Kate, prințesa de Wales a anunțat că are cancer (VIDEO)

Catherine, Prințesa de Wales, a dezvăluit vineri că a fost diagnosticată cu cancer și se află în „stadiile incipiente” ale tratamentului.

„După cum vă puteţi imagina, acest lucru a necesitat timp. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenţie chirurgicală majoră pentru a-mi începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte şi Louis într-un mod adecvat pentru ei şi să îi asigurăm că voi fi bine", spune Kate.

Aceasta încearcă se se mențină pozitivă.

„Sunt bine și devin mai puternică în fiecare zi", spune Kate. 

Ea l-a lăudat pe Prințul William pentru că i-a fost alături ca „o mare sursă de confort și liniște”, precum și pentru sprijinul pe care l-a primit din partea publicului.

„Sperăm că veți înțelege că, ca familie, acum avem nevoie de timp, spațiu și intimitate în timp ce îmi termin tratamentul. Munca mea mi-a adus întotdeauna un sentiment profund de bucurie și aștept cu nerăbdare să mă întorc când voi putea, dar deocamdată trebuie să mă concentrez pe o recuperare completă”, a spus prințesa.

 



foto: Youtube/The Sun 




Citește și:

De ce este importantă prevenția în tratamentul cancerului mamar?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 662

CNAS, Valeria Herdea Vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer

11 Apr 2024 384

O descoperire importantă cu impact în tratarea cancerului de sân

07 Apr 2024 557

Cancerul afectează din ce în ce mai mult persoanele cu vârste sub 50 de ani. Ce trebuie să faceți dacă simţiţi că ceva nu este în regulă

31 Mar 2024 764

Palatul Buckingham pregătește înmormântarea Regelui Charles al III-lea sub denumirea „Operațiunea Menai Bridge“

31 Mar 2024 9601

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 04 martie 2024

04 Mar 2024 378

De ce este importantă prevenția în tratamentul cancerului mamar?

22 Feb 2024 571

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea „În România sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici”

19 Feb 2024 983

Doliu în muzica internațională A murit starul american de muzică country Toby Keith

06 Feb 2024 655

Preşedintele Klaus Iohannis „Îi dorim regelui Charles recuperare completă”

06 Feb 2024 498

Regele Charles, diagnosticat cu cancer! Anunțul Palatului Buckingham

05 Feb 2024 1650

SUA Secretarul american al apărăriii prezintă scuze pentru că a ţinut secret că suferă de cancer

01 Feb 2024 832

Nou tratament împotriva cancerului dezvoltat de cercetători israelieni

19 Jan 2024 936

Oamenii de ştiinţă au descoperit o genă care poate crește riscul de cancer al sângelui

13 Jan 2024 762

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila „Cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate. Încurajăm femeile să se vaccineze“

30 Nov 2023 863