Conducerea PD-L Tuzla ofera rechizite si jucarii elevilor nevoiasi

În această perioadă, organizaţia PD-L Tuzla este implicată în mai multe acţiuni umanitare şi cultural-educative. Preşedintele formaţiunii politice, Codrin Erimia ne-a declarat: „Pe parcursul acestei luni vom distribui pachete cu dulciuri copiilor ce provin din familii cu venituri mici. De asemenea, filiala locală a PD-L va organiza, zilele următoare, un concurs de cultură generală, destinat elevilor din clasa a VII-a. Câştigătorii acestei competiţii, pe care ne-am propus să o organizăm şi anul viitor, dar pentru clasa a VIII-a, vor primi premii consistente, constând în rechizite, dulciuri şi cărţi".

În acelaşi timp, conducerea pedelistă se implică şi în activităţi cu caracter social, menite nu doar să-i sprijine pe oamenii din comuna Tuzla, ci şi să îmbunătăţească serviciile de aici. Astfel, dispensarul din Tuzla va fi dotat cu patru aparate medicale pentru testarea glicemiei.

Pe de altă parte, Organizaţia de Femei a PD-L Tuzla a organizat, recent, o întâlnire pe teme de educaţie sexuală. La dezbatere au participat mai mulţi medici care au vorbit despre riscurile bolilor cu transmitere sexuală, în special în rândurile tinerilor. De asemenea, cadrele medicale au prezentat mijloacele de contracepţie, astfel încât să fie eliminat riscul apariţiei bolilor cu transmitere sexuală, dintre care cea mai cunoscută şi cu efecte devastatoare este SIDA.

Pentru tinerii din Tuzla, a fost organizată o tombolă dotată cu premii substanţiale, şi anume aparate MP3, mingi de fotbal şi produse cosmetice. Nu în ultimul rând, în cadrul unei alte acţiuni au fost distribuite peste 300 de carduri de sănătate pensionarilor de aici.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 273

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 253

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 280

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 301

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 559

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 641

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 487

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 561

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 395

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 367

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 540

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 498

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 502

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 561

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 420