Oferta Tomis Plus vanzari in rate fixe, fara dobanda, pe 20 de ani

cartier_rezidential_Tomis_Plus_19.jpgPentru că în ultima perioadă au fost înăsprite cerinţele bancare, dar cererea de apartamente este în continuare ridicată, antreprenorul cartierului rezidenţial Tomis Plus a găsit o soluţie: apartamente cu vânzare în rate.

Reprezentaţii Tomis Plus vin cu o ofertă nouă în imobiliare, s-ar putea spune, chiar de neegalat. Potrivit reprezentanţilor Tomis Plus, pentru a cumpăra un apartament în acest cartier rezidenţial nu este nevoie de credit bancar şi nici nu se plătesc comisioane sau dobânzi. Apartamentul se achiziţionează în rate fixe, pe o perioadă maximă de 20 de ani. Iniţiativa antreprenorului general Tomis Plus s-a dovedit a fi una de succes, dat fiind faptul că, la numai cinci zile de la lansare, din cele 15 apartamente cu vânzare în rate, trei au fost deja rezervate. Imobilele care pot fi achiziţionate în rate sunt garsoniere, apartamente cu două sau trei camere, cu suprafeţe cuprinse între 42,10 şi 87,5 metri pătraţi, din blocul Amfiteatru 8. Un avantaj pentru persoanele interesate să se mute în casă nouă este faptul că locuinţele sunt oferite în varianta finisată, cu TVA de numai 5%. „Am conceput această ofertă pentru toţi cei care doresc să devină proprietari, săturaţi de plata în van a chiriilor exorbitante sau de disconfortul locuirii cu alte persoane. Ei pot, de acum, să nu mai treacă prin complicatele procese de aprobări bancare de credite. Sistemul conceput de noi este unul facil, care nu presupune dobânzi, comisioane adiţionale, rata fiind fixă pe toată perioada derulării contractului. Un alt aspect extrem de important este că nu vom percepe comision de plată anticipată, clientul putând achita în avans suma pe care o doreşte, fără costuri suplimentare" a declarat Daniel Zaif, administratorul Tomis Development, antreprenor general Tomis Plus. Pentru a evita orice suspiciune privind faptul că ansamblul rezidenţial Tomis Plus ar putea fi afectat de criza financiară care a lovit domeniul imobiliar, directorul general Tomis Development, Lucian Orban, a făcut o serie de precizări. „Dorim să transmitem tuturor că proiectul Tomis Plus continuă să se dezvolte în aceeaşi parametri. Antreprenorul Tomis Development este o companie stabilă, care deţine resurse pentru a duce la bun sfârşit cartierul rezidenţial Tomis Plus", a explicat acesta. Mai trebuie precizat faptul că reprezentanţii Tomis Plus îi aşteaptă pe toţi cei interesanţi, de luni până sâmbătă, între orele 09.00 şi 18.00, la Biroul de Vânzări, situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 21. De asemenea, mai multe detalii despre Tomis Plus pot fi obţinute accesând site-ul companiei, www.tomisplus.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

grigore vasilica

11 Jan, 2021 12:38

buna ziua! ma intereseaza un ap cu 2 camere cu rata de la dezvoltator ? cu sau fara avans .

Valentina

13 Oct, 2020 15:20

Buna ziua!!M.ar interesa un ap cu 2 camere la un pret de 40.000 euro cu avans 50%iar diferența prin rate

Dringa Daniela

06 Oct, 2020 19:24

Buna a-și dori sa îmi iau un apartament cu 3 camere in rate ! A-și dori mai multe informați va rog și dacă doriți sa ma contactați ... va las nr meu de telefon ! Am căutat un nr la care sa va dun dar nu am găsit ! Mulțumesc +44 7588 133227

Madalina

02 Jan, 2020 17:14

Mai e valabil anunțul ?

Dureri george

03 Jun, 2019 12:50

Mă intereseaza un apartament2 camere fara avans in rate.

Aluna

29 May, 2019 15:07

Buna ziua. Se poate lua un apartament in rate fara avans??

Nicoleta

23 Jan, 2019 10:38

Buna ziua ..ma-r interesa si pe mine un ap.2 cam.in rate ...ce cerințe trebuiesc îndeplinite.Va multumesc.

