Replica Livreaza personal bazei americane de la Kogalniceanu, dar si piese pentru fregate - Romanul implicat in scandalul de spionaj din Anglia are birou si in Constanta

Românul Călin Humă, care apare în scandalul de spionaj de la Londra, unde asistenta parlamentarului Mike Hancock a fost arestat de MI5 pentru că recruta agenţi pentru serviciile ruse de informaţii, are legături strânse cu judeţul Constanţa. Humă lucrează chiar şi pentru americanii de la baza Mihail Kogălniceanu, cărora le procură personal de specialitate şi îi învaţă engleză pe cei care urmează să lucreze pentru americani, dar livrează şi piese de schimb pentru cele două fregate româneşti, în timp ce una din companiile sale din Anglia vinde elicoptere civile şi militare. De altfel, colaborarea dintre US Army şi Călin Humă era la un moment dat elogiată de o parte a presei, afaceristul român stabilit în Anglia fiind văzut unul din exemplele gen „aşa da" în relaţiile româno-americane.


Humă conduce în prezent o serie de firme specializate în consiliere politică, reprezentare şi lobby, dar şi în furnizarea de echipamente militare, de protecţie nucleară, biologică şi chimică, precum şi pentru „administrarea platformelor de armament". În plus, asociaţii lui Humă, din IDS Operations, firma de consultanţă şi resurse umane pe care o conduce, pe numele lor Dragoş Moisescu şi Mircea Crăciun, au biroul în Constanţa, pe strada Călugăreni nr. 2. IDS Operations LTD Hampshire Sucursala Bucureşti şi celelalte societăţi controlate de românul Călin Humă nu se pot compara cu prea multe firme din România, ţinând cont de faptul că au domenii de activitate precum „repararea şi întreţinerea aeronavelor şi navelor spaţiale", cum e în cazul Indes Aviation SRL şi Romanian Aerospace Centre of Excellence SRL, ambele controlate de Călin Humă, de 45 de ani şi Dragoş Florin Moisescu, de 40 de ani. Pe lângă acestea, românul care a lucrat în paralel atât pentru US Army, cât şi pentru un parlamentar britanic bănuit de spionaj în favoarea Rusiei, mai are în România SC Indes Forum SRL (editarea de programe), în timp ce principalul său asociat, Dragoş Florin Moisescu controlează şi SC Scott Investments & Projects SRL, SC Maxim Group SRL şi SC Agricola Bucureşti 2001 SRL.

Proiectele imobiliare marca Humă au dat faliment

Nu toate proiectele lui Humă au mers însă bine; astfel, SC Anglo- Romanian Consultancy SRL, prin care intenţiona să dezvolte mai multe proiecte imobiliare în Bucureşti şi Braşov a dat faliment. Călin Humă este unul dintre est-europenii care au lucrat pentru parlamentarul britanic Mike Hancock, a cărui asistentă, rusoaica Ekaterina Zatuliveter, a fost arestată săptămâna trecută, după o anchetă a MI5 ce a durat şase luni. Sunday Telegraph a descoperit că tânăra în vârstă de 25 de ani, care a primit un ordin de expulzare pe motive de securitate naţională, este unul dintre cei cel puţin şase imigranţi - dintre care o parte din foste ţări comuniste - care au lucrat pentru Hancock de când acesta a devenit parlamentar, în 1997. Primul dintre ei a fost Humă, de origine română, care a lucrat ca voluntar pentru Partidul Liberal Democrat la scurt timp după ce a absolvit Universitatea Southampton, în 1999. El a colaborat cu Hancock atât în Camera Comunelor, cât şi în circumscripţia acestuia din Portsmouth, timp de doi ani.
Humă şi Hancock, împreună la Constanţa, în 2004

În noiembrie 2004, Humă şi Hancock au fost fotografiaţi la Constanţa, unde parlamentarul ar fi condus o delegaţie a Consiliului Europei, iar Humă reprezenta o companie care furniza programe informatice pentru societăţile de căi ferate. Contactat de Sunday Telegraph, Humă a declarat că îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care a lucrat pentru Hancock. „A fost puţin timp. L-am ajutat numai cu activităţile de birou şi cu scrisorile către membrii circumscripţiei sale. După ce am absolvit universitatea, m-am implicat mult în muncă şi am pierdut legătura cu Hancock", a spus el. „Ar trebui să spun clar că (în perioada în care a lucrat Humă pentru parlamentar - n.red.) nu am fost niciodată în faţa unor informaţii interesante sau sensibile. Nu ştiu dacă (Ekaterina Zatuliveter - n.red.) s-a aflat în această poziţie. Nu cred că parlamentarii au acces direct la informaţii sensibile. Nu cred că, în calitate de asistent, ai avea acces la prea multe. Existau proceduri foarte precise în Camera (Comunelor - n.red.) privind cum sunt administrate documente şi nu cred că nimeni ar putea să aibă acces la astfel de informaţii. Eu cu siguranţă nu am avut", a explicat Călin Humă.

www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 304

Istoria Dobrogei Vasile Canarache - personaj de legendă. Despre moştenirea istorică lăsată la Constanța

12 Apr 2024 3593

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 664

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 391

Horoscop pentru duminică, 31 martie 2024. Cheltuielile comune cu alții sunt o temă delicată pentru unii nativi

31 Mar 2024 618

Horoscop pentru sâmbătă, 30 martie 2024. Iată ce le este rezervat zodiilor astăzi

30 Mar 2024 821

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20646

Nu se modifică indemnizațiile pentru medicii specialiști și primari care efectuează gărzi

14 Mar 2024 543

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 743

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31283

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5463

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 752

Horoscop pentru miercuri, 07 februarie 2024! Segmentul amoros este sensibil astăzi pentru unii nativi

07 Feb 2024 961

Un important Ordin al Ministrului Dezvoltării ar putea fi anulat la Constanța

05 Feb 2024 781

Vrei să lucrezi la SRI? Acum ai ocazia. Iată ce posturi sunt disponibile!

05 Feb 2024 2773