Scoala Speciala nr. 2, o noua sansa pentru copiii cu autism

În cursul zilei de ieri, Şcoala Specială nr. 2 a găzduit evenimentul de lansare al ordinului de începere a execuţiei lucrării „Extinderea Şcoala Specială nr. 2", iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa.

La acest eveniment a participat Cristian Darie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihaela Ristea, directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Constanţa, precum şi directoarea Şcolii Speciale nr. 2, Victoria Halet.

Valoarea contractului de execuţie a lucrării se ridică la 661.655 lei, iar durata de execuţie va fi de şase luni. „Sperăm totuşi ca lucrările de execuţie să se termine mai repede, iar de Crăciun să avem inaugurarea", a declarat directoarea şcolii.

Lucrările vor consta în extinderea clădirii cu un complex de spaţii terapeutice, astfel încât să se poată desfăşura activităţi de recuperare în spaţiile nou create pentru elevii cu cerinţe educative speciale. Structura se va dezvolta pe acelaşi nivel de înălţime ca şi corpul existent (parter + etaj) conform legislaţiei în vigoare privind proiectarea obiectivelor pentru şcoli speciale. Mai mult decât atât, Cristian Darie a precizat că se vor achiziţiona echipamentele şi dotările necesare spaţiilor nou construite.

Proiectul priveşte atât extinderea şi modernizarea complexului terapeutic prin crearea unor spaţii suplimentare, cât şi dotarea acestora cu materiale didactice adecvate. Modernizarea va conduce la creşterea calităţii procesului instructiv-educativ şi terapeutic, în vederea dezvoltării personalităţii copiilor cu dizabilităţi, precum şi a recuperării capacităţilor de muncă, pentru asigurarea unei autonomii cât mai apropiate de normal, scurtându-se astfel durata incapacităţii de muncă.

Directoarea şcolii, Victoria Halet, a subliniat că acest proiect îmbunătăţeşte procesul instructiv - educativ la elevii cu dizabilităţi auditive. Spaţiul nou construit va avea în dotare o cameră de stimulare senzorială, cu materiale pentru stimulare vizuală, auditivă şi tactilă (cărţi, jucării, jocuri, cărţi de colorat, casete video şi audio, păpuşi pentru jocuri de rol), o ludotecă şi o sală de calculatoare.

Potrivit psiho-pedagogilor din instituţia de învăţământ, în camera senzorială, profesorii vor desfăşura activităţi care vor stimula simţurile copiilor cu deteriorări senzoriale severe sau probleme neurologice. Ludoteca va conţine jocuri pentru stimularea memoriei, creativităţii, atenţiei şi de asemenea, va avea menirea de a reînvia ideea de joc şi bucuria de a se juca împreună cu părinţii.

Directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilul a subliniat că la nivelul judeţului Constanţa sunt 200 de copii cu probleme de autism, 32 dintre aceştia având consiliere gratuită în cadrul Centrului de zi pentru copii cu autism.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

SURMELIS ARGENTINA PUSA

13 Jun, 2010 07:52

CENTRUL DE ZI PENTRU COPIII SCOLARI din orasul HARSOVA de Constanta , va fi sau nu va fi dat in FOLOSINTA ,in functie de ”activitatea politica” a ”partidului” LIBERAL EXTREMIST din acest oras ...LIDERUL partidului PNL harsovean a fost reales in functia de conducator cu un MINUSCUL numar de 150 VOTURI, din numarul total de 1500 de votanti LIBERALI . Asta se poate numi si o PACALEALA primita frontal de liberalii harsoveni data de liberalul extremist IONEL CHIRITA , care le-a SPALAT CREIERII cu arma PSIHOTRONICA manipulata de SECURISTII PRIVATIZATI de la FIRMA de paza si garda ”carsium”.

Articole asemanatoare

Voluntarii Asociației „Suflete deschise” au ajuns cu daruri la supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe, dar și la micii pacienți din Casa Speranța și spitalele din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 504

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 741

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 504

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 529

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 449

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 658

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 460

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 599

ISU Constanța Iepurașul Pompier vine în Piața Ovidiu! Toți copiii sunt așteptați

25 Apr 2024 776

„Salvați Copiii” Conferință la Constanța Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 342

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 318

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 531

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 677

Asociația Dăruiește Aripi, cu sprijinul ALEZZI, donează un ecograf de ultimă generație pentru Secția de oncologie pediatrică din Constanța

22 Apr 2024 543

Teatrul „Căluțul De Mare” Constanța, anunț despre spectacolul „Cenușăreasa”

22 Apr 2024 357