Medicii de la Ambulanta au intervenit in peste 70 de cazuri de consum exagerat de alcool

Petardele au cauzat arsuri oftalmologice grave unui barbat din Fetesti

Anul acesta a debutat extrem de agitat pentru cadrele medicale ale Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta si cele ale Serviciului Judetean de Ambulanta si asta datorita numarul ridicat de solicitari din noaptea de Revelion, dar si din data de 1 ianuarie. Astfel, peste douazeci de persoane au suferit diferite rani din cauza petardelor, iar dintre acestea sase au ajuns la spital cu Ambulanta, iar opt s-au prezentat la sectia Oftalmologie din cadrul fostului Spital Municipal. Potrivit declaratiilor medicilor specialisti, ranile suferite nu au fost foarte grave, doar cativa pacienti fiind internati dupa distractia de Anul Nou. Se pare ca, in urma manevrarii petardelor, doar un singur pacient care s-a prezentat la Oftalmologie a fost internat, ceilalti sapte fiind tratati si trimisi acasa. Mihai Strelciuc, in varsta de 29 de ani, din Fetesti, ne-a declarat ca a ajuns la Oftalmologie pe data de 1 ianuarie, in jurul orei 11.00. Tanarul ne-a povestit ca, in noaptea dintre ani, in timp ce petrecea intr-o discoteca din localitate, un prieten a inceput sa tot arunce cu petarde fara sa-si ia masuri de precautie. Dupa cateva minute, Strelciuc a realizat ca nu mai poate vedea bine cu ochiul stang si s-a deplasat de urgenta la spitalul din localitate, insa spre surprinderea sa, medicii oftalmologi probabil chefuiau pe undeva, in loc sa asigure, asa cum ar fi trebuit, asistenta medicala non-stop. Dupa ce a telefonat si la spitalul din Slobozia si vazand ca nici acolo nu-l poate ajuta nimeni, barbatul s-a urcat intr-o masina si a venit la Constanta. In urma consultatiei de rigoare, cadrele medicale constantene au constatat ca tanarul prezinta arsuri grave in zona oculara, motiv pentru care au dispus internarea imediata a acestuia. Tot zilele acestea, cadrele medicale ale Serviciului Judetean de Ambulanta Constanta au intervenit in peste 70 de cazuri de consum exagerat de alcool, inregistrate cu precadere in intervalul orelor 00.00-07.00.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1373

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 917

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 879

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 922

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 946

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1047

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3757

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 887

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1728

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 766

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2371

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2709

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3164