Nou tratament împotriva cancerului dezvoltat de cercetători israelieni







 
  • Oamenii de ştiinţă israelieni au dezvoltat un nou anticorp care creează un răspuns imunitar puternic împotriva cancerului, a anunţat joi Institutul de Ştiinţă Weizmann (WIS) din Israel, transmite agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Noua realizare imunoterapeutică, descrisă într-un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Cell, îmbunătăţeşte comunicarea dintre celulele imunitare şi poate conduce la terapii inovatoare împotriva cancerului şi a bolilor autoimune, a precizat WIS într-un comunicat.

Cercetătorii au descoperit că celulele imunitare T ajung la epuizare şi îşi pierd eficacitatea în lupta cu tumorile canceroase în cazul în care nu beneficiază de un sprijin stimulativ din partea celulelor dendritice, cu rol important în sistemul imunitar.

Prin urmare, tratamentele obişnuite folosite în imunoterapie sunt ineficiente în cazul multor pacienţi, deoarece zonele tumorale ale acestora nu au celule imune dendritice, în timp ce la alţi pacienţi eficacitatea este de scurtă durată.

Echipa a modificat cu ajutorul ingineriei genetice anticorpul cu două braţe, denumit BiCE (Bispecific DC-T Cell Engager), un braţ blocând receptorul dăunător care epuizează celulele T, în timp ce celălalt braţ recrutează celula dendritică esenţială.

În cadrul experimentelor efectuate pe şoareci, cercetătorii au constatat că anticorpul a încetinit dezvoltarea tumorilor în cazuri de cancer pulmonar, de piele şi mamar.


În plus, s-a descoperit că noul anticorp poate preveni o reapariţie a cancerului, lăsând în urmă celule imunitare care îşi "amintesc" cum să identifice tumorile şi răspund în consecinţă.


Citește și
Oamenii de ştiinţă au descoperit o genă care poate crește riscul de cancer al sângelui


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 662

De ce este importantă prevenția în tratamentul cancerului mamar?

22 Feb 2024 571

Oamenii de ştiinţă au descoperit o genă care poate crește riscul de cancer al sângelui

13 Jan 2024 762

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, un moment simbolic care responsabilizează Ministerul Sănătății

04 Feb 2023 1172

Interviu Devon Cone și Daphne Panayotatos, activiste la Refugees International, despre situația refugiaților ucraineni în România (DOCUMENT)

07 Oct 2022 2040

Lupta împotriva cancerului, discutată de Andrei Baciu și Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate

01 Jun 2022 1457

Cancerul colorectal Simptome, diagnostic, tratament

28 May 2021 3085

Apel umanitar pentru Mario, un băiețel care suferă de cancer

04 May 2021 1765

SCJU Constanța va derula un proiect de screening pentru cancerul colorectal, finanțat din fonduri europene

11 Nov 2020 1982

Compartiment de îngrijiri paliative, și la Constanța Ziua Mondială Hospice și a îngrijirilor paliative

12 Oct 2020 5655

Pacienții bolnavi de cancer mai au o șansă. Laboratorul de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța, inaugurat

26 Sep 2020 1483

Veste bună pentru femeile din Constanța A fost inaugurat OCH - Centrul de excelență dedicat cancerului de sân, cu cea mai nouă tehnologie din domeniu (galerie foto + video)

13 Feb 2020 10963

O tânără din Constanța, mamă a doi copii, are nevoie de ajutor. A fost diagnosticată cu o boală cumplită

03 May 2019 12052

Doliu în lumea muzicii! Un cunoscut artist român s-a stins din viaţă din cauza unei boli nemiloase

17 Jan 2019 1705

Apel disperat pe Facebook! Un cunoscut muzician se luptă cu o boală nemiloasă

30 Apr 2018 1684