Zeci de sindicalişti din Constanţa s-au alăturat protestului de azi din Piaţa Victoriei

Funcţionarii publici ies, la această oră, în stradă, pe motiv că în 2016 nu li s-au mărit salariile. Protestatarii se vor strânge în faţa sediului ANPC din Bucureşti şi vor purta banderole albe pe braţ. Şi nu sunt singurii care protestează.
 
Poliţiştii locali afiliaţi sindicatului Prolex vor protesta şi ei astăzi. Oamenii sunt nemultumiţi de legea pensiilor. Iar membrii Sindicatului Sanitas vor picheta sediul Ministerului Sănătăţii în semn de solidaritate cu sindicaliştii care vor negocia Contractul Colectiv de Muncă.
 
Aproximativ 30 de agenţi de la Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Constanţa, membri ai sindicatului Prolex, protestează şi ei astăzi în Piaţa Victoriei, între orele 12:30 – 14:30.
 
Printre principalele revendicări se numără reducerea vârstei de pensionare.  Deşi în Legea poliţiei locale se prevede dreptul acestora de a beneficia de încadrarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, cu efect de reducerea vârstei de pensionare, nu există norme care să stabilească efectiv cum se valorifică acest drept. În aceste condiţii, poliţiştii locali vor îndeplini misiuni de ordine publică şi rutier până la 65 ani, în timp ce juriştii şi contabilii din Poliţia Română, de aceeaşi vârstă, vor fi la pensie de cel puţin 10 ani.
 
Poliţiştii locali sunt revoltaţi că prim-ministrul Dacian Cioloş a alocat 11 milioane euro pentru achiziţia „Cuminţeniei pământului”, însă susţine că nu sunt bani pentru acest proiect de lege, adică pentru siguranţa cetăţenilor şi protecţia celor ce veghează la aceasta. Dar nici măcar nu este vorba de bani, pentru că modificarea legislativă nu implică alocarea de fonduri, ci doar reducerea vârstei de pensionare.
 
Cea mai importantă revendicare a poliţiştilor locali, a determinat o mobilizare fără precedent. Astfel că, pe lângă cei ce se vor deplasa din ţară, în mod organizat, cu cele 25 autobuze şi microbuze, vor ajunge la Bucureşti şi poliţişti locali ce se deplasează, în mod individual, fie cu avionul, trenul sau autoturismele personale.
 
Protestatarii au pregătit un moment special prin care vor arăta în ce situaţie se va ajunge dacă nu se adoptă proiectul legislativ.
 
„Am avut o întâlnire cu Sebastian Oprescu care reprezintă unul din aceste sindicate și i-aș ruga să se uite pe ceea ce o să propunem peste câteva zile legat de legea salarizării. Vor vedea că au motive să creadă că propunerea pe care o va face Guvernul e și fezabilă și mult mai rezonabilă în ce înseamnă predicitibilitatea, ca să știe lumea cum le evoluează salariile în următorii ani și pot să spun că măcar pe ultima sută de metri pot să vadă că ce am făcut în aceste luni a fost pentru ei și nimic altceva decât o normalitate în colaborarea guvernului cu reprezentanții sectorului public“, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, citat de digi24.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța Acțiunea de prevenire și combatere a încălcărilor normelor de conviețuire socială în municipiu (FOTO)

05 Apr 2024 433

Primăria Constanța Sancțiuni pentru o persoană care a vandalizat bănci din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” (FOTO)

25 Mar 2024 519

Primăria Constanța Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițiștii locali (GALERIE FOTO)

01 Mar 2024 647

Primăria Constanța Peste 100 de amenzi aplicate de polițiștii locali pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 611

Bătut în drum spre Poliție Doi polițiști locali din județul Constanța, condamnați definitiv pentru purtare abuzivă!

15 Dec 2023 1423

Primăria Constanța „Spune stop cerșetoriei! Nu mai încuraja cerșetoria în municipiul Constanța!”

22 Nov 2023 769

Primăria Constanța Amenzi aspre pentru cei care aruncă gunoiul în locuri nepermise (FOTO)

10 Nov 2023 973

Primăria Constanța Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali (FOTO)

08 Nov 2023 720

UPDATE Două mașini de poliție s-au ciocnit, în Arad! Polițiștii, în spital

29 Oct 2023 944

Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițistii locali din Constanța (FOTO)

16 Oct 2023 738

Primăria Constanța Sute de sancțiuni aplicate de polițiștii locali în doar 24 de ore (FOTO)

05 Oct 2023 804

Primăria Constanța Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițistii locali (FOTO)

02 Oct 2023 909

Controale ale Poliției Locale Constanța. Ce au constatat (FOTO)

29 Sep 2023 1202

Primăria Constanța Amenzi aspre pentru cei care aruncă deșeuri provenite din gospodărie pe domeniul public (FOTO)

25 Sep 2023 747

Primăria Constanța Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali

22 Sep 2023 904