Retele organizate de traficat scutiri medicale pentru elevi

# Autoritatile recunosc existenta lor, dar nu misca un deget in acest sens

Directia Judeteana de Sanatate Publica (DJSP) a emis o decizie pe care a inaintat-o tuturor medicilor scolari si de familie in care se precizeaza ca scutirile sa nu mai fie luate in considerare decat daca sunt emise in primele sapte zile ale perioadei scutite. Aceasta, pentru ca au fost cazuri in care elevii au prezentat la scoala documentele de scutire a absentelor dupa doua luni, nefiind emise in prima saptamana de boala, asa cum ar fi normal. In cazul in care familia copilului insista si afirma ca scutirea medicala este veridica atunci aceasta poate fi analizata de catre o comisie a DJSP.Potrivit directorului executiv al DJSP Constanta, Marius Enescu, au existat cazuri in care s-au prezentat elevi cu scutiri emise la peste doua luni de la momentul cand se presupune ca a fost bolnav. In acest fel, unora dintre ei li s-a modificat situatia scolara, cu aceste scutiri fiind efectiv reintegrati in procesul de invatamant. Aceasta situatie este cu atat mai alarmanta cu cat, in ultima vreme foarte multi scolari apeleaza la scutiri medicale, de multe ori folosindu-se la retelele care s-au creat in preajma unitatilor de invatamant. Elevii care vand aceste imprimate, le iau de pe Internet, de la cunostinte sau chiar de la cabinete, si apoi, pe seama absenteismului de la cursuri, fac o adevarata afacere din traficul cu scutiri medicale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Primăria Independența a încheiat un contract de aproape 15.000 de euro cu o firmă din București. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

14 May 2024 331

Cumpărări directe Constanța Primăria Comana investește în educație (DOCUMENT)

11 May 2024 440

Licitații publice Primoval SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

09 May 2024 462

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 390

Elevii se întorc în bănci de miercuri, 8 mai. Când va fi următoarea vacanță?

06 May 2024 1147

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 480

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 601

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 547

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 509

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 409

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 569

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 509

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 517

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 664

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 642