„Cea mai mare oră de sport“ din România se desfăşoară la Mamaia (galerie foto)

„Cea mai mare oră de sport“ din România, eveniment ce face parte din programul național „Mișcarea face bine“, se desfăşoară sâmbătă, 1 august, între orele 9.00 și 21.00, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia.
 
Acțiunea reprezintă un mijloc inedit de promovare a litoralului românesc și a sportului în masă. La „Cea mai mare oră de sport“ din Mamaia vor avea loc demonstraţii de fitness, precum Kangoo Jumps, Zumba, Steel Programs, Rebound AAS, Functional Training, Khai Bo, dar şi aerobic, fotbal şi skandenberg, va fi o zonă cu biciclete staționare și una pentru Boot Camp. Sesiunile vor fi susținute de instructori renumiți la nivel național și internațional.
 
„Ajuns la cea de-a cincea ediție, acest eveniment demonstrează că marile companii au puterea să schimbe mentalități. Din ce în ce mai mulți oameni participă la «Cea mai mare oră de sport», unii devenind la rândul lor instructori. Accesul liber, apa și mâncarea sănătoasă oferite participanților în mod gratuit permit adoptarea sportului și în zone de public inaccesibile până acum convențiilor de fitness ori competițiilor sportive. Programul și clasele sunt gândite pentru ca orice trecător să poată face mișcare, la nivelul și după preferințele personale. Avem grupuri de participanți care vin de la sute de kilometri distanță“, a declarat Cristian Mărgărit, specialist în nutriție.
 
Anul acesta, „Cea mai mare oră de sport“ sărbătoreşte cinci ani de la prima ediție și reprezintă cel mai mare eveniment sportiv desfășurat sub umbrela campaniei „Mișcarea face bine”. Din 2011, prin intermediul campaniei pro-sănătate „Mișcarea face bine“, au fost desfășurate și susținute zeci de evenimente sportive, numărul acestora crescând de la an la an.Partenerul medical al evenimentului este Fundația Policlinici Sociale „Regina Maria“, care va oferi în mod gratuit o serie de teste medicale generale și va acorda sfaturi medicale pentru un stil de viață sănătos.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 302

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 633

Achiziții Constanța Primăria Crucea solicită ofertă de preț pentru construirea unui teren de sport cu balon la Băltăgești (DOCUMENT)

04 Mar 2024 544

Universitatea „Ovidius” Constanța Facultatea de Educație Fizică și Sport organizează o conferință de presă prilejuită de lansarea unui nou eveniment din cadrul proiectului SCORE

04 Mar 2024 447

Ședință CLM Constanța Se revocă dreptul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța de a folosi gratuit un imobil din municipiu (DOCUMENT)

29 Feb 2024 795

Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul” din Constanța ar