Studentii ii invata pe cei mici cum sa lupte impotriva drogurilor

Elevii trebuie sa inteleaga care este riscul consumului de stupefiante

Asociatia Studenteasca "Amicus" organizeaza, pe 25 octombrie, incepand cu ora 11.00, la Grupul Scolar "Dimitrie Leonida", un seminar despre dependenta de substante chimice. Acesta se va intitula "Dependenta - intre viciu si virtute" si va fi prezentat de Gili Barbulescu, lector universitar la Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii "Hyperion" din Bucuresti. De mentionat ca evenimentul se inscrie in cadrul manifestarilor care au loc cu ocazia zilelor dedicate Grupului Scolar "Dimitrie Leonida". La intalnire pot participa toti cei care vor sa inteleaga mai bine cum pot lupta impotriva drogurilor de diverse feluri. Astfel, studentii vor incerca sa-i informeze pe cei mici despre consumul de stupefiante. Oricum, aceasta nu este prima incercare de a-i tine la curent pe elevii ciclului gimnazial in ceea ce priveste drogurile. In acest sens, disciplina "Educatie pentru sanatate" a devenit primordiala in scoli. Ca urmare, noile cursuri fac parte din programul national "Educatie pentru sanatate" si sunt predate de profesorii de biologie, dar si de medici. Volumul de informatii este dozat pe varste, astfel incat fiecare copil sa poata intelege despre ce este vorba. Astfel, se porneste de la notiunile cele mai elementare de anatomie si fiziologie, igiena personala si sanatatea mediului si se continua cu informatii despre sanatatea mintala si cea a reproducerii, dupa care se va intra si in perimetrul consumului de substante toxice, aici incluzandu-se tutunul si abuzul de medicamente, la care se adauga diversele tipuri de droguri si efectele acestora asupra organismului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 334

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 406

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 459

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 466

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 547

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 568

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 420

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 352

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 555

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 711

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 695

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 590

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 658