Vecinul lui Nemirschi, stapanul caracatitelor

CAP_2_masini_roti_blocate_caracatite4.jpgDănuţ Staicu a apreciat că, lunar, sunt blocate roţile a circa 500 - 600 de maşini

Într-o ediţie anterioară prezentam faptul că instanţa i-a dat dreptate unui bucureştean care s-a trezit cu roţile maşinii blocate pe motiv că nu a parcat regulamentar şi a declarat caracatiţele lui Radu Mazăre ilegale.

În spatele acestei afaceri se pare că se află un apropiat atât al edilului Constanţei, cât şi al ministrului Mediului. Firma care se ocupă cu blocarea roţilor autovehiculelor parcate neregulamentar are sediu într-un apartament vecin cu cel la ex-viceprimarului Constanţei, Nicolae Nemirschi. Este vorba despre societatea Tecdelta-Serv SRL care, potrivit Registrului Comerţului, a fost înfiinţată în 1998 şi figurează la adresa: strada Pescarilor nr. 35, bloc FZ14. Fostul viceprimar are domiciliul în apartamentele 9 şi 10. Acţionari în cadrul acestei firme sunt soţii Dănuţ Nicolae şi Ioana Ivanca Staicu. Bărbatul este, de asemenea, unic asociat în Mamaia Lift Prest SRL, firma care se ocupă de lifturile din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Îl cunosc pe domnul Nemirschi. El nu mai locuieşte acolo. Dumnealui venea foarte rar pe acasă. Acum apartamentul este închis", a declarat Dănuţ Staicu. Referitor la Tecdelta-Serv SRL Constanţa mai trebuie menţionat faptul că societatea are un punct de lucru pe strada Interioară la numărul 3, unde îşi are sediul şi SC VMB Lux Sonor SRL Constanţa. Ba mai mult, pură întâmplare sau nu, potrivit site-ului Vrăjitorul.eu, la datele de contact ale societăţii care le face viaţa amară şoferilor neglijenţi, figurează o adresă de e-mail a VMB Lux Sonor SRL. O posibilă legătură între cele două firme: una care are sediu lângă apartamentul actualului Ministru al Mediului şi a câştigat contractul cu Primăria Constanţei pentru caracatiţe, iar cealaltă care are în concesiune un sector de plajă într-o zonă rezidenţială a Constanţei (Faleză Nord) ar putea să ridice semne de întrebare. Dănuţ Staicu a infirmat orice legătură între cele două societăţi şi a declarat că, pur şi simplu, a închiriat un birou în cadrul clădirii patronate de SC VMB Lux Sonor. Constantin Malciu este unic asociat în VMB Lux Sonor SRL. În SC MG New Construct SRL, acelaşi Constantin Malciu este asociat cu omul de afaceri grec Georgios Vatistas. Cel din urmă mai este acţionar la Tomini Trading SRL, din incinta Portului Constanţa, societate anchetată în 2005 de Direcţia Poliţiei Transporturi din IGP.

Masini_blocate_caracatita.jpg500 - 600 de maşini pe lună

Afacerea caracatiţelor pare că nu o să mai aibă viaţă lungă. Cum am precizat, Costel-Cristian Balaciu a depus plângere contravenţională motivând că a fost „sancţionat contravenţional cu amendă şi i s-a aplicat sancţiunea complementară a blocării roţilor de către Poliţia Comunitară, în temeiul unei hotărâri a Consiliului Local", în vara lui 2008. Judecătoria Constanţa i-a dat dreptate şi a recunoscut că „imobilizarea vehiculului este abuzivă, această sancţiune complementară nefiind prevăzută de OG 2/2001, imobilizarea fiind legală numai în măsura în care ar fi făcută de către Poliţia Rutieră, în cazurile limitativ prevăzute de OUG 195/2002 şi regulamentul de aplicare". Balaciu a fost declarat victorios în urma hotărârii civile nr. 19365 din 31 octombrie 2008. Pe de altă parte, afacerea pare să-i meargă bine lui Dănuţ Staicu, acesta apreciind că, lunar, sunt blocate roţile a circa 500 - 600 de maşini.

{mos_ri:Danut Staicu} 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fgd-1

16 Feb, 2009 11:12

100 % impotriva cetatenilor. Hoooo... Banditilor !Dumnezeu sa va aiba in "paza" ! Hoooo....

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1354

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 905

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1625

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 869

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 904

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 936

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2564

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1039

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3749

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 876

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1721

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 757

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2362

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2698

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3161