„Parteneriat social pentru formare profesională", desfăşurat de BNS Certificate de calificare pentru participanţii la prima serie de curs

Blocul Naţional Sindical, Filiala Judeţeană Constanta, în calitate de beneficiar, împreună cu Partenerii Sindicatul Poşta Română Constanţa şi Sindicatul Liber al Navaliştilor din SNC Constanţa în cadrul proiectului „Parteneriat social pentru formare profesională", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Fondul Social European,

„Investeşte în oameni", organizează pe 9 februarie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un eveniment de promovare în cadrul activităţii „Diseminarea informaţiilor".

Evenimentul este adresat tuturor participanţilor la cursurile implementate în cadrul proiectului, reprezentanţilor societăţilor, sindicatelor, instituţiilor din regiunea Sud-EST, precum şi tuturor angajaţilor acestora. În cadrul conferinţei participanţii vor fi informaţi cu privire la obiectivele, activităţile şi rezultatele proiectului - cele prognozate şi cele atinse până în prezent. De asemenea, va avea loc o dezbatere cu privire la piaţa muncii, la modalităţile de căutare a unui loc de muncă, noţiuni despre demararea unei afaceri, legislaţia sindicală şi a muncii. Nu în ultimul rând, în cadrul acestui eveniment, vor fi înmânate certificatele de calificare în meseria de „Operator introducere, validare şi prelucrare date" pentru participanţii la seria I de curs. Proiectul „Parteneriat social pentru formare profesională continua" a debutat la 1 iunie 2011 şi are o durată de implementare de 2 ani şi se adresează unui grup de 200 de angajaţi, membri de sindicat ai beneficiarului, în marea lor majoritate persoane cu studii de nivel 1-2 care lucrează pentru salariul minim pe economie.

Peste o sută de persoane, ajutate să se dezvolte profesional

Obiectiv general al proiectului este creşterea nivelului de calificare a 112 persoane pentru meseria specifică de „operator introducere, validare şi prelucrare date" cerută pe piaţa muncii. Proiectul răspunde unei probleme extrem de importante pentru membrii grupului ţintă. Aceea de a se dezvolta profesional şi de a avea o stimă de sine adecvată şi de a fi motivaţi să-şi dorească să se dezvolte profesional.

Grupul ţintă este format din 112 angajaţi din regiunea Sud-Est angajaţi din ramura telecomunicaţii şi industrie navală.

Cursurile de calificare contribuie într-o manieră directă la creşterea nivelului de angajabilitate şi contribuie la diminuarea riscului de şomaj şi implicit de excluziune socială pentru membrii grupului ţintă. Un alt beneficiar al activităţii sunt angajatorii, unde membrii grupului ţintă îşi desfăşoară activitatea. Fiecare participant la cursurile de formare a primit o subvenţie în valoare brută de 900 lei pentru întreg cursul de formare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bloc de șase etaje va fi ridicat în cartierul Palazu Mare de doi afaceriști din Tulcea

06 May 2024 1407

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 569

Bloc de zece etaje, cu restaurant și piscină exterioară, edificat în Mamaia Nord. One Construction Top SRL, undă verde de la APM Constanța

02 May 2024 630

Aras Nurgian vrea să construiască un bloc de cinci etaje pe bulevardul Ferdinand, vizavi de Teatrul de Stat Constanţa pe locul clădirii istorice „Casa cu iederă“

02 May 2024 582

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 786

Licitații Tulcea Euroest Plus Imobiliare SRL și Troia Premium Construct SRL, contract de peste jumătate de milion de euro pentru reabilitarea unui bloc din Tulcea (DOCUMENT)

30 Apr 2024 402

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 414

Bloc de 8 etaje cu parcaj suprateran, pe strada Eliberării din Constanța Dezbaterea publică pentru investiția Calipso Residences SRL va avea loc în luna mai

27 Apr 2024 740

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 285

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 409

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 651

Ședință CJ Constanța Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului își dorește repartizarea unui spațiu pentru înființarea unui birou județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 410

În luna martie, zidul de sprijin s-a prăbușit Locatarii de pe strada Ionel Teodoreanu din cartierul Palazu Mare, nemulțumiți de lucrările făcute de mântuaială lângă blocul lor (GALERIE FOTO+VIDEO

19 Apr 2024 999

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4442

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 480