Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)


 Imaginile au fost preluate de pe site oficial CS Farul Constanța și Facebook „Maradin Eduardo“
  • George Edmond Maradin este pregătit de medaliatul olimpic Ionuț Gheorghe (acesta fiind și component al staff-ului tehnic al lotului tricolor de tineret).
 
La Campionatul European de box pentru tineret de la Porec (Croația), la care Amalia Niță, de la CSM Constanța, a cucerit al patrulea titlu continental din cariera ei, ceilalți doi reprezentanți ai județului Constanța, George Edmond Maradin (CS Farul Constanța) și Denisa Manu (CS Năvodari), au fost aproape de medalii, clasându-se pe locul cinci.
 
Pregătit la club de medaliatul olimpic Ionuț Gheorghe (acesta fiind și component al staff-ului tehnic al lotului tricolor de tineret), George Edmond Maradin a concurat la Euro la categoria 51 kg. „În viață, nu toate merg asa cum îți dorești, sunt și suișuri, și coborâșuri, important e să rămâi cu picioarele pe pământ! Mândru să reprezint România și orașul Constanța! Drumul nostru continuă!“, a fost mesajul tânărului sportiv.
 
La Campionatul European, România a obținut cinci medalii: una de aur (Amalia Niță - 75 kg), două de argint (Amalia Țugui - 66 kg; Iosif Bandula - 63,5 kg) și două de bronz (Fabian Stroe - 54 kg; Ciprian Iofciu - 57 kg). 
 
La Cupa României la box, întrecere de juniori II, desfășurată la Brăila, Emir Iașar, de la CS Farul Constanța, a cucerit medalia de aur la categoria 36 kg. Emir Iașar îl are ca antrenor pe Ionuț Gheorghe, iar la Brăila a fost însoțit de antrenorul Marcelică Tudoriu.  
 
La Călărași s-a disputat Cupa României la lupte la categoria juniori I, ar sportivii de la CS Farul Constanța au urcat de două ori pe podium, prin Gean Ali, care a obținut medalia de aur la categoria 130 kg, și prin Nicușor Vasilică Manolache, medaliat cu bronz la categoria 60 kg. Anterior, la Cupa României de junior III (lupte libere feminine), farista Gabriela Irina Scarlat a obținut locul trei la categoria 36 kg. Antrenorul sportivilor este Grigore Gheorghe.
 
La gimnastică artistică, Nelli Evelina Papană, de la CS Farul (antrenoare, Carmen Traicu), a urcat de două ori pe podium la ediția 2024 a Rising Stars Trophy, competiție desfășurată la Timișoara, cucerind aurul cu echipa și argintul la bârnă.
 
Un alt reprezentant al clubului constănțean, atletul Vlad Georgian Dima (dublu legitimat: CSS Tulcea - CS Farul Constanța), a cucerit medalia de argint la aruncarea suliței, la Campionatul Național de Atletism - Aruncări Lungi, desfășurat la București. Vlad Georgian Dima este pregătit de Gheorghe Ciulei.  
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.  
 
Sursa foto: Farul Constanța și Facebook (Alex Filip)
 
Citește și:
 
Box
George Edmond Maradin, campion de ziua sa de naștere! CS Farul Constanța, aur și bronz la Naționalele de tineret (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Box George Edmond Maradin, campion de ziua sa de naștere! CS Farul Constanța, aur și bronz la Naționalele de tineret (GALERIE FOTO)

05 Dec 2023 1612

Boxeri de pe litoral, medaliați la Campionatul Național de juniori (GALERIE FOTO)

15 Nov 2022 1806