UPDATE. Baschet CSM Constanța l-a transferat pe Jarrid Rhodes (GALERIE FOTO)

 
 
 
Echipa masculină de baschet CSM Constanța susține sâmbătă, 15 octombrie, meciul de debut în ediția 2022/2023 a Ligii Naționale, întâlnind pe teren propriu CSM Galați.
 
Meciul este găzduit de Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța, de la ora 17.00.
 
Echipa de pe litoral a anunțat că l-a transferat pe jucătorul american Jarrid Rhodes (26 de ani, 1,98 m).
 

Jarrid Rhodes va juca pentru CSM Constanța. Jucătorul american se află la primul său sezon în România, după un parcurs european în care a jucat în Serbia, Cipru și Olanda, Jarrid Rhodes se alătură echipei noastre. Născut la 15 Octombrie 1995, înalt de 1.98m, Jarrid Rhodes a fost unul dintre principalii marcatori de la Feyenoord unde a jucat în 36 de meciuri cu o medie de 14.9 puncte pe meci. Rhodes va debuta pentru CSM Constanța chiar la aniversarea zilei sale de naștere, când CSM Constanța debutează în Liga Națională de Baschet împotriva celor de la CSM Galați, la Sala Sporturilor din Constanța, sâmbătă, 15 Octombrie. Welcome to Constanța, J!, este mesajul grupării de pe litoral.

   
Totodată, din lotul constănțean pentru noua stagiune nu vor lipsi jucători precum Andrei Oprean, Naser Omer, Vitalie Bălan, Dani Mâinea, Mario Lazăr, Vlad Corpodean sau Ștefan Gribinic.
 
CSM Constanța:
 

Andrei Oprean continuă la Constanța! Jucătorul născut la malul mării și crescut de Athletic Constanța, va juca și în acest sezon la Constanța. 91 de meciuri a jucat în cel mai înalt eșalon național Andrei Oprean de la debutul său în Liga Națională de Baschet Masculin din 2018, având o medie de 16.50 minute pe meci. Totodată Andrei Oprean este unul dintre jucătorii pe care proiectul Constanței 3x3 s-a bazat, fiind câștigător de Ligă Națională 3x3 și component al CSM Constanța - CSU Neptun Constanța în 3x3 World Tour Masters. Primul sezon pentru CSM Constanța în Liga Națională de Baschet îl va avea pe Andrei Oprean în rosterul echipei! Time to rise again, OPR!

 

Naser Omer continuă la Constanța și va fi unul dintre jucătorii U23 pe care Constanța se va baza și în acest sezon. Aflat la al doilea său sezon alături de echipa de la malul mării, Naser a evoluat în 14 meciuri în sezonul precedent.

 

După ce a debutat în Liga Națională de Baschet la Constanța, Vitalie Bălan va juca și în al doilea sezon la malul mării. Câștigător al Ligii Naționale de Baschet 3x3 și component al echipei U23 al echipei, Vitalie Balan va bifa al doilea său sezon în Liga Națională de Baschet în 2022-2023 alături de CSM Constanța după ce în sezonul precedent jucătorul din Moldova a evoluat în 14 meciuri.

Dani Mâinea continuă alături de echipa noastră și în sezonul 2022-2023. Va fi al patrulea sezon pentru Dani la malul mării. Cu 116 meciuri în Liga Națională în care a avut o medie de 17.46 minute/meci, Dani Mâinea a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei. Campion național în Liga Națională de Baschet 3x3, component al 3x3 CSM Constanța - CSU Neptun cu care a participat la 3x3 World Tour Masters Utrech 2022, Dani Mâinea va juca pentru CSM Constanța în sezonul 2022-2023.

 
Centrul Mario Lazăr continuă la Constanța și în sezonul 2022-2023. Originar din Baia Mare, Mario Lazar va fi la al treilea sezon alături de echipa noastră. În vârstă de 28 de ani, acesta are 164 de meciuri în cel mai înalt eșalon baschetbalistic din România. Mario a fost de altfel și unul dintre principalii jucători pe care antrenorii noștri s-au bazat în baschetul 3x3, fiind campion național și component al singurei echipe românești (CSM Constanța - CSU Neptun) prezente în ultimii opt ani în turneele 3x3 World Tour Masters.

