Elevii constanteni sunt interesati de educatia ecologica

Delfinul, prietenul meu

Institutul de Cercetare finanteaza un proiect pentru membrii Palatului Copiilor din Constanta * In vederea derularii programului a fost primita o transa de 10 milioane de lei

Membrii Palatului Copiilor din Constanta sunt beneficiarii unui proiect castigat la concursul organizat de Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Marina "Grigore Antipa", concurs ce a avut loc in luna aprilie a acestui an. Proiectul, intitulat "Delfinul, prietenul meu", este finantat de institut prin programul LIFE - Conservarea delfinilor din apele romane ale Marii Negre. La sfarsitul saptamanii trecute, a fost trimisa o prima transa de 10 milioane pentru derularea programului. Coordonatorul proiectului este directorul Palatului Copiilor, Viorica Cociasu, alaturi de aceasta numarandu-se si profesorii indrumatori ai cercurilor de ceramica, chimie-ecologie, pictura si teatru de papusi. Viorica Cociasu a declarat ca in cadrul proiectului vor fi cooptati, pe langa cei 60 de membri ai cercurilor amintite, cat mai multi elevi care frecventeaza Palatul Copiilor. Proiectul isi propune ca, printr-o forma de exprimare artistica, sa trezeasca interesul copiilor pentru viata marina in general si pentru cea a delfinilor in special. Membrii cercurilor implicate vor pregati spectacole si expozitii-concurs cu tematica marina, respectiv din viata delfinilor, pe care le vor prezenta in unitatile de invatamant de pe intreg litoralul. Coordonatorul programului a precizat ca vor fi organizate cursuri la Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta si deplasari pe litoral pentru a se constata starea acestuia. Obiectivele programului "Delfinul, prietenul meu" este de a constientiza situatia critica in care se afla cele trei specii de delfini existente in Marea Neagra, de a cunoaste cauza scaderii numarului delfinilor si efectele poluarii asupra mediului marin. Proiectul va fi inaugurat pe 31 octombrie, cu ocazia Zilei Internationale a Marii Negre, elevii implicati organizand cu acest prilej un program artistic. La eveniment vor participa reprezentanti ai Ligii Navale Romane, ai Institutului National de Cercetare si Dezvoltare Marina, iar din partea Inspectoratului Scolar Constanta, inspectorul de biologie Paraschiva Emilianov.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 485

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 292

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 493

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2203

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 998

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 604

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 546

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 653

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 1001

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 608

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 584

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 616

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 920

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2467

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 950