Dănuţ Căpăţînă„Operaţia lui Duckadam a fost corectă. Pătruţ să-şi păstreze părerile medicale"

Duckadam_-_Duckadam_1.jpgReprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa au declarat că operaţia la care a fost supus Helmuth Duckadam, pe 8 septembrie, a fost o reuşită. „Medicul Marius Militaru, cel care l-a operat pe Duckadam i-a scos un cheag de sânge, dar i-a recomandat şi un consult mai amănunţit. Operaţia făcută la Constanţa a fost oportună şi corectă. Pacientul trebuie să-şi schimbe proteza pusă acum 30 de ani. Domnul Pătruţ să-şi păstreze părerile medicale", a precizat managerul unităţii sanitare, dr. Dănuţ Căpăţînă.

Reamintim că Mircea Pătruţ, fostul şef la Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară, a declarat, săptămâna trecută, că „operaţia de la Constanţa nu a reuşită". „De ce credeţi că trebuie operat din nou? Dacă ar fi fost opera bine la Constanţa, nu ar mai trebuie operat la Bucureşti. Duckadam a avut ghinionul să ajungă la Spitalul din Constanţa. El a făcut un cheag de sânge, care dacă era extras de tot nu mai era necesară o nouă intervenţie", a menţionat doctorul Mircea Pătruţ. Pe 7 septembrie Helmuth Duckadam a fost operat la nivelul antebraţului drept la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, iar medicii constănţeni au declarat că de 53 de ani, se află în afara oricărui pericol. Ulterior, preşedintele de imagine al Stelei a fost internat la Centrul de boli cardiovasculare al Spitalului Militar Bucureşti. Ieir, Helmuth Duckadam a fost internat la Clinica de chirurgie cardiovasculară, condusă de doctorul Şerban Brădişteanu. El va fi supus unor investigaţii, au declarat surse din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca. În urma investigaţiilor, lui Duckadam i se va recomanda un tratament.

Duckadam_-_Dan_Capatana_002.jpg

Cum a evoluat boala fostului portar al Stelei

Helmuth Duckadam, preşedintele de imagini al Stelei, a mai avut probleme medicale, iar acum câţiva ani a dezvăluit că dacă i s-ar fi făcut un control mai amănunţit nu prindea finala de la Sevilla. Avea probleme cu anevrismul cel puţin din iarna 1985-1986. După finala de la Sevilla a mai jucat pentru o scurtă perioadă, apoi a fost nevoit să se retragă din activitate din cauze medicale. Până în 2004 nu a mai avut astfel de probleme de sănătate, dar a ajuns din nou pe masa de operaţie deoarece la genunchiul stâng i s-a acumulat o mare cantitate de lichid care îi punea în pericol întregul picior. Operaţia s-a efectuat cu succes de către un medic din Arad. În 2005 Duckadam a suferit o noua intervenţie chirurgicală şi la genunchiul drept, cauza fiind aceeaşi ca la piciorul stâng, acumulare de lichid. În 2009 a suferit un anevrism la umărul drept şi trebuia operat de urgenţă. Această operaţie a costat 20.000 de euro, bani pe care i-a primit de la Gigi Becali.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 378

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 421

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 477

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 493

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 552

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 576

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 428

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 358

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 558

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 715

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 699

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 592

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 649

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 662