Elevii si studentii intra in vacanta

Ultimul clinchet de clopotel din 2004

Astazi este ultima zi de curs pentru elevi si studenti, acestia intrand dupa ultima ora de curs in vacanta de iarna. Potrivit declaratiilor reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, vacanta se va incheia pe data de 9 ianuarie 2005, urmand ca de luni, 10 ianuarie, acestia sa-si reia activitatea. Scolarii si prescolarii vor intra in semestrul al doilea, iar studentii, in sesiunea de iarna, atunci cand, timp de trei saptamani, au programate examene si colocvii. "Semestrul intai se termina, conform ordinului ministrului privind anul scolar 2004-2005, marti, 21 decembrie, dupa ultima ora de curs. Precizam ca orele se vor desfasura in conformitate cu orarul. Sigur ca in aceste zile sunt programate festivitati, serbari, dar toate acestea se vor desfasura dupa terminarea programului, in afara orelor de curs, ori inaintea inceperii activitatii scolare, ori dupa terminarea acestora. Cadrele didactice care nu se vor conforma acestor prevederi se expun unor sanctiuni", au mai precizat inspectorii scolari. Ca si in anii anteriori, si in acest an, vacanta de Craciun va avea o durata de doua saptamani. De asemenea, in functie de conditiile climaterice locale speciale si de specificul scolii, Inspectoratul Scolar Judetean poate aproba, la cererea scolilor, modificari ale structurii anului scolar. Aceasta aprobare poate fi acordata in conditiile asigurarii numarului de 36 de saptamani si 179 de zile de scoala si va avea in vedere asigurarea posibilitatii ca toti elevii sa participe, fara restrictii, la examenele de bacalaureat si de absolvire.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 237

Autoritatea Vamală Română Jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali la Constanța

26 Apr 2024 182

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 410

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 263

Fost consilier local din Văcăreni, Tulcea, angajată ulterior în Primăria Văcăreni, proces la Constanța cu Agenția Națională de Integritate (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 536

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 600

Tragedia de la 2 Mai Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța, de la Judecătoria Mangalia (DOCUMENT)

16 Apr 2024 1027

Autoritatea Vamală Română Bunuri contrafăcute în valoare de peste un milion de lei, descoperite de inspectorii vamali

12 Apr 2024 281

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

În Constanța ITM a aplicat angajatorilor amenzi de 455.000 lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

09 Apr 2024 408

Bunuri de aproximativ 12.000.000 lei, descoperite de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

09 Apr 2024 428

Captură a inspectorilor vamali din portul Constanța Sud. Bunuri contrafăcute de aproape 7.500.000 lei (Galerie FOTO)

08 Apr 2024 475

Parfumuri contrafăcute descoperite în portul Constanța Sud (FOTO)

08 Apr 2024 443

Autoritatea Vamală Română Inspectorii vamali au reţinut bunuri contrafăcute în valoare de aproximativ 5.500.000 lei

08 Apr 2024 292

Constanța O femeie a reclamat la Protecția Consumatorului restaurantul La Scoica, după ce a mâncat acolo de 8 martie. Ce spune Nicu Lascu despre incident?

04 Apr 2024 18922