Ce spune Ciprian Marica despre proiectul FC Farul La SSC Farul Constanţa încep să vină jucători. Şi români, şi străini (galerie foto + video)

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa va afla astăzi ce program va avea în Liga a 2-a, cu ocazia tragerii la sorţi în urma căreia se va stabili calendarul competiţional al ediţiei 2018/2019 a eşalonului secund.
 
Potrivit hotărârii Comitetului de Urgenţă a Federaţiei Române de Fotbal din data de 18 iulie 2018, componenţa Ligii a 2-a este următoarea: ACS Politehnica Timişoara, ASC Daco-Getica Bucureşti, Chindia Târgovişte, FC Argeş, Academica Clinceni, ASU Politehnica Timişoara, Luceafărul Oradea, CS Mioveni, Sportul Snagov, Ripensia Timişoara, UTA Arad, CS Baloteşti, Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Dacia Unirea Brăila, Aerostar Bacău, SSC Farul Constanţa, Petrolul 52 Ploieşti, ACS Energeticianul (fosta ACS Şirineasa), Universitatea Cluj şi Metaloglobus Bucureşti.
 
Dintre aceste 20 de echipe, două au retrogradat din Liga 1, 12 au evoluat în sezonul precedent al Ligii a 2-a, cinci au promovat din Liga 3 (printre care şi SSC Farul), iar o echipă, deşi retrogradată din Liga a 2-a, a ocupat locul vacant rămas ca urmare a deciziei clubului CS Afumaţi de a continua în Liga a 3-a. Campionatul începe pe 4 august.

A jucat la sectorul juvenil al Perugiei 

Şi la şedinţa de pregătire de ieri a SSC Farul, antrenorii Ion Barbu şi Gică Mina au avut sub comandă nouă jucători (Alex Grigoraş, Ionuţ Florea, Vasile Şicu, Andreas Iani, Cosmin Zamfir, Alexandru Muscă, Codruţ Matei, Tudor Ţăranu şi portarul Rareş Raclău), însă oficialii clubului au anunţat că, de astăzi, vor începe să vină şi alţi fotbalişti, atât români, cât şi străini.
 
Portar de 1,87 m, Rareş - Mihail Raclău (foto) e născut la Bacău, pe 14 septembrie 1999, dar a plecat de mici cu părinţii în Italia, unde a evoluat la mai multe echipe. Între 2005 şi 2012, a jucat la sectorul juvenil al Perugiei, iar apoi la echipe de ligi inferioare, San Marco Juventina (2013 - 2017) şi Polisportive Agello (2017-2018). Astăzi, e anunţată sosirea a cinci jucători (doi italieni plus Ciprian Dombrovschi şi doi francezi), iar sâmbătă e aşteptat încă unul. Plus fotbalişti de bază ai SSC Farul din sezonul trecut, care s-au pregătit în ultima perioadă în oraşele natale. „Sunt şi discuţii cu jucători care au evoluat în Liga 1, iar apoi au plecat în străinătate“, a declarat Georges Muzaca, vicepreşedinte SSC Farul.

„E constănţean şi vrea să ajute“ 

La o emisiune a Digi Sport, fostul internaţional Ciprian Marica, cel care deţine brandul FC Farul, a spus: „Am înţeles că astăzi (n.r. marţi) Traian Gherghişan (n.r. impresar) a preluat frâiele SSC Farul“. Georges Muzaca a lămurit însă situaţia. „Am colaborat cu Traian Gherghişan şi anul trecut, pe partea de transferuri, şi o facem şi acum. A venit să ne sprijine, dar nu are pretenţii salariale sau comisioane. E constănţean şi vrea să ajute“, a arătat Georges Muzaca. Duminica trecută, SSC Farul a anunţat încheierea unui contract de asociere cu Emanuela Gavrilă, femeie de afaceri din Constanţa.

„Deocamdată, baza ar fi un centru de copii şi juniori“ 

La aceeaşi emisiune de la Digi Sport, Ciprian Marica a vorbit din nou despre planurile sale. „N-am mai avut discuţii cu cei de la SSC Farul, pentru că nu au vrut să-mi prezinte niciun act, ca să putem sta de vorbă. Oricum, ceva s-a înţeles greşit de către toată lumea. Eu am achiziţionat brandul FC Farul, dar proiectul era al lor. Nu eu ar fi trebuit să vin cu un proiect la o săptămână de la adjudecarea semnelor identitare. Eu ar fi trebuit să mă pliez pe proiectul care era acolo. Am vrut să fac tot ce depinde de mine să ajungem împreună la cele mai bune soluţii. Dacă nu se va putea, voi lua nişte hotărâri. Cert este că mulţi suporteri, jucători şi oameni ai oraşului îmi dau încredere şi mă provoacă să încep ceva nou aici. Vorbim de FC Farul Constanţa. E posibil să se înfiinţeze un club nou. Deocamdată, baza ar fi un centru de copii şi juniori. În primul rând, fundamentul acesta trebuie să fie. Se doreşte performanţă, iar pe mine mă interesează ca echipa să fie una respectată, aşa cum eram obişnuiţi. Acesta este ţelul meu, ceea ce îmi doresc şi mă voi lupta pentru aceasta“, a precizat Ciprian Marica.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Contract de asociere SSC Farul - Ema Gavrilă. Obiectivul e promovarea în Liga 1! „Credem cu tărie că am luat cea mai bună decizie“

Preselecţii la SSC Farul Constanţa pentru opt grupe de copii şi juniori


„Numele investitorului - Emanuela Gavrilă” SSC Farul Constanţa, contract de asociere cu Ema Gavrilă, fosta iubită a fratelui lui Radu Mazăre

Ciprian Marica, SSC Farul şi brandul FC Farul. Ce urmează „Dacă nu ajungem la un numitor comun, va trebui să o iau de la zero“


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Marian Cirnu

19 Jul, 2018 14:14

De când e Viitorul nu mai duc lipsă fotbalului local.Daca se face stadionul ,va fi arhiplin.Acum toți faristi care ținem cu Hagi ne dorim că el sa se înțeleagă cu Marica,sa avem din nou Farul Constanta.

ted

18 Jul, 2018 22:44

Pana una-alta azi avem meci in Europa League. Pacat ca nu avem si stadion pe masura. Aici ar trebui sa se concentreze toate energiile, nu visand cai verzi pe pereti.

Articole asemanatoare

Răzvan Farmache, din nou la Constanța. Amintiri de aur în tricoul alb-albastru! „M-am bucurat foarte mult pentru Farul că a luat campionatul“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Apr 2024 1106

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 553

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 585

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 791

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1618

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 767

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1672

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1383

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 879

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 797

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 801

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1281

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 394

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1130

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 760