Munca la negru a scazut considerabil comparativ cu anul trecut

Amenzi si avertismente

Saptamana trecuta, a fost verificata o noua serie de agenti economici * Au fost aplicate atat amenzi, cat si avertismente * Majoritatea sanctiunilor au fost acordate pentru nedepunerea la termen a statelor si viramentelor * Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, numarul cazurilor de munca la negru a scazut considerabil

In incercarea de a diminua munca la negru, de la inceputul anului 2003, reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Constanta au desfasurat controale la toate tipurile de angajatori. Aceasta metoda a permis surprinderea mai multor aspecte prezente in unitati in domeniul relatiilor de munca, aspecte care nu pot fi intotdeauna observate, cum este cazul controlului tematic. Campania a continuat si saptamana trecuta cu aceeasi intensitate ca si pana acum. Conform declaratiilor inspectorului sef adjunct in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca al judetului Constanta, Maria Petrica, in prezent campania are rezultate vizibile din acest punct de vedere. "Prin controalele efectuate se incearca o protectie reala a persoanelor aflate in campul muncii, astfel incat sa poata beneficia de drepturile care li se cuvin", a afirmat inspectorul. Saptamana trecuta, au fost verificati aproape 50 de agenti economici. Neregulile constatate au dus atat la aplicarea de amenzi, cat si a unor avertismente. Cele mai multe amenzi au fost acordate pentru nedepunerea la termen a statelor de plata si a viramentelor. Trebuie precizat ca numarul societatilor care folosesc munca la negru a scazut considerabil fata de anul trecut. "Ne bucuram ca angajatii au incredere in institutia noastra si, de multe ori, ei sunt cei care ne sesizeaza neregulile cu care se confrunta", a mai declarat Maria Petrica. Printre masurile intreprinse de inspectorii de munca pentru combaterea si diminuarea muncii fara forme legale se numara, in primul rand, aplicarea de amenzi contraventionale prevazute de lege, intocmirea pe loc a contractelor individuale de munca sau a conventiilor civile de prestari servicii, urmarirea permanenta a angajatorilor supusi monitorizarii carora li s-au stabilit masuri de intrare in legalitate, acordarea de consultanta de specialitate unitatilor controlate in cazurile de necunoastere a legislatiei muncii si, nu in ultimul rand, efectuarea cu prioritate a controalelor ca urmare a sesizarilor facute de organele de politie, de prefectura, de primarii si de Garda Financiara. In paralel, in domeniul sanatatii si securitatii in munca au fost controlate 40 de societati din sectoarele panificatiei, comertului, reparatiilor auto, constructiilor, agriculturii si, nu in ultimul rand, unitati sanitare. Scopul principal al activitatii de control in acest domeniu este cel de prevenire a accidentelor de munca si a bolilor profesionale, ca si imbunatatirea permanenta a conditiilor de munca. Au fost incheiate procese-verbale de control si s-au dispus masuri de remediere pentru deficientele constatate in legatura cu semnalizarea riscurilor la locurile de munca, pentru faptul ca instructajul periodic de protectia muncii nu se face conform normelor in vigoare si cu faptul ca angajatii nu aveau intocmit controlul medical conform prevederilor Ministerului Sanatatii, astfel incat fisele medicale nu erau completate cu analizele si testele obligatorii pentru meseria practicata.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noi informații despre accidentul de navigație de la Sf. Gheorghe (FOTO+VIDEO)

19 May 2024 644

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

18 May 2024 500

Judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța, din Judecătoria Mangalia, vrea să plece de la Mangalia! Iată când s-ar putea decide totul (DOCUMENT)

18 May 2024 1119

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 1235

Oficial de la IPJ Tulcea despre accidentul de pe DN 22A. Coliziunea s-a produs la depășire

17 May 2024 940

UPDATE ISU Delta Tulcea despre accidentul rutier de pe DN22, cu opt persoane implicate (Galerie FOTO)

17 May 2024 815

Trafic blocat pe DN22 Tulcea-Babadag, din cauza unui accident rutier!

17 May 2024 702

Știri Constanța Șofer băut, prins la volan de polițiști după ce a cauzat un accident rutier

17 May 2024 400

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul dintre Corbu și Năvodari, în care culturistul Costel Căileanu a decedat

16 May 2024 874

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 6735

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 67

16 May 2024 231

Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul decedat în accidentul de pe DJ 226 din județul Constanța (FOTO)

16 May 2024 2873

UPDATE Accident rutier grav între Năvodari și Corbu! O persoană a decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2024 7431

IGPR InfotraficTrafic blocat pe E 70

16 May 2024 244

Accident rutier în apropiere de localitatea Greci, județul Tulcea! (FOTO)

15 May 2024 693