Medicii care au fost gasiti in neregula au fost sanctionati

1Cabinetele medicale de la tara au fost controlate de CJAS si DSPJ

Drectia de Sanatate Publica Judeteana si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate au finalizat, in cursul acestei saptamani, controalele la cabinetele medicale din mediul rural. Verificarile au vizat in special prezenta doctorilor la program, relatia pe care acestia o au cu bolnavii, precum si felul in care i se prezinta pacientului posibilitatile de tratament cu medicamente gratuite si compensate, luarea in evidenta a gravidelor si a nou-nascutilor. Dupa aceasta prima serie de verificari, a fost evidentiat faptul ca majoritatea medicilor respecta aceste obligatii. Totodata, medicii care au fost gasiti in neregula au fost sanctionati. Prezenta la program a fost una dintre cele mai mari probleme ale medicilor controlati. Acestia au fost penalizati cu pana la 15% din salariu. De asemenea, au fost gasiti medici care nu consemneaza in fisele medicale examenele medicale si imunizarile efectuate sau ale caror cabinete nu respecta normele igienico-sanitare de functionare. Seria controalelor in cabinetele medicale din mediul rural a fost inceputa la sfarsitul lunii trecute de catre reprezentantii DSPJ si CJAS.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În prima zi de Paști Șofer de ambulanță, prins beat la volan în Constanța - Ce alcoolemie avea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 May 2024 1900

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1422

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 952

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1724

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 918

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 960

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 974

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2593

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1054

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3777

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 904

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1753

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 779

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2393

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2742