RAJA are de recuperat sute de miliarde de lei

Campanie de debransare

Principalii datornici sunt asociatiile de locatari si institutiile bugetare * Sanatoriul Balnear Techirghiol si Primaria Valu lui Traian se afla in topul restantierilor

Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta se confrunta cu mari probleme in ceea ce priveste recuperarea creantelor atat de la agentii economici, cat si de la asociatiile de locatari si abonatii casnici. Situatia este cu atat mai grava cu cat regia are, la randul ei, restante catre furnizori. In aceste conditii, in cazul in care nu se recupereaza restantele pentru a plati furnizorii, RAJA va intra intr-un impas. Pentru a nu se ajunge in aceasta situatie, regia a luat masuri dure de debransare a tuturor datornicilor. In primul rand, s-a efectuat o cesiune a creantelor cu asociatiile de proprietari/locatari, care s-a dovedit benefica atat pentru RAJA, cat si pentru asociatiile de proprietari/locatari. La sfarsitul lunii mai, regia avea de recuperat de la abonatii sai aproximativ 330 de miliarde lei, la care se adauga si facturile lunii iunie. Ca urmare a masurilor de debransare luate in perioada aprilie-iunie, angajatii RAJA au reusit recuperarea unei sume impresionante, respectiv 208,4 miliarde lei, ceea ce inseamna peste 60% din totalul debitului. Si in cazul agentilor economici restantieri regia a luat masuri. Astfel, pana la sfarsitul lunii iunie, au fost avizate si debransate de la reteaua de alimentare cu apa pe o perioada determinata de timp 255 de societati, din care 87 au achitat integral. De asemenea, au fost notificati 85 de agenti economici, iar in cazul altor patru s-a facut esalonare de plati. Pentru ca in unele cazuri masura debransarii nu s-a dovedit eficienta, 63 de agenti economici au fost actionati in judecata pentru un debit in valoare de aproximativ 78 de miliarde lei. In ceea ce priveste asociatiile de proprietari/locatari, pe langa incheierea de contracte de cesiune de creante, circa 250 de asociatii au fost avizate si debransate de la reteaua de alimentare cu apa. Cat priveste contractele de cesiune din perioada decembrie 2002 - iunie 2003 au fost notificate, in vederea incheierii acestora, 253 de asociatii ce acumuleaza debite aferente perioadei 2000 - februarie 2003, in valoare de 43 de miliarde lei. Astfel, au fost incheiate aproximativ 600 de contracte de cesiune de creante cu 184 de asociatii, valoarea contractata fiind de 31,7 miliarde lei. Aceleasi masuri dure s-au luat si in cazul abonatilor casnici, 400 dintre acestia fiind debransati de la reteaua de alimentare cu apa pentru neplata facturilor emise de regie. Ca urmare a acestor masuri, in ultima perioada, situatia datoriilor s-a imbunatatit vizibil in Constanta, Mangalia si Eforie, ramanand o problema recuperarea datoriilor de la populatia din Navodari. In aceasta localitate, la sfarsitul lunii iunie, cele 163 de asociatii existente aici datorau 24,5 miliarde lei, reprezentand facturi neachitate de aproximativ 16 luni. Asociatiile de locatari din Mangalia datoreaza regiei 7,6 miliarde, suma aceasta fiind acumulata in ultimele patru luni. Restante foarte vechi inregistreaza si asociatiile din Basarabi, care nu au mai achitat apa consumata de 10 luni.Printre agentii economici bugetari cu debite la RAJA primul loc il ocupa spitalele si medici de familie, urmati de scoli, gradinite, primarii si unitati militare, debitul total al acestora fiind de peste 20 de miliarde lei. In cadrul unitatilor sanitare, cel mai mare debit il inregistreaza Spitalul Clinic Judetean Constanta, cu 6,7 miliarde lei. Sanatoriul Balnear Techirghiol are o restanta de 1,8 miliarde de lei, iar pe locul trei se situeaza Spitalul Municipal Mangalia, cu 1,1 miliarde lei. Exista si localitati din mediul rural care au debite catre RAJA, cum ar fi Valu lui Traian, cu 2,1 miliarde lei, Basarabi - cu peste un miliard, Poarta Alba si Lumina - cu cate 1,4 miliarde lei, Castelu si Ciobanu - cu 1,3 miliarde lei si Baneasa - cu o restanta 1,2 miliarde lei. Tinand cont de faptul ca masurile de debransare luate de reprezentantii regiei de apa constantene au dat rezultate, aceasta actiune va fi continuata pana cand restantele abonatilor vor fi reduse la minim.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1378

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 920

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1658

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 881

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 925

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 948

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2571

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1048

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3758

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 887

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1729

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 766

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2374

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2710

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3166