La Cafe do Brasil nici cocktailurile nu au gustul care trebuie!

Dacă am fi avut pretenţia ca la Cafe do Brasil servirea şi băuturile să fie ceva mai atent organizate, atunci am fost cu toţii dezamăgiţi.
 
Situat la intersecţia străzii Ştefan cel Mare cu bulevardul Tomis, cafeneaua beneficiază de un spaţiu special, la marginea parcului din faţa Teatrului de Operă şi Balet Oleg Danovski.
Arhitectura localului este destul de interesantă, iar vara când terasa este deschisă, cafeneaua chiar iese în evidenţă.
Interiorul este destul de bine amenajat, cu un aer modernist.

Predomină culoarea alb, dar nu cât să îţi dea senzaţia de spital sau sală de mese.
Parterul este aranjat cam ciudat, iar mesele de lângă ferestre sunt cam înghesuite. La etaj este ceva mai drăguţ.
Deşi am avut pretenţia – şi nu doar noi, ca la Cafe do Brasil servirea şi băuturile să fie ceva mai atent organizate, am fost dezamăgiţi. Având în vedere clienţii pe care noi i-am văzut, unii dintre personalităţile politice ale Constanţei, ne-am fi aşteptat la o atenţie ceva mai mare.

Aveau şi mâncare în meniu, dar nu am îndrăznit. Limonada cu gust de mere verzi, cel puţin, şi cocktailul non-alcoolic nu aveau absolut niciun gust. O limonadă simplă costă 10 lei, o cafea în jur de 6 lei, iar cocktailurile non-alcoolice sunt cam 14 lei. Aveau vinuri de la Casa de vinuri Cotnari, cramele Halewood, Recaş, Purcari şi Gârboiu.
Servirea a fost cam de nota 7, iar ospătarul nu avea o ţinută prea potrivită, în schimb apreciem că a făcut faţă numărului semnificativ de clienţi de la acea oră.
Însumând minusurile şi ceea ce ne-a plăcut, ajungem la nota 8 pentru Cafe do Brasil.
 
Conform Registrului Comerţului, Cafe do Brasil funcţionează pe societatea S.C. Servir`98 SRL şi este administrată de Raiciu Mircea în calitate de asociat unic.
 

Informaţii utile:
Facebook: https://www.facebook.com/dobrasil.constanta
Rezervări: 0241 550 572

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Schimbarea la față a „zonei mondene“ Terase și localuri din Constanța, pe „lista neagră“ a Primăriei

31 Dec 2020 10790

Café do Brasil, localul cu mâncare bună şi doar meciuri de fotbal pe TV (galerie foto)

27 Oct 2015 9036