Liviu

14 Jan, 2019 10:31

Ma intereseaza un apartament 2 Sau 3 camere in rate ce oferte aveti !

Ratoi Liliana

11 Sep, 2018 20:45

Buna seara, mai dunt valabile sa u mai exista ap, asemanatoare

PINZARIU raluca

30 May, 2018 08:28

Se poate lua un apartament in rate fara avans?

Porumbel cornel

09 May, 2018 00:47

Buna ziua mar interesa mai multe detalii pentru un apartament in rate cu avans si rata maxim 10 ani

Buzunica Adriana

01 May, 2018 12:44

As dori mai multe informați ptr un ap.cu 2 camere,cu avans și rate pe 10 ani!

fara nume

23 Apr, 2018 15:38

Buna ziua as dorisa acizitionez un aptmnt fara avas .

Gheorghe Boteanu

07 Apr, 2018 16:17

Ma intereseaza un Apartament cu două camere pot fi contactat la tel 0722527296

rusu daniel

05 Oct, 2017 15:55

Buna ziua , sunt interesat de achizitionarea unui apartament de 2camere fara avans ,se poate ? Multumesc frumos

Albert estetic

28 May, 2017 12:55

Bună ziua sun interesat de un apartament 2 camere cu un avans de 10 000 euro dif în rate 0720532838.

easr

08 Oct, 2016 21:12

Mar interasa daca se da si fara avans

georgeta

06 Aug, 2016 22:17

doresc detalii . am inteles cai 5% avans , dar rata lunara ?,, la un apartament cu 2 camere si cati euro vin 5 % sigur sunt interesata , multumesc astept un raspuns. Admin: Acesta este un articol de presa publicat in anul 2009. Pentru informatii privind ofertele Tomis Plus, va rugam sa va adresati direct antreprenorului.

MURGILA RODICA

01 Aug, 2016 22:09

buna seara mar interesa un aparteament sau casa cu 2 camere in constanta...ce acte trebuie ..ce conditii trebuiesc indeplinite Admin: Acesta este un articol de presa publicat in anul 2009. Pentru informatii privind ofertele Tomis Plus, va rugam sa va adresati direct antreprenorului.

Elena

20 Jul, 2016 19:02

Buna ziua ma intereseaza apartament cu 3 camere. Lucrez impreuna cu sotul inafara cu contract de acte avem nevoie? Daca mai este valabil... Admin: Acesta este un articol de presa publicat in anul 2009. Pentru informatii privind ofertele Tomis Plus, va rugam sa va adresati direct antreprenorului.

Ana Gavrilescu

15 Jul, 2016 05:51

Buna ziua, ma numesc Ana as dori sa cumpar un apartament sau o casuta modesta cu doua camere in navodari la pretul de 17 mi euro jumate sa platesc si jumate in rate pe durata de 4 ,5 ani ce acte am nevoie si cat este rata pe luna ? Eu locuiesc de 24 de ani in Olanda si mi asi dori sa folosesc imobilul doar pe perioada in care vin in tara, deci in rest poate fi inchiriat si achitat imprumutul. va multumesc Ana Gavrilescu

Spiridon stefania

03 Jul, 2016 03:59

Buna ziua.am 20 de ani părinți sunt despărțiți si mi-aș dori apartamentul meu în concluzie de ce am nevoi pt a putea achiziționa unul gata pt a ma muta in el .lucrez in străinătate dar fără contract sua carte de munca .as dorii informații.multumesc

Gangan Eugen

29 May, 2016 18:22

Buna ziua sunt si eu intereseat de un apartament cu 3 camere cit ajunge rata pe o lună de zile va multumesc . Admin: Acesta este un articol de presa publicat in anul 2009. Pentru informatii privind ofertele Tomis Plus, va rugam sa va adresati direct antreprenorului.

