Vanatorii cauta in bataia pustii capriori si mistreti

caprior_de_dobrogea.jpgÎn zona Mangaliei există două fonduri de vânătoare - cel format din animalele de câmp şi cel al animalelor din pădure. Sunt vânaţi viezuri, şacali, vulpi, enoţi, jderi, dar şi celebrul mistreţ, prins doar la pândă

Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv, filiala Mangalia, numără peste 150 de membri. Aceştia sunt toţi pasionaţi ai vânatului, întrucât pescarii din Mangalia sunt obligaţi să se îndrepte, pentru autorizaţii, către Constanţa, motivul fiind acela că organizaţia locală nu a mai încheiat contracte pentru apele din zonă.

Dacă în privinţa pescuitului, un permis se obţine relativ uşor, fiind însă necesară respectarea anumitor reguli, un vânător care vrea să devină membru deplin al asociaţiei are nevoie de cel puţin doi ani pentru a dovedi că poate face faţă unei astfel de provocări...

Astfel, la finele acestei luni, pe 31 octombrie, la sediul AJVPS Constanţa va avea loc un concurs pentru cei care şi-au efectuat stagiatura timp de un an. Examenul va consta într-o probă scrisă şi va fi unul destul de dur, după cum afirmă preşedintele filialei Mangalia a asociaţiei.

„Stagiatura pentru obţinerea unui permis de vânătoare durează minim doi ani, timp în care candidatul trebuie să dovedească faptul că iubeşte natura, nu o dispreţuieşte, că este pasionat de sport şi că este apt din punct de vedere fizic (vânătoarea este un sport foarte solicitant, fiind nevoie de efort suplimentar de cele mai multe ori) şi psihic să devină un adevărat vânător", ne-a declarat Valentin Jerca, preşedintele AJVPS Mangalia. Taxa pentru un an de vânătoare este de 1.000 de lei.

Vânătorii, iubitori ai naturii

Armele de vânătoare pot fi relativ ieftine, de la două-trei sute de euro până la câteva mii. Acestea pot fi procurate din magazinele de specialitate, în baza unui permis de vânătoare, eliberat de Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit, după ce, în prealabil, a fost obţinut permisul de port armă.

Vânătoarea este, pentru cei neiniţiaţi, un sport sângeros, imaginile cu animale împuşcate şi tranşate stârnind repulsia spectatorului. Însă, spun vânătorii din Mangalia, paradoxal, aceştia iubesc natura. Membrii asociaţiei, înainte de sezonul rece, plasează, prin pădure sau la marginea acesteia, porumb, sare, furaje speciale pentru animalele sălbatice, toate pentru a le ajuta să iasă mai uşor din iarnă. Periodic sunt organizate vânători în grup, dar, după cum declară membrii cu acte în regulă ai asociaţiei, sunt căutate în bătaia puştii acele exemplare tarate, bolnave. Cotele de recoltă sunt stabilite de Ministerul Mediului, iar în timpul vânătorii, de cele mai multe ori - în ciuda poveştilor vânătoreşti - nouă exemplare din zece scapă de glonţ.

În zona Mangaliei există două fonduri de vânătoare - cel format din animalele de câmp şi cel al animalelor din pădure. Sunt vânaţi viezuri, şacali, vulpi, enoţi, jderi, dar şi celebrul mistreţ, prins doar la pândă. De pe 15 octombrie va demara şi sezonul celui mai râvnit trofeu, cel al căpriorului. În privinţa vânătorii pe câmp, aici, lucrurile sunt mai simple, iepurii şi alte rozătoare, dar şi vulpile fiind căutate cel mai des în bătaia puştii.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 434

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 526

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 407

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 401

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 438

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 490

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 567

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 586

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 444

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 387

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 575

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 730

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 709

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598