Locuitorii din Năvodari vor plăti căldura la fel ca anul trecut Primarul Nicolae Matei - „Orașul se află pe mâini bune”

Și în această iarnă, năvodărenii vor plăti cel mai puțin pentru facturile la căldură, preţul pe gigacalorie rămânând la fel ca în ultimii 3 ani, respectiv 178 de lei. Pe lângă preţul scăzut al gigacaloriei, lunar, 300 de năvodăreni sunt scutiţi de plata întreţinerii prin proiectul „Ideea mea şi norocul tău”, proiect iniţiat de primarul Nicolae Matei. La sfârşitul lunii septembrie, va avea loc o nouă extragere pentru desemnarea câştigătorilor, care vor fi scutiţi la plata apei calde. „Sunt părinți care au câte doi sau trei copii care încep școala și astfel îi scutim de alte cheltuieli. Le rămân bani să plătească prețul la căldură, care este la jumătate și anul acesta, spre deosebire de alte orașe din județul Constanța și din țară. Orașul Năvodari se află pe mâini bune și facem echipă foarte bună”, a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.

Reamintim că proiectul iniţiat de primarul Matei „Ideea mea şi norocul tău” este derulat pentru toţi abonaţii la sistemul centralizat de energie termică din Năvodari şi prevede acordarea de gratuitate pentru un număr de 300 de apartamente în fiecare lună. Singurele condiţii pentru a putea beneficia de cadoul făcut de Primărie sunt ca abonaţii să nu fie restanţieri la plata facturilor de energie termică la data extragerii şi să nu se debranşeze, cel puţin doi ani, din sistem. În timpul sezonului cald, tombolele au continuat, iar 300 de locuitori ai oraşului au beneficiat, lunar, de plata facturilor apă caldă. Conform regulamentului de organizare şi desfăşurare a proiectului, cei care beneficiază de gratuitate nu mai participă la tragerea la sorţi în lunile ulterioare. Precizăm că proiectul este foarte important pentru locuitorii oraşului Năvodari.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Candidatura i-a fost respinsă de Biroul Electoral Fostul primar, Nicolae Matei își „aruncă" fiul în competiția electorală de la Năvodari!

29 Apr 2024 942

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 498

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 762

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Dosarul, la Curtea de Apel Constanța

16 Apr 2024 716

Primăria Năvodari va primi o cauțiune de 500 de lei. Decizia judecătorilor Curții de Apel Constanța

09 Apr 2024 604

„Voi candida și voi și câștiga Primăria Năvodari!“ Tribunalul Constanța a respins cererea lui Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, privind reabilitarea (MINUTĂ)

27 Mar 2024 5692

Judecata s-a terminat! Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Iată când se va pronunța tribunalul

13 Mar 2024 2939

Matei Nicolae, fostul primar din Năvodari, solicită reabilitarea judecătorească! Azi, primul termen

12 Mar 2024 821

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1292

Curtea Supremă menține decizia prin care s-a încetat procesul penal față de Nicolae Matei, fostul primar din Năvodari, și față de Corina Jianu, fost judecător

21 Feb 2024 2063

Matei Nicolae solicită reabilitarea judecătorească!

13 Feb 2024 1289

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1854

Nicolae Matei, fostul primar Năvodari, trage un semnal de alarmă! „De pe paginile mele de Facebook și de Instagram scrie altcineva, care face reclamă la criptomonede!“

21 Nov 2023 1495

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1097

Cinci fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la Naționala Under-16, pentru meciurile cu Cipru

18 Aug 2023 1759