Amical cu echipa premierului Turciei Viitorul află astăzi cu cine va juca în etapa a doua a Ligii 1

A 18-a echipă care va evolua în sezonul 2013/2014 al Ligii 1 la fotbal se va stabili în această seară, în urma meciului de baraj dintre Rapid Bucureşti şi Concordia Chiajna. Confruntarea va fi găzduită de stadionul „Dinamo”, de la ora 21.00. Câştigătoarea va fi adversara Viitorului Constanţa în etapa a doua a campionatului, iar cu Săgeata Năvodari va juca în runda a 15-a. În tur, ambele echipe dobrogene vor întâlni în deplasare formaţia care va triumfa diseară.  

Astăzi, Viitorul susţine ultimul amical din Turcia, întâlnind la Istanbul, de la ora 20.00, echipa Kasimpaşa. Meciul se joacă pe stadionul care-i poartă numele primului ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, principalul susţinător al echipei. Kasimpaşa a încheiat sezonul trecut pe locul şase, astfel că va evolua în premieră în Europa League, în turul trei preliminar. În această vară, formaţia turcă l-a achiziţionat de la Liverpool pe celebrul Ryan Babel, care a semnat pe trei ani. Kasimpaşa este antrenată de georgianul Şota Arveladze, fost jucător de calibru al lui Ajax Amsterdam.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

18 May 2024 298

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

17 May 2024 289

Tot ce trebuie să știi despre sloturi - Tipuri, mod de funcționare și trucuri eficiente

16 May 2024 475

Cât costă biletele la Farul Constanța – CSU Craiova, ultimul meci al „marinarilor” pe teren propriu în play-off

10 May 2024 1151

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

07 May 2024 510

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 559

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 590

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 608

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 935

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 615

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 513

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 406

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 511

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 827

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 534