Constantenii nu au bani pentru intretinere

Plata in avans a energiei termice este imposibila

Reprezentantii RADET Constanta au precizat ca normele de aplicare nu au fost stabilite * Facturarea se va face incepand cu luna decembrie # Regia are de adunat de la locatari peste 11 miliarde de lei

Conform Ordonantei de Urgenta nr. 73 din 29 august 2002, este posibil ca, incepand cu luna decembrie a acestui an, factura la energia termica sa fie platita in avans. Masura aduce modificari in ceea ce priveste modul de plata a facturii agentului termic in aceasta iarna, urmand ca, semestrial, valoarea prezumata a fi consumata intr-o luna de zile sa fie regularizata. De asemenea, ordonanta vine in ajutorul consumatorilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a plati esalonat pe tot parcursul anului facturile la energia termica. Valoarea ratelor lunare va fi decisa de catre Regia de Distributie a Energiei Termice Constanta, in functie de datoriile acesteia catre bugetul de stat si cel local. Locatarii au obligatia de a achita integral si la termen facturile emise de RADET, iar in cazul unor erori, corectiile vor fi efectuate ulterior. Conform declaratiilor purtatorului de cuvant al RADET, Bogdan Musat, desi ordonanta a fost publicata in Monitorul Oficial, inca nu au fost aprobate normele si metodologia de aplicare a tarifului la facturarea energiei termice livrate utilizatorilor, acestea urmand sa fie elaborate in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a ordonantei, adica dupa luna decembrie. Contractele-abonament se vor incheia cu plata anticipata a unei sume reprezentand contravaloarea prezumata a cantitatii de energie termica ce s-a consumat intr-o perioada de 30 de zile. Suma depusa anticipat se reactualizeaza anual in baza preturilor si tarifelor aprobate, iar suma achitata anticipat se restituie la incetarea raporturilor contractuale. Ordonanta nu precizeaza modul in care se va plati anticipat, in conditiile in care constantenii datoreaza deja regiei peste 11 miliarde de lei, reprezentand facturi neplatite de cel putin un an. Presedintii asociatiilor de proprietari nu sunt de acord cu prevederile acestei ordonante, deoarece multi dintre ei abia reusesc sa convinga locatarii sa plateasca facturile la zi, pentru a nu le fi adaugate penalitatile. Bogdan Musat a mentionat ca decizia nu va aduce RADET-ului nici un avantaj, celelalte regii constantene mergand deja pe acest sistem.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrații au amânat cauza Temocentrale Constanța SA și Termoficare Constanța SRL se judecă pentru datorii instituționale!

26 Apr 2024 419

Termoficare Constanța anunță programul în care va distribui factura fiscală asociațiilor de proprietari

17 Apr 2024 511

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 760

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 692

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 594

Cumpărare directă Constanța Proiect Group va gestiona sistemul de iluminat public în Crucea (DOCUMENT)

31 Jan 2024 591

Îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura. Anunțul Ministerului Finanțelor

18 Jan 2024 552

Ministerul Finanțelor Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura

11 Jan 2024 700

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş 2,78 milioane de facturi înregistrate în sistemul e-Factura, în valoare de 16 miliarde de lei

08 Jan 2024 1032

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

30 Dec 2023 721

Ministerul de Finanţe va începe o campanie de informare cu privire la factura electronică (VIDEO)

29 Dec 2023 940

Avertisment al ANAF! Mai multe mesaje false referitoare la RO e-Factura, transmise în numele instituției

27 Dec 2023 973

Garda Națională de Mediu Amenzi în valoare de 70.000 de lei şi sesizare penală pentru doi agenţi economici

21 Dec 2023 787

SmartBill a emis deja peste 3 milioane de e-Facturi și susține antreprenorii români în tranziția către noul sistem național de facturare e-Factura, obligatoriu din ianuarie 2024

18 Dec 2023 762

e-Factura devine obligatorie de la 1 ianuarie! Important pentru toate firmele

10 Dec 2023 1839