Feerie pe gheaţă, spectacol şi aplauze Balerinii de la The Imperial Ice Stars i-au cucerit pe constănţeni (galerie foto)

08_lebede_-_balet_pe_gheata_lacul_loebedelor_13.jpgGrație, eleganță, spectacol, muzică - toate pe scena Casei de Cultură din Constanța, transformată într-un patinoar. Artiştii ruşi au recreat pe gheață povestea de dragoste din „Lacul lebedelor".

Constănţenii îndrăgostiți de muzica lui Ceaikovski şi de patinajul artistic au avut parte, joi seara, de o întâlnire de excepție cu artiştii trupei The Imperial Ice Stars. Pentru acest spectacol, scena Casei de Cultură s-a transformat într-un patinoar, pentru că artiştii care fac parte din The Imperial Ice Stars (toți campioni europeni, mondiali şi olimpici) au dorit să aducă şi la Constanța povestea de dragoste din „Lacul lebedelor". Coregrafia spectaculoasă a fost imaginată de celebrii Evgheni Platov şi Maxim Staviski (primul - campion european, mondial şi olimpic la proba de dans alături de Oksana Grisciuc, iar cel de-al doilea - campion european şi mondial alături de Albena Denkova), iar acrobațiile pe gheață şi în aer au fost executate de patinatorii-balerini cu mare artă. Artiştii ruşi şi-au ținut spectatorii cu sufletul la gură până în ultima clipă, iar la final constănțenii i-au aplaudat pe artişti în picioare, scandând minute în şir „Bravo". Balerinii de la The Imperial Ice Stars au urcat pe cele mai mari scene ale lumii, de la Royal Albert Hall din Londra până la Esplanade Theatre din Singapore. Patinatorii de la The Imperial Ice Stars au adunat de-a lungul timpului peste 250 de medalii şi au impresionat de fiecare dată publicul cu salturi spectaculoase şi elemente acrobatice desprinse din competițiile olimpice, combinate cu jocuri de lumini, flăcări pe gheață, zăpadă şi multă magie.

balet_pe_gheata_lacul_loebedelor_20.jpg

O poveste tristă şi frumoasă

Baletul „Lacul Lebedelor"îi aparţine rusului Piotr Ilici Ceaikovski, pe un libret scris de Vladimir Berghicev și de V. Ghelzer, povestea redată de balerinii patinatori având ca sursa de inspiraţie o vechelegendă rusă. Acţiunea se petrece în două acte şi începe cu o zi înainte ca prinţul Siegfried să împlinească 21 de ani. Regina îi spune că în ziua următoare se va organiza o petrecere la care vor fi invitate multe domnişoare, dintre care el va trebui să o aleagă pe cea care îi va fi soţie, şi îi înmânează prinţului un inel pe care să-l pună pe mâna fetei pe care o va iubi cu adevărat.

În peisaj îşi face apariţia contele Von Rothbart, un vrăjitor care este jumătate om şi jumătate pasăre. Rothbart va face totul pentru ca fiica sa Odile să devină aleasa prinţului, asigurând-o pe aceasta că ea îi va fi soţie.

Prinţul se simte presat de alegerea pe care trebuie să o facă şi pleacă la vânătoare împreună cu bunul său prieten Benno. La vânătoare, prinţul o întâlneşte pe Odette, prinţesa-lebădă. Fiind fermecat de aceasta, o roagă să vină la petrecerea la care va trebui să îşi aleagă mireasa, pentru a o prezenta reginei. Prinţul îi dăruieşte un lănţişor pe care se află inelul şi îi declară dragostea pură. Odette îi spune prinţului despre blestemul pe care l-a aruncat asupra sa vrăjitorul cel rău şi îi mărturiseşte că acesta poate fi rupt doar de dragostea pură a unui prinţ fidel, care nu va mărturisi dragostea sa unei alte femei. Odette acceptă invitaţia la bal, iar prinţul se întoarce la palat, neştiind că toate cele întâmplate fuseseră văzute de către vrăjitorul Rothbart, care o încolţeşte apoi pe Odette şi îi smulge lănţişorul pe care stătea inelul dăruit de prinţ.

