Centrulnatura.ro Mituri și legende alimentare. „Avem nevoie de proteine pentru organism“

  • Avem nevoie de proteine pentru organism. Cu această justificare medicală, oamenii se intoxică și se sinucid lent consumând cadavre de animal, zi după zi – în același timp, comportându-se barbar cu speciile animale din jur.

Corpul omenesc are nevoie de aminoacizi, nu de proteine.

Când le obține din carne, procesul de digestie, care presupune scindarea proteinelor animale – este un proces atât de greoi și de consumator de energie, încât costă mai multă energie decât aminoacizii furnizați. Din hrana vegetală proaspătă se obțin aminoacizii de care avem nevoie zilnic, existând numeroase surse în Natură.

În schimb, carnea conține ceva ce oamenii caută disperați: neurotransmițători (adrenalină, noradrenalină, dopamină) – adică substanțele care susțin glandele suprarenale (slăbite la toți oamenii prezentului, stresați și suprasolicitați).

Senzația de putere, de forță, de agresivitate ce apare după consumul de carne nu se datorează proteinelor – ci acestor neurotransmițători – pe care îi căutăm ca un drog (alături de tutun, cafea, cola, zahăr și alte droguri legale de susținere a suprarenalelor și energiei corpului). De aceea, oprirea consumului de carne la oamenii care depind aproape exclusiv de neutrotransmițătorii din carne duce la o stare de slăbiciune intensă, greu de depășit. De aceea, marii consumatori de carne nu pot ține post ortodox – pentru că nu mai pot funcționa în lume!

Sursă text: www.centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia de Sănătate din Senat a inclus terapia durerii în categoria drepturilor pacienţilor

23 Apr 2024 352

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 420

Armonia Hospital Constanța Mamografie Bilaterală, la un preț special, cu trimitere de la medicul de familie

19 Apr 2024 732

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 408

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 328

Preşedintele (CNAS), Valeria Herdea „Din 1 iulie 2024, persoanele neasigurate vor avea aceleaşi drepturi ca şi persoanele asigurate”

10 Apr 2024 1063

Cumpărări directe Constanța Glasscomed SRL București asigură service pentru aparatura de laborator de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța (DOCUMENT)

08 Apr 2024 378

Spitalul Orășenesc Hârșova, în proces cu DSP Ialomița, pentru analizele de apă potabilă! Tribunalul Constanța a rămas în pronunțare

04 Apr 2024 506

CJC alocă 1.5 milioane de lei, finanțare nerambursabilă pentru proiectele non-profit din zona socială și de sănătate. Până când pot fi depuse solicitările?

02 Apr 2024 496

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 893

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 760

Cumpărări directe Constanța Eco Fire Sistems SRL, contract cu DSP Constanța pentru eliminarea deșeurilor spitalicești (DOCUMENT)

28 Mar 2024 612

850 de cazuri noi de rujeolă şi două decese, înregistrate în ultima săptămână

26 Mar 2024 610

Nicu Covaci, operat de urgență pe creier! În ce stare se află liderul formației Phoenix

22 Mar 2024 727

Heka Hospital Constanța Ce trebuie să știi despre nodulii tiroidieni

18 Mar 2024 872