Rompetrol - primele concesiuni de explorare si productie din Romania

Grupul Rompetrol a concesionat perimetrele Zegujani si Satu Mare - primele pe care Grupul le detine, acum, in Romania, conform acordurilor de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera incheiate cu Agentia Nationala pentru Resurse Minerale.Avand suprafete de circa 1800 kilometri patrati (Zegujani), respectiv 3000 kilometri patrati (Satu Mare), blocurile au un potential mai ridicat de gaze naturale, dar studiile efectuate pana in prezent nu exclud nici posibilitatea gasirii unor rezerve comerciale de titei. Dupa o prima analiza, bazata pe datele puse la dispozitie de agentie, specialistii Rompetrol au identificat un numar de prospecte cu potential situat intre 10 si 50 milioane BOE (Barrel Oil Equivalent).Pentru ambele perimetre, perioada initiala de explorare este de trei ani, etapele fiind urmatoarele: reinterpretarea datelor vechi si efectuarea unor studii geologice si geofizice (primul an), inregistrari seismice, procesare si interpretare (al doilea an) si saparea unor sonde de explorare in cel de-al treilea an. Valoarea investitiilor pentru acest interval de trei ani se ridica la aproximativ 2,5 milioane USD, pentru perimetrul Zegujani, si la circa 6,5 milioane USD la Satu Mare. In conditiile in care profitabilitatea acestora va fi confirmata, investitiile Rompetrol se pot ridica in urmatoarea faza la o valoare totala de 12 milioane USD, pentru ambele blocuri."Sper sa ajungem rapid la descoperiri comerciale, mizand pe rezerve recuperabile de circa 20 de milioane BOE in medie pe structura descoperita", declara vicepresedintele Rompetrol, Bogdan Popescu, seful Diviziei Upstream a Grupului. "Dupa treizeci de ani de activitate in numeroase tari din Africa, America Latina si Orientul Apropiat, Rompetrol reuseste sa obtina primele sale concesiuni de explorare si productie in Romania. Este important si dorim sa transferam acum si in tara experienta si, bineinteles, succesele inregistrate in strainatate", spune dl. Popescu.In acelasi timp, Rompetrol Upstream urmareste activ extinderea activitatilor in spatiul Caspicii, Orientul Apropiat si Africa de Nord.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidat pentru Primăria Constanța din partea PUSL - „Votați pe cine doriți, oferta este vastă, dar prezentați-vă la vot!“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 May 2024 719

ZIUA LIVE Gihan Eserghep, candidatul PUSL pentru Primăria Constanța, partener al antreprenoriatului local. Țința, crearea de noi locuri de muncă!

06 May 2024 1082

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

03 May 2024 2999

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 483

Tratament pentru cancerul de sân, la cele mai înalte standarde, disponibil la Constanța

18 Apr 2024 772

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 655

ZIUA LIVE Politica faptelor vs. Constanța proiectelor!

09 Apr 2024 696

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 2610

Armonia Hospital Constanța Cursul Lamaze, esențial pentru viitoarele mămici

11 Mar 2024 681

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 4040

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 495

Descoperă Noul Mitsubishi ASX la Exclusiv Auto Constanța. Discount Minim Garantat de 2.380 € și Ecotichet de 1.000 €

25 Jan 2024 701

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1184

Prima zi de Crăciun marcată într-un mod inedit la Constanța! Un bărbat a făcut baie în mare (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Dec 2023 2190

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1397