Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a fost acreditat

Prin ordinul nr. 2.331/201, semnat de ministrul culturii Danel Constantin Barbu, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii  Constanţa a fost acreditat.

„Este vorba despre o acreditare pe care o primim o dată la cinci ani şi care presupune inventarierea bunurilor pe care le deţinem: colecţii, animale, plante. Împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa am întocmite listele şi le-am înaintat la Ministerul Culturii pentru acreditare”, a explicat directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii  Constanţa, Adrian Bâlbă. Pe baza acestei acreditări, potrivit directorului Adrian Bâlbă, Complexul poate desfăşura diferite activităţi. „În conformitate cu prevederile art. 12 din Criteriile şi normele de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.057/2007, în baza Hotărârii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor nr. 1.604/DPC din 4 iunie 2013,  în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, cu modificările ulterioare, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Culturii emite prezentul ordin prin care Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a fost acreditat”, se arată în ordinul publicat, ieri, în Monitorul Oficial.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 382

Week-end promițător și foarte ofertant în Constanța

04 May 2024 405

Evenimente în Constanța Concerte, festivaluri și multă distracție în Constanța în seara de vineri, 3 mai 2024

03 May 2024 978

Evenimente în Constanța 01-05 mai 2024 Iată ce poți face în minivacanța de 1 Mai și Paște!

01 May 2024 4185

Vila Prințului Barbu Ştirbey din Mamaia se vinde. Propietarul Metfor Travel SRL cere jumătate de milion de euro

28 Apr 2024 2699

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 799

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 384

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 817

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 557

Firme Constanța Transilvania Estival 2002 SA. Aprobarea repartizării dividendelor, printre punctele de pe ordinea de zi a AGOA

20 Apr 2024 396

Firme Constanța Acționarii Muntenia Estival 2002 SA, societate condusă de Angelo, fiul lui Cristi Borcea, se reunesc în AGOA. Pe ordinea de zi, și repartizarea profitului din 2023

20 Apr 2024 596

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 607

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 591

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 819

LIVE VIDEO-TEXT Probleme de interes național și local dezbătute de AUR filiala Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 582