Dragostea învinge mereu

Actul doi începe cu petrecerea de ziua lui Siegfried, căruia îi sunt prezentate prinţese din Spania, Irlanda, Italia, Rusia şi Ungaria. Fiecare dintre acestea îşi doreşte nepreţuitul inel, însă prinţul nu este încântat de niciuna dintre ele, aşteptând-o pe frumoasa Odette. La petrecere îşi face apariţia şi Odile, fiica lui Rothbart, care îl cucereşte pe prinţ, dansează cu el şi îl face să uite de Odette. Prinţesa-lebădă soseşte la palat tocmai când prinţul o cere de soţie pe Odile. Cele văzute de Odette nu numai ca îi sfâşie inima, ci o şi condamnă să rămână tot restul vieţii lebădă. Odette este dezamăgită de trădarea prinţului şi pleacă plângând. Prinţul o vede, îşi dă seama de greşeala făcută şi merge să îşi ceară iertare. Ea îl iartă şi îi spune că-l va iubi necondiţionat, dar blestemul nu mai poate fi rupt. Odile ajunge la lac, ascultă ce vorbesc cei doi şi refuză să participe la planul diabolic al tatălui, înapoindu-i inelul lui Odette. Vrăjitorul îl provoacă la duel pe prinţ, spunându-i că dacă are curajul să îl omoare, acest lucru va rupe vraja aruncată asupra iubitei sale. Prinţul îl înfrânge pe vrăjitor şi rupe vraja, rămânând alături de frumoasa sa prinţesă, care a redevenit om.

Din distribuţie fac parte: Olga Sharutenko - Odette, Olena Pyatash - Odile, Andrey Penkin - prinţul Siegfried, Vadim Yarkov - contele Von Rothbart, Bogdan Berezenko - Bonno, prietenul prinţului, Fiona Kirk - regina.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Techirghiol pregătește Zilele Lacului 2024. Primăria lansează licitația pentru servicii de organizare (DOCUMENT)

27 Apr 2024 3252

Cumpărări directe Constanța Adonica Consulting SRL va elabora studii DNSH pentru reabilitarea Școlii din Eforie Nord și a lacului Belona, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 385

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 7944

București După aproape 33 de ani de la teribila crimă - Bărbatul urmărit internațional, adus în țară pe 23 aprilie

17 Apr 2024 633

ARBDD Liniile electrice fac noi victime printre pelicanii creți, în județul Tulcea

17 Apr 2024 460

ARBDD Final de campanie de lansare a icrelor embrionate de șalău pe Lacul Razim – 2024

10 Apr 2024 422

În Constanța Apariție inedită la Marea Neagră, în stațiunea Mamaia

08 Apr 2024 579

ISU Constanța După căutări zadarnice, pompierii au sistat căutările tânărului posibil înecat în apele lacului Siutghiol, localitatea Ovidiu

04 Apr 2024 591

Căutările tânărului înecat pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

04 Apr 2024 637

Căutările tânărului înecat în lacul Siutghiol, județul Constanța, sistate

03 Apr 2024 604

Pompierii au reluat căutările tânărului înecat în lacul Siutghiol, județul Constanța (FOTO+VIDEO))

03 Apr 2024 1017

UPDATE Un tânăr dat dispărut de trei luni pe lacul Siutghiol! Trupul său ar fi fost observat azi pe lac

02 Apr 2024 4735

UPDATE. Știri Constanța Descoperire macabră pe lacul Siutghiol! Salvatorii, chemați în ajutor

02 Apr 2024 6519

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 967

Dramă evitată în Techirghiol. Copil salvat din nămolul lacului (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1084