Academia Hagi 2012 a câștigat Trofeul „Moș Crăciun“, de la Drobeta Turnu Severin. Echipa 2011, pe locul secund

În acest weekend au avut loc, la Drobeta Turnu Severin, întrecerile Trofeului „Moș Crăciun“. Competiția s-a desfășurat pe două categorii de vârstă (Under-9 - copii născuți în 2011 și Under-8 - copii născuți în 2012), la ambele fiind prezente și echipele Academiei Hagi.

La categoria 2011, au participat șase echipe, turneul desfășurându-se în sistem grupă, fiecare cu fiecare. Academia Hagi 2011 (antrenor, Florin Burcea) a încheiat competiția pe locul secund, cu un bilanț de patru victorii și o înfrângere. Chiar dacă jucătorii de pe litoral au fost la egalitate de puncte cu Leii Sudului Craiova, oltenii au câștigat turneul datorită victoriei din meciul direct.

La categoria 2012, au fost opt participante, împărțite în câte două grupe. Academia Hagi 2012 (antrenor, Cătălin Săndulescu) - foto - a înregistrat un parcurs perfect și a câștigat turneul după ce a obținut victorii pe linie!

După încheierea turneului organizatorii au oferit și o serie de premii speciale, două dintre acestea revenind constănțenilor, după cum urmează:

- Jucătorul turneului categoria 2011: Ianis Mela
- Jucătorul turneului categoria 2012: Denis Ivănescu
 
Rezultate înregistrate de Academia Hagi 2011

AGH 2011 - Sport Kids Drobeta 4-1 (M. Rădoi, Mela, D. Rădoi, Gherghișan)
AGH 2011 - Atletic Drobeta 8-0 (Nica 2, D. Rădoi 2, Dajiu, Murguleț, Mela, Gherghișan)
AGH 2011 - Viitorul Cujmir 9-3 (D. Rădoi 3, M. Rădoi 2, Murguleț 2, Nica, Grasu)

AGH 2011 - Luceafărul Drobeta 2-0 (Brătianu, Murguleț)
AGH 2011 - Leii Sudului Craiova 1-2 (Murguleț)
 

Rezultate înregistrate de Academia Hagi 2012

Grupe:
AGH 2012 - Luceafărul Cluj-Napoca 3-0 (Curumi, Matei, Bușurică)
AGH 2012 - Sport Kids Drobeta 4-0 (Ivănescu 3, Matei)
AGH 2012 - Atletic Drobeta 10-0 (Ivănescu 3, Jurcă 3, Matei 2, Curumi, Giurgiu)
Semifinale:
AGH 2012 - Leii Sudului Craiova 7-1 (Matei 2, Ivănescu, Bușurică, Hamza, Giurgiu și un autogol)
Finala mare:
AGH 2012 - Școala de Fotbal Florea Văetuș 2-0 (Ivănescu, Giurgiu)
 
Lotul Academiei Hagi 2011, care a participat la Trofeul "Moș Crăciun": Mihnea Costin Pătru, Mario Ionuț Chedid - portari; George Grasu, Khemais Massoussi, David Costin Brătianu, Ianis Mela, Andrei Dajiu, Patrick Cristian Murguleț, Vlad Mihnea Nica, Octavian Gherghișan, Matei Rădoi, David Rădoi, Ianis Andrei Cioangă, Vasian Vrișcu - jucători de câmp. Antrenor: Florin BurceaDirectori coordonatori: Constantin Mareș, Bori Moreno.

Lotul Academiei Hagi 2012, care a participat la Trofeul "Moș Crăciun": John Paul Bou Chedid - portar; Denis Ivănescu, Patrick Curumi, Dragoș Tănăsescu, Rareș Giurgiu, Bogdan Bușurică, Flavius Matei, Gabriel Hamza, Matei Jurcă - jucători de câmp. Antrenor: Cătălin SăndulescuDirectori coordonatori: Constantin Mareș, Bori Moreno.

Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3343

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1055

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1240

Declarații de avere Constanța Andreea Ciocănel, secretar general la Primăria Mangalia, averea și interesele (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 687

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi Under-14, învinsă în semifinale de Chelsea, după ce a condus la pauză! (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2002

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi a învins cu 9-0 Atletico Madrid (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1453

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 1095

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1203

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1432

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1229

Farul Constanța Hagi, decizie luată în privința căpitanului de echipă. „Identitatea noastră înseamnă academia. Revenim la origini“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 1649

Farul Constanța Legendarul Ion Constantinescu, la 75 de ani. A rămas celebru printr-un gol de la centrul terenului

15 Mar 2024 1717

Farul Constanța Fotbaliștii, încurajați de fani la antrenament. Au făcut show! „ Ale, ale, ale, te iubesc, Farule!“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1141

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6663

Academia Hagi 2015, câștigătoare la „Brașov Indoor Cup 2024“. Grupa 2012, argint la „Enjoy Sport's Winter Cup 2024“ (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 1226