Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

foto: Pixabay
Cazul prinţesei Kate, o tânără de 42 de ani bolnavă de cancer, ilustrează un fenomen care capătă amploare. Fără a-i înţelege cu adevărat cauzele, persoanele sub 50 de ani sunt de mai multe decenii din ce în ce mai afectate de această boală, informează AFP.

Este vorba despre o adevărată "epidemie" la cei sub 50 de ani, a declarat Shivan Sivakumar, specialist în cancer şi cercetător la Universitatea din Birmingham.

Între 1990 şi 2019, rata de diagnosticare cu cancer aproape s-a dublat (+80%) la această grupă de vârstă la nivel mondial, potrivit unui vast studiu publicat în 2023 de BMJ Oncology, care s-a concentrat pe cele mai răspândite aproximativ treizeci de tipuri de cancer.

Fenomenul, care este deosebit de răspândit în ţările dezvoltate, se reflectă şi în creşterea numărului de decese cauzate de cancer în rândul persoanelor sub 50 de ani. În ultimii treizeci de ani, numărul acestora a crescut cu aproximativ 28%.

Câteva cazuri au impresionat publicul larg, cum ar fi moartea la vârsta de 43 de ani a actorului Chadwick Boseman, starul din "Black Panther", din cauza unui cancer colorectal în 2020.

De fapt, cancerele gastro-intestinale - de colon, de esofag, de ficat - fac obiectul unei epidemii deosebit de notabile în rândul tinerilor. Potrivit Societăţii Americane de Cancer, ele reprezintă principala cauză de deces prin cancer la bărbaţii sub 50 de ani şi a doua cauză de deces la femeile din aceeaşi categorie de vârstă, după cancerul de sân.

Cum ar putea fi explicat un astfel de fenomen? Nimeni nu ştie deocamdată, iar răspunsul este fără îndoială complex.

"În prezent, nu există nicio dovadă concludentă" care să favorizeze o explicaţie, a spus Shivan Sivakumar. Este probabil ca mai mulţi factori să fie implicaţi.


Cu toate acestea, o explicaţie, populară în cercurile sceptice faţă de vaccinuri, poate fi rapid respinsă: vaccinarea anti-COVID-19 nu are nimic de-a face cu creşterea numărului de cazuri de cancer în rândul tinerilor, deoarece acest fenomen era deja în curs de desfăşurare cu mult timp înainte de pandemie.


Nu a fost găsit un vinovat clar

Cercetătorii privilegiază două mari ipoteze. Fie oamenii din generaţiile recente au fost mai expuşi decât predecesorii lor la factori de risc bine cunoscuţi, fie au apărut noi riscuri.

Prima categorie de ipoteze este alimentată în special de observaţia că, în comparaţie cu generaţiile anterioare, oamenii de patruzeci şi ceva de ani din zilele noastre erau mai tineri atunci când au experimentat pentru prima dată fumatul, consumul de alcool şi obezitatea.

Ultimul punct prezintă un interes deosebit pentru medicul epidemiolog Helen Coleman, de la Universitatea Queen's din Belfast. Cercetătoarea, care a studiat în special cancerele în rândul tinerilor din Irlanda de Nord, vorbeşte despre o "epidemie de obezitate" care nu a existat înainte de anii 1980.

Rămâne de analizat cealaltă ipoteză majoră, care sugerează apariţia unor noi agenţi cancerigeni. Există multe teorii - produse chimice, microplastice, medicamente noi, etc. - dar toate rămân speculative.

Făcând obiectul unei mari atenţii mediatice, alimentele ultraprocesate au fost recent menţionate ca fiind un posibil vinovat. Dar, şi în acest caz, "există foarte puţine date care să susţină această idee", notează Helen Coleman.

Fără a cunoaşte cauzele care stau la baza fenomenului, este dificil de ştiut ce trebuie făcut pentru a stopa creşterea numărului de cazuri de cancer în rândul tinerilor.

Pentru unele autorităţi sanitare, screeningul este un instrument crucial. Statele Unite, de exemplu, au redus în 2021 vârsta recomandată pentru depistarea cancerului colorectal la 45 de ani. În Franţa, vârsta minimă rămâne stabilită la 50 de ani, dar unii gastroenterologi pledează pentru scăderea vârstei recomandate pentru screening.


Sursa: Agerpres.ro 



Citește și:

Kate, prințesa de Wales a anunțat că are cancer (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 676

CNAS, Valeria Herdea Vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer

11 Apr 2024 390

O descoperire importantă cu impact în tratarea cancerului de sân

07 Apr 2024 567

Palatul Buckingham pregătește înmormântarea Regelui Charles al III-lea sub denumirea „Operațiunea Menai Bridge“

31 Mar 2024 10263

Kate, prințesa de Wales a anunțat că are cancer (VIDEO)

22 Mar 2024 1118

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 04 martie 2024

04 Mar 2024 384

De ce este importantă prevenția în tratamentul cancerului mamar?

22 Feb 2024 589

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea „În România sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici”

19 Feb 2024 990

Doliu în muzica internațională A murit starul american de muzică country Toby Keith

06 Feb 2024 659

Preşedintele Klaus Iohannis „Îi dorim regelui Charles recuperare completă”

06 Feb 2024 503

Regele Charles, diagnosticat cu cancer! Anunțul Palatului Buckingham

05 Feb 2024 1666

SUA Secretarul american al apărăriii prezintă scuze pentru că a ţinut secret că suferă de cancer

01 Feb 2024 838

Nou tratament împotriva cancerului dezvoltat de cercetători israelieni

19 Jan 2024 945

Oamenii de ştiinţă au descoperit o genă care poate crește riscul de cancer al sângelui

13 Jan 2024 766

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila „Cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate. Încurajăm femeile să se vaccineze“

30 Nov 2023 869