ALEXANDRU GHEORGHE

28 Jan, 2016 16:45

DORIM SA LUAM UN AP DE 2 CAMERE IN CARE SA NE PUTEM MUTA IMEDIAT .DORESC SA STIU CARE ESTE RATA LUNARA .MULTUMESC

Rodica shorttt

30 Dec, 2015 15:34

Pe cine putem contacta pt achizitionarea unui apartament?

luminita gina

23 Jul, 2014 11:20

As dori sa cumpar un apartament cu doua camere in navodari la pretul de 17 mi euro jumate sa platesc si jumate in rate pe durata de 4 ,5 ani ce acte am nevoie si cat este rata pe luna ,va multumesc

Alis

20 Jun, 2014 21:51

Sunt in germania ma intereseaza un apartament daca puteti sa-mi lasati un Nr de tel ca sa ıau Mai multe informati

ionut

08 Jun, 2013 11:06

suntem tineri casatoriti si am vrea sa stim de ce acte am avea nevoie pt a cumpara un apartament si cat este rata?

iancu

26 May, 2013 12:02

As vrea si eu sa cumpar un apartament cu doua camere,suntem tineri casatoriti nu am mai avut locuita.Ma intereseaza cat este rata lunara?sau cam la cat ajunge?astept raspuns sa ma lamuriti

valentin

15 May, 2012 10:48

am 25 de ani sunt de 7 ani in spania vreau sa revin in tara sa-mi fac un viitor ,oferta vostra e superba imi puteti spune daca pot achizitiona un imobil muncind aici?si ce demersuri sa fac MULTUMESC

Paraschiv Madelus

12 May, 2012 16:50

sunt interesat de o locuinta. Am nevoie de mai multe informatii pentru achizitie in rate. Va multumesc

vlad georgeta

14 Jan, 2012 14:53

Buna ziua am avea si noi o intrebare "muncim in Spania si am vrea sa cumparam un apartament ne intereseaza cum putem sa il platim? Daca se poate sa ne dati o solutie? Multumim

fara nume

10 Nov, 2009 22:28

AM CATEVA COMENTARII DE ADAUGAT IN PRIVINTA ANSAMBLULUI REZIDENTIAL TOMIS PLUS: -PRETURILE PREZENTATE PE SITE SI IN PLIANTE INCLUD TVA DE 5%,APLICABIL DOAR PERSOANELOR CARE ACHIZITIONEAZA PENTRU PRIMA DATA O LOCUINTA -DACA AI O ALTA LOCUINTA,NU SE MAI APLICA TVA-UL DE 5% CI DE 19% CEEA CE NU SE SPECIFICA NICAIERI -FINISAJELE INTERIOARE SUNT REALIZATE CU MATERIALE DE CEA MAI PROASTA CALITATE,DE CATRE PERSOANE NEEXPERIMENTATE,ANGAJATE LA NEGRU PERETII APARTAMENTELOR SUNT REALIZATI DIN RIGIPS,FARA IZOLATIE FONICA SI TERMICA. -IN SPATELE CARTIERULUI REZIDENTIAL ,SE AFLA O MINUNATA CALE FERATA INDUSTRIALA,IN UZ,ZGOMOTUL AJUNGAND SI PRIN TERMOPANELE SI PERETII LOCUINTELOR.

Articole asemanatoare

Firme Constanța S-a înființat Black Sea Property Solutions SRL, în Mamaia Sat!

06 May 2024 326

Imobiliare Constanța Tesalia SRL nu poate extinde construcția de pe strada Daciei

04 May 2024 493

Un bărbat cu domiciliul în Turcia și-a deschis afacere la Constanța

02 May 2024 489

Afaceri Constanța O nouă agenție imobiliară în Mamaia, administrată de un bărbat din Qatar!

02 May 2024 460

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 777

Licitații Tulcea Euroest Plus Imobiliare SRL și Troia Premium Construct SRL, contract de peste jumătate de milion de euro pentru reabilitarea unui bloc din Tulcea (DOCUMENT)

30 Apr 2024 389

Firme Constanța A fost înființată o nouă agenție imobiliară. Iată cine este fondatorul

30 Apr 2024 418

Imobiliare Constanța Hotelul Vigo din Eforie Nord va fi modernizat. New Holiday Concept SRL a primit acordul agenției de mediu

27 Apr 2024 555

Firme Constanța O nouă agenție imobiliară, deschisă în Valu lui Traian. Iată cine o conduce

27 Apr 2024 460

Tara Concept SRL devine o nouă prezență în peisajul imobiliar al Constanței

27 Apr 2024 376

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 613

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 628

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 611

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 897

Imobiliare Constanța Celine Property Development SRL modifică blocul de 8 etaje de pe strada Krakovia

19 Apr 2024 477