Social

Sărbătoare în Arhiepiscopia Tomisului. Au trecut 18 ani! (galerie foto)

Acum 18 ani, pe data de 8 aprilie 2001, chiar în Duminica Floriilor, la Arhiepiscopia Tomisului a fost întronizat ÎPS Teodosie. Deoarece la acea dată lumea creştină prăznuia Floriile, evenimentul este marcat în fiecare an tocmai în această zi de mare sărbătoare.
 
La slujba de întronizare de atunci a participat şi ministrul Culturii de la acea vreme, Răzvan Teodorescu. Sfânta liturghie şi predica Întâmpinării Domnului au fost oficiate de Preafericitul Teoctist, fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Părinte, Dobrogea vă aşteaptă de 2000 de ani!“, i-a spus, atunci, părintele Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol, Înaltpreasfinţitului Teodosie, la evenimentul de instalare ca arhiepiscop al Tomisului.
 
ÎPS Teodosie s-a născut pe 12 decembrie 1955 într-o familie de buni creştini, Procopie şi Elisabeta Petrescu, în localitatea Gheorghieni, judeţul Suceava, fiind cel de-al 17-lea copil şi ultimul şi primind la botez numele de Macedon. Şi-a petrecut copilăria alături de părinţii săi, de la care a învăţat primele noţiuni creştine. A urmat şcoala generală la Dorna-Arini, din judeţul Suceava, între anii 1962-1970. Ulterior, între 1970 şi 1975, a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar între anii 1976 şi 1980 - Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde îşi va lua licenţa în Teologie, pe tema „Îndrumări Misionare“, avându-l drept coordonator pe regretatul pr. prof. univ. dr. Petre David.
 
Se înscrie la doctorat în octombrie 1980, specialitatea „Studiul Biblic al Vechiului Testament şi Limba Ebraică“. După promovarea examenului de admitere, a trecut la elaborarea tezei de doctorat. În anul 1982, este încadrat cântăreţ bisericesc la Paraclisul patriarhal „Sf. Antim“, iar la 1 octombrie 1986, a fost titularizat, prin concurs, în postul de asistent universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, secţia Practică. Tuns în monahism în 1990 În anul 1987, a intrat la Schitul Crasna (judeţul Prahova) ca frate de mănăstire, unde a fost tuns în monahism, la 6 decembrie 1990, primind numele de Teodosie. La 24 februarie 1991, a fost hirotonit ieromonah, având ca atribuţii activitatea de asistenţă religioasă şi de misiune caritabilă la spitale şi la casele de copii orfani din Bucureşti. În perioada 1 octombrie 1992 - 1 aprilie 1993, a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Birmingham din Anglia. Ca slujitor al Domnului, a desfăşurat o intensă activitate liturgică şi omiletică la Catedrala Patriarhală, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, la Paraclisul „Sf. Ecaterina“ al Facultăţii de Teologie, iar ca preot misionar, în cadrul programului de asistenţă religioasă şi filantropică „Diaconia“ de la Centrul Patriarhal.
 
La 22 martie 1994, Sfântul Sinod al BOR l-a ridicat la rangul de arhimandrit şi a aprobat alegerea sa în funcţia de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu titlul de Snagoveanul. În ziua de 3 aprilie 1994, la Biserica „Sf. Spiridon cel Nou“ din Bucureşti, a fost hirotonit arhiereu. În anul 1999, a obţinut titlul de doctor în Teologie, cu teza „Cartea psalmilor şi importanţa ei în viaţa pastoral-misionară a bisericii“. În anul 2000, se înscrie la cel de-al doilea doctorat, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Muzică Bisericească, obţinând titlul de doctor în Muzică, în decembrie 2005. Ales pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Tomisului Ca urmare a sănătăţii precare, ÎPS Lucian Florea Tomitanul, Arhiepiscopul Tomisului, a depus cererea de retragere la pensie. Pe 21 februarie 2001, Sfântul Sinod s-a întrunit în aula Palatului Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist, şi a aprobat retragerea la pensie a ierarhului, la vârsta de 78 de ani. Voturile membrilor Colegiului Electoral au vizat doi candidaţi: PS Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi PS Teodosie Snagoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Colegiul Electoral Bisericesc l-a declarat ales pentru scaunul vacant de Arhiepiscop al Tomisului pe Preasfinţitul Teodosie Snagoveanul. În aceeaşi zi, pe 21 februarie 2001, Sfântul Sinod a examinat, a cercetat canonic şi a validat alegerea de către Colegiul Electoral Bisericesc a Preasfinţitului Teodosie Petrescu în scaunul de Arhiepiscop al Tomisului. Festivitatea de întronizare a Înaltpreasfinţitului Teodosie a avut loc la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa, pe 8 aprilie 2001, în Duminica Floriilor, în cadrul Sfintei Liturghii, slujba fiind oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

15 ani cu ÎPS Teodosie. Arsenie Papacioc ”Părinte, Dobrogea vă aşteaptă de 2000 de ani!” (video)

08 Apr 2016 2953

Agenda ierarhului ÎPS Teodosie va participa la slujba de întronizare a Înaltpreasfinţitului Ioan Selejan

27 Dec 2014 1975

Ierarhul Tomisului participă la slujba de întronizare a Arhiepiscopului Timişoarei şi Mitropolit al Banatului

25 Dec 2014 1298

Sărbătoare mare la Arhiepiscopia Tomisului 12 ani de întronizarea Înaltpreasfinţiei Sale Teodosie

27 Apr 2013 1494

ÎPS Teodosie, invitat la întronizarea Preasfinţitului Părinte Ciprian ca Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei

08 Mar 2013 1280

Programul slujirii ierarhilor Dobrogei ÎPS Teodosie, la Câmpulung Moldovenesc, Visarion la Patriarhie

30 Sep 2012 1327