Adrian Pătulea şi Ciprian Milea au revenit la antrenamentele FC Farul

FC Farul susţine vineri, 6 noiembrie, meciul din etapa a 12-a a Ligii a 2-a, întâlnind, de la ora 17.00, formaţia CS Baloteşti. „Marinarii“, care vin după înfrângerea din deplasare cu ACS Berceni, se află pe locul şase, cu 17 puncte, în timp ce echipa ilfoveană, fără victorie în ultimele cinci meciuri, ocupă poziţia a 11-a, cu nouă puncte. 

În confruntarea de vineri, FC Farul nu îi va putea folosi pe mijlocaşii Florin Pătraşcu şi Adrian Ionescu, ambii suspendaţi în urma disputei cu ACS Berceni, în care au fost eliminaţi. În aceeaşi confruntare, fundaşul Ciprian Milea a fost înlocuit de timpuriu, în minutul 5, după ce s-a accidentat serios, spărgându-şi arcada şi fiind transportat la spital. De ieri, Milea a revenit însă la pregătire, iar cu echipa se pregăteşte şi atacantul Adrian Pătulea, absent mai mult timp de pe teren din pricina unei accidentări. Rămâne de văzut însă la ce potenţial fizic se vor afla ei la ora meciului. „Disputa cu CS Baloteşti va avea gradul ei de dificultate. Oaspeţii alcătuiesc o formaţie arţăgoasă şi agresivă, care pune accent în special pe factorul fizic, dar trebuie să câştigăm. Altă variantă nu avem. Să sperăm că ne vom impune printr-un joc elaborat şi eficient“, a declarat preşedintele executiv al clubului constănţean, Auraş Braşoveanu.

„Invenţii, tâmpenii, afirmaţii fără logică şi fundament” 

Oficialul farist a negat cu vehemenţă că echipa de la malul mării ar avea vreo implicare în scandalul meciurilor trucate pentru pariuri pe care le-ar investiga Federaţia Română de Fotbal. Presa centrală a publicat informaţii cum că, printre meciurile suspecte, ar fi şi partida FC Farul - Gloria Buzău 4-0, jucată pe 24 septembrie 2014. „Cu mâna pe inimă vă spun că jocul s-a disputat 100% pe teren, respectându-se principiile fair-play-ului. Ce se speculează sunt invenţii, tâmpenii, afirmaţii fără logică şi fundament. Cum să fi discutat între ei cei doi antrenori, când se aflau în faţa observatorului, a rezervei de arbitru şi a publicului? Am curaj să duc jucătorii în faţa oricui şi să spună dacă măcar li s-a sugerat vreodată ceva, darmite să li se fi cerut ceva. De altfel, eu sunt convins că acest meci nici nu va fi instrumentat. Nu înţeleg de ce a fost adus în discuţie. Mă deranjează că se încearcă asemenea murdării pe Liga a 2-a. Ceva nu se leagă, miroase. De ce se vehiculează informaţii când dosarul nu a fost finalizat?”, a spus Auraş Braşoveanu, care e şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal II.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 842

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 470

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 566

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 758

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1540

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 735

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1638

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1373

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 869

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 790

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 795

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1272

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 391

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1126

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 757