Mircistii, apreciati de elvetieni

1219607124.jpg

Elevii de la Colegiul National Mircea cel Batran Constanta nu au intrat in vacanta. Pe toata perioada verii, adolescentii au purtat renumele tarii peste hotare, participand la diverse evenimente.

In perioada 24 - 28 iulie, componentii ansamblului coral-folcloric "Florile Dobrogei" al colegiului au participat la cea de-a 45-a editie a Festivalului "Europeade 2008" din Elvetia, alaturi de corul "Simbol" din Bucuresti. Elevii, coordonati de prof. dr. Vasile Nicoara, directorul CNMB, si profesoarele Mihaela Gearap, Andaluzia Posirca si Luminita Radu, au pus in valoare dansurile si portul popular. Iar, pentru modul impecabil in care a fost organizat si sustinut programul artistic, adolescentii au obtinut aprecierile organizatorilor. "Un moment emotionant a fost acela in care, in una din piete, o elvetianca in varsta de 60 de ani a venit la noi si ne-a declarat ca iubeste dansul romanesc, ca a fost de doua ori in Romania si ca visul ei este sa mai ajunga macar o data in tara noastra", a declarat unul dintre membrii ansamblului "Florile Dobrogei". Alti 19 liceeni de la Colegiul National Mircea cel Batran, membri ai Uniunii Vorbitorilor de Limba Engleza, s-au intors, la sfarsitul saptamanii, dintr-o tabara de vara care s-a desfasurat in Los Angeles, San Francisco si Londra. La finalizarea cursurilor de limba engleza din Satele Unite ale Americii, tinerii au primit diplome care le atesta nivelul Advanced si Proficency. Tot in aceasta vara, 22 de mircisti, cei mai multi dintre ei fiind boboci, au luat lectii de limba germana de la cadre didactice de la Universitatea Populara Rosenheim. Alti norocosi au fost acceptati sa studieze in scoli din Germania, pe parcursul unui intreg an scolar. Astfel, Miruna Hanu, Simona Voicu, Dragos Olteanu, Marius Stoian si Valentin Giman vor fi pregatiti, din toamna, de profesori germani.

Scris de: {autor}Stefania CHERMANEANU{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 447

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 261

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 447

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2049

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 960

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 577

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 521

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 625

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 954

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 576

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 553

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 590

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 890

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2417

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 916