Cel mai longeviv jucător al Constanței cu peste 300 de prezențe în Liga Națională de Baschet și Cupa României, va juca și în acest sezon la malul mării, pentru CSM Constanța. Campion Național cu echipa Constanței 3x3 și component al 3x3 CSM Constanța - CSU Neptun, reprezentanta României în circuitul 3x3 FIBA World Tour Masters de la Utrecht, Vlad Corpodean va bifa al doilea sezon la Constanța. Tot înainte, Căpitane!

 

Ștefan Gribinic continuă alături de CSM Constanța în sezonul 2022-2023. În 2019, Ștefan Gribinic își făcea debutul în Liga Națională de Baschet alături de echipa Constanței ca mai apoi să evolueze numai pentru Constanța. În vârstă de 20 de ani și înalt de 1.94m, Ștefan Gribinic va reveni pe parchet pentru CSM Constanța în acest sezon unde va juca pentru al patrulea an consecutiv. Ștefan Gribinic are 34 de meciuri disputate în LNBM cu o medie de 12.30 minute per meci. Let's go, Gribi!


UPDATE 1:

CSM Constanța a anunțat totodată și transferul lui Egidijus Mockevicius.

 
Egidijus Mockevičius va juca pentru CSM Constanța în sezonul 2022-2023. Centrul înalt de 2.08m a început baschetul la Academia Vilnius ca mai apoi să evolueze la nivel de colegiu pentru Evansville între 2012-2016 în NCAA. În 2016 a fost semnat de către gruparea din NBA, Brooklyn Nets, pentru care a jucat în NBA Summer League ca mai apoi să fie folosit în NBA Development League pentru Long Island Nets. Din 2017 a jucat pentru Lietuvos Rytas Vilnius în Lituania, Fuenlabrada în Spania, VL Pesaro în Italia, Le Mans Sarthe în LNB Pro A din Franța și Fos Provence Basket. Mockevičius este câștigător de patru medalii de aur cu naționalele Lituaniei: cea U15 în 2007 la European Youth Summer Olympic Festival, Campion European în 2010 cu Lituania U18 și în 2012 cu Lituania U20 și Campion Mondial în 2011 cu Lituania U19. Welcome to Constanța, Iggy!, este measajul clubului de pe litoral.
UPDATE 2:

Alte achiziții: Jakob Cebasek și Nate Johnson.

Jakob Čebašek revine în Liga Națională de Baschet și va juca pentru CSM Constanța în sezonul 2022-2023. În vârstă de 31 de ani, internaționalul sloven va face parte din echipa Constanței. Și-a început cariera în Slovenia la Parklji Ljubljana, ca mai apoi să joace pentru Maribor Nova KBM, Elektra Šoštanj, Zlatorog Laško, Hopsi Polzela, Sixt Primorska și Tajfun Šentjur. De asemenea, Jakob a jucat doi ani în Belgia, pentru Liège Basket și Kangoeroes Basket Mechelen, respectiv o scurtă perioadă în primul eșalon al Italiei, pentru Allianz Pallacanestro Trieste, în România jucând în sezonul 2020-2021 în 13 meciuri alături de Dinamo București. Palmaresul lui Jakob cuprinde următoarele performanțe: Cupa Sloveniei, campionatul Sloveniei și Liga Adriatică 2. Toate aceste rezultate le-a obținut în sezonul 2018/19, alături de Sixt Primorska. De asemenea, el a fost MVP al sezonului regulat în ediția 2016/17 a campionatului sloven. Jakob Čebašek a participat cu naționala Sloveniei la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a încheiat pe locul patru după ce Slovenia a ajuns până în faza semifinalelor.

 

Nate Johnson este ultimul stranier pe care CSM Constanța va conta în acest debut de sezon. Aflat la primul său contract la nivel profesionist, jucătorul născut în Miami, Florida, va juca pentru prima dată în Europa. Fost jucător la Gardner-Webb Bulldogs și apoi Xavier Musketeers în NCAA, Nathan Johnson va debuta la nivel profesionist alături de CSM Constanța în acest sezon. Welcome to the club, Nate!


Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 85

Lupte Daniel Sandu, de la CSM Constanța, medaliat în Bulgaria, la turneul „Petko Sirakov & Ivan Iliev“

02 May 2024 343

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 596

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 420

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 349

Matei Paris și Brigitte Belu, cicliști la CSM Constanța, medaliați cu argint la ultimele întreceri interne (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 406

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 660

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 670

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 548

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 849

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 727

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 591

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 597

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 601

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 494