din 68, atunci hotarul celor de la Baia ar afecta locuitorii din Mihai Viteazu. Situaţia este foarte delicată şi sperăm ca în cele din urmă să găsim o modalitate de rezolvare. Conform Legii 2 din 1968, Baza de Recepţie şi 15 case din Mihai Viteazu ar trebui să treacă în administrarea localităţii Baia", susţine Gheorghe Grameni, primarul localităţii Mihai Viteazu. Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, Stere Sponte, spune că reprezentanţii localităţii Baia au refuzat semnarea protocolului de delimitare dintre cele două localităţi. „Am semnat documentele tehnice cu localităţile învecinate Călăraşi, Brăila, Ialomiţa şi Tulcea şi urmează ca în cel mult 10 zile să finalizăm şi să încheiem activitatea cu Registrul Electronic al Limitelor Unităţilor Administrativ Teritoriale, iar la 1 aprilie a.c. se va trece la modificarea Legii 2 din 1968 privind unităţile administrativ teritoriale. La hotarul cu Tulcea sunt probleme. Între localitatea Baia din Tulcea şi Mihai Viteazu din Constanţa protocolul nu a fost semnat pentru că au viziuni diferite faţă de hotar motiv pentru care situaţia lor a fost înaintată Agenţiei Naţionale care va stabili limita dintre cele două localităţi. Mihai Viteazu solicită limita de hotar la Canalul de irigaţii care vine dinspre Baia. Cei de la Baia nu au vrut să semneze", susţine Stere Sponte, directorul OCPI.

http://www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1053

UPDATE Călătorie cu peripeții pe podul Brăila - Tulcea. Un șofer merge pe contrasens! (FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 944

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

06 Apr 2024 2623

Cristian Pistol, director general al CNAIR „ Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic de 80%”

06 Apr 2024 495

MApN Fragmente de dronă, găsite pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

29 Mar 2024 520

Cine este Viorica Toader, candidat PNL pentru funcția de primar al comunei Peceneaga, județul Tulcea (FOTO)

15 Mar 2024 2363

Achiziții Constanța Primăria Medgidia cumpără brazi naturali și platani

13 Mar 2024 1260

Brăila Au reapărut tasările la rampa de acces pe Podul peste Dunăre; pentru stabilizare vor fi foraţi 40 de stâlpi

11 Mar 2024 679

Peste zece medalii cucerite de sportivii de la Tomis Spartan Division la Cupa Danubius. „Au luptat cu pasiune“ (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 743

Licitații Tulcea Olcocons SRL Brăila construiește cu 420.000 de euro un centru de colectare în comuna Topolog (DOCUMENT)

25 Feb 2024 4337

#DunăreaCălăuzăTuristică Satul Sfântul Gheorghe - „Este mai mult un sat oriental şi cu străzile pline de nisip“

22 Feb 2024 4836

Autoritatea Navală Română bagă în reparații capitale pontonul din Brăila! Iată cine se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

18 Feb 2024 3669

Fotoreportaj Constanța Datorită vremii însorite, o familie din Brăila a venit la Vama Veche pentru aniversarea împlinirii vârstei de 59 de ani (FOTO+VIDEO)

03 Feb 2024 1008

#DunăreaCălăuzăTuristică Delta Dunării în anii 1930 - „Privelişti aproape unice pe tot globul pământesc“

31 Jan 2024 6229

Originar din Medgidia Lucian Grigorescu, un pictor considerat ca „dintre cei mai interesanți, mai complecși și mai personali postimpresioniști” la nivel mondial

31 Jan 2024 1190