Cătălina Ponor și Marian Drăgulescu, şanse reale de a deveni membri ai Federaţiei Internaţionale de Gimnastică


 
  • Cătălina Ponor este multiplă campioană olimpică, europeană şi medaliată mondială, dar și cetățean de onoare al municipiului Constanța.
  • Fosta sportivă ocupă un loc de frunte în istoria gimnasticii mondiale, fiind medaliată de cinci ori la Jocurile Olimpice, iar în 2004, la Atena, devenind triplă campioană olimpică! 
  • În 2016, la o vârstă când alte gimnaste din România s-au retras de mult din activitate şi au alte preocupări, Cătălina a arătat în continuare foame de performanţă.
 
 
Printre candidații pentru Comisia Sportivilor din Federaţia Internaţională de Gimnastică se numără și reprezentanții României, Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu. Alegerile se vor desfășura în timpul Campionatului Mondial din Japonia, găzduit de Kitakyushu, în perioada 21 - 24 octombrie.
 
Mare campioană a Constanței, Cătălina Ponor a împlinit 34 de ani în luna august și este multiplă campioană olimpică, europeană şi medaliată mondială, dar și cetățean de onoare al municipiului de la malul mării. Fosta sportivă ocupă un loc de frunte în istoria gimnasticii mondiale, fiind medaliată de cinci ori la Jocurile Olimpice, iar în 2004, la Atena, devenind triplă campioană olimpică! Campioana a avut puterea să revină în acest sport, după ce, iniţial, renunţase la activitatea competiţională. Prima dată (în 2012), reîntoarcerea sa, la vârsta de 25 de ani, a avut ca rezultat obţinerea a cinci medalii la Europene şi la Jocurile Olimpice.
 
În 2016, la o vârstă când alte gimnaste din România s-au retras de mult din activitate şi au alte preocupări, Cătălina a arătat în continuare foame de performanţă. A renunţat la o viaţă liniştită pentru a simţi din nou atmosfera de concurs şi aplauzele spectatorilor. După trei ani în care a stat departe de gimnastică, a revenit. Multe i s-au pus în cale, o operaţie, perioada de recuperare, însă nu a cedat. A urcat pe podium la Europene, iar la Jocurile Olimpice din Brazilia a prins ultimul act la bârnă. Sacrificiul ei şi aura olimpică i-au fost răsplătite cu onoarea de a fi portdrapelul României la Rio.
 
„Îmi lipsește gimnastica foarte mult“
 
„Am început să practic gimnastica de la vârsta de patru ani și am încheiat activitatea competițională de aproape patru ani. Am practicat acest sport timp de 26 de ani. Probabil mulți dintre voi știu deja realizările mele. Am participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. Am câștigat cinci medalii, dintre care trei de aur. Îmi lipsește gimnastica foarte mult. Faptul că nu mai profesez îmi dă dorința să încerc să candidez pentru funcția de reprezentant al sportivilor. Eu chiar îmi doresc să încerc să schimb ceva. Sau să încerc să comunic mai mult cu oamenii pe care îi cunosc. Și cu această «familie», deoarece consider că gimnastica a fost o a doua familie pentru mine. Pentru asta sper să mă votați, deoarece chiar vreau să formez o echipă foarte bună cu toată lumea. Chiar îmi doresc ca sportivii să se simtă mult mai confortabil. Să fie mai deschiși în relația cu oamenii, cei care fac jocul, să zicem. Îmi lipsiți voi și acest sport. Sper ca după această pauză să revin, nu ca gimnastă, ci ca o persoană care vă poate ajuta“, a fost mesajul Cătălinei Ponor.      
 
Rezultate de excepție
 
„Recunoscuţi pe plan internaţional datorită rezultatelor de excepţie, Cătălina şi Marian au şanse reale de a deveni membri ai Federaţiei Internaţionale. Contracandidatele Cătălinei sunt Simona Castro (Chile), Kim Bui (Germania) și Jessica Lopez (Venezuela), în timp ce Marian Drăgulescu îi are ca «adversari» pe Tomas Gonzalez (Chile), Saeedreza Keikha (Iran) și Aljaz Pegan (Slovenia). Suntem alături de ei și le dorim mult succes!“, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Gimnastică.

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Marian Drăgulescu)

 
Citește și:
 
Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, împlinește vineri 34 de ani

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Campioana Cătălina Ponor, mamă pentru a doua oară „Bine ai venit în această lume şi în familia noastră, micuţă rază de soare!“

13 Mar 2024 1804

Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța Fosta gimnastă Cătălina Ponor a pierdut procesul cu SPIT și trebue să plătească impozitul pentru sala de fitness deținută în oraș

23 Feb 2024 1323

Veste bună a Cătălinei Ponor! Fosta gimnastă este însărcinată pentru a doua oară

27 Nov 2023 1029

#Dobrogea145 Fosta mare gimnastă Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică, europeană și medaliată mondială, mesaj de Ziua Dobrogei

21 Nov 2023 1566

Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei Cătălina Ponor, condamnat definitiv!

30 Oct 2023 1509

Decor ca în filme. „Miresica noastră!“ Cununia religioasă pentru fosta gimnastă Cătălina Ponor, care și-a și botezat fiul (GALERIE FOTO)

09 Jul 2023 7789

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, a devenit mămică. „Mica noastră stea“

30 Dec 2022 3742

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, va deveni în curând mămică „Va fi cea mai strălucitoare medalie, a mea… A noastră!“

01 Dec 2022 2825

#Dobrogea144 Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică la gimnastică, mesaj de Ziua Dobrogei

16 Nov 2022 1597

Cătălina Ponor își serbează ziua de naștere. Acum două luni, marea sportivă s-a căsătorit. „De azi, până la final, mereu împreună!“

20 Aug 2022 4744

Marea sportivă constănțeană Cătălina Ponor s-a căsătorit cu Bogdan Jianu (GALERIE FOTO)

19 Jun 2022 3049

Ziua cea mai fericită Marea campioană Cătălina Ponor se căsătorește. „Ești inima și sufletul acestei familii!“ (GALERIE FOTO)

11 Jun 2022 10168

Cătălina Ponor, marea campioană a Constanței, va fi inclusă în International Gymnastics Hall of Fame

06 Apr 2022 2902

Doi polițiști locali din Constanța ar fi fost ultragiați de Florin Bărbăscu, tatăl vitreg al gimnastei Cătălina Ponor. Procesul, amânat

01 Feb 2022 5109

#Dobrogea143 Fosta mare gimnastă Cătălina Ponor, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2021 1799