Replica Negustori de fier vechi si haine, farmacisti si pescari- noii jupani ai plajelor

Vara lui 2011 o să fie un nou sezon reuşit pentru economia subterană şi la fel de dezastruos pentru bugetul de stat. Evaziunea fiscală îşi va păstra supremaţia, de peste 80% din tot ce înseamnă turism pe litoral, după cum au spus de mai multe ori, în mod oficial, reprezentanţii statului, turistul prea leneş pentru a trece graniţa la bulgari va fi din nou batjocorit cu preţuri de Coasta de Azur, la condiţii de Cambodgia, iar plajele vor fi la fel de murdare, ca şi până acum. Semnale sunt destule în acest sens. Astfel, pentru un observator neavenit, e greu de înţeles bătaia cruntă dintre zeci de firme, pentru o fâşie de plajă, în condiţiile în care absolut toţi concesionarii se jură că afacerea e una păguboasă.

Explicaţia e simplă: ca şi până acum, cea mai mare parte din încasări se va realiza la negru. Asta înseamnă sute de milioane sau miliarde de lei vechi câştigaţi uşor, fără nici un efort. De aici şi îmbulzeala cât se poate de pestriţă a firmelor flămânde după un petec de pajă. Dintre acestea, cele care se ocupă strict de turism se pot număra pe degete. Astfel, de pe lista câştigătorilor licitaţiei pentru concesionarea plajelor doar Ana Hotels SA, Rex Mamaia SA, Mamaia SA, Complex Palas Pelican SRL, Hagi Sport SRL şi Hotel Central SRL sunt firme hoteliere, teoretic cele mai îndreptăţite să ia plaje în grijă, pentru confortul propriilor turişti. Restul de circa 30 de firme au de-a face cu turismul cam cât au avut şi guvernanţii din ultimii 20 de ani. Cap de afiş, de mai mulţi ani, este Romned Operator Portuar, companie mare, ce-i drept, neguţătoare de fiare vechi, printre altele, având experienţa amenzilor de miliarde încasate an de an şi a plajelor mizerabile oferite până acum turiştilor, nu putea rata un nou sezon, aşa că a pus mâna pe plaje din Mamaia I şi Mamaia V. Anul acesta, era cât p-aci să rupă gura târgului un alt nume ciudat, fără nici cea mai mică legătură imaginabilă cu turismul: SC Activ GSM 2004 SRL. Firma care vinde telefoane mobile, deţinută de Mihaela Caraivan şi Gabriel Ciobanu, a licitat la greu, pentru aproape toate plajele bune ale Constanţei, dovadă clară că businessul nu e nici pe departe atât de păgubos cum se smiorcăie operatorii. Nu a reuşit, dar lăsat locul altor ciudaţi. Cum ar fi neguţătorii de băuturi de la Imperia Grup SRL din Castelu, o firmă deţinută de Tiberiu Costică. Imperia de la Castelu a luat în concesiune o plajă din zona Mamaia IV, unde va fi vecină cu alţi crâşmari, şi anume cei de la SC Com Venghelis SRL, firmă controlată de Gheorghe Puşnava. Avem şi angrosişti precum Mar Internaţional Trading 94 SRL Bucureşti, administrată de Maricel Ciobotaru şi patronată de o firmă suedeză, 20 Investors, care a primit plaje în zona Mamaia II. Nici vânzătorii de ţoale nu puteau lipsi din peisajul atât de vesel al concesionarilor de plaje: Sagem Import Export SRL din Olteniţa, patronată de Sandro şi Alberto D'Angelo şi Cristian Chircă, a luat o plajă din Mamaia V. Şi pescarii ori patronii de cherhanale au devenit jupâni de plaje. Astfel, Vasile şi Carmen Briceag, de la Britaku SRL şi Carmen Tina SRL s-au făcut cu plaje în staţiunea Olimp, Briceag băgându-şi ambele firme la licitaţie, pentru a fi sigur că nu rămâne cu buzele umflate. Şi dacă tot vorbeam de pescari, nu trebuie omişi cei de la Maricultura SRL, condusă de Mirică Crivăţ, Lale Marinescu şi Tigitrans SA, adică societatea care are singura fermă de midii din România. Maricultura a luat o plajă din Agigea, cea de-a doua fiind preluată de Sarda Fish SRL, firmă deţinută de Matei Datcu, lider al PNL şi patron al pescăriei din Agigea. Avem crâşmari, pescari, vânzători de haine ori de fiare vechi, de ce nu am primi şi un farmacist? Că tot este, oricum, pe lista concesionarilor. Este vorba despre SC Parthis SRL Constanţa, firma controlată de Elena şi Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Parthis SRL se ocupă, cum altfel, de comerţul cu produse farmaceutice. Una din cele mai bizare apariţii este cea a SC Geo S Place SRL Constanţa, firmă care a participat şi a câştigat concesiunea asupra unei plaje din zona Mamaia V. Nu ştim dacă mai contează sau mai miră pe cineva, dar Geo S Place SRL, deţinută de un oarecare George Radu, se ocupă de comerţul cu flori şi are activitatea suspendată din 2009. Şi un ultim amănunt interesant. Cu extrem de puţine excepţii, firmele care au primit plaje de la Apele Române administrate de Marian Mitrea au pierderi de sute de milioane sau chiar miliarde de lei vechi şi sunt executate silit pentru datorii la bugetul de stat.

http://www.replicaonline.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 413

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 693

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 590

ZIUA LIVE Politica faptelor vs. Constanța proiectelor!

09 Apr 2024 642

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 2578

Armonia Hospital Constanța Cursul Lamaze, esențial pentru viitoarele mămici

11 Mar 2024 620

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3815

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 471

Descoperă Noul Mitsubishi ASX la Exclusiv Auto Constanța. Discount Minim Garantat de 2.380 € și Ecotichet de 1.000 €

25 Jan 2024 665

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1142

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2158

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1369

Vina de a fi fericit Din ce motive poate apărea

22 Oct 2023 754

Costinești Imagini unice de la epava navei „Evangelia“! Un vicecampion mondial, Cristian Tranulea, în „expediție“ (GALERIE FOTO)

16 Sep 2023 3693

ISU Dobrogea Constanța „Eduard, o vizită la «eroii lui, pompierii»” (GALERIE FOTO)

02 Aug 2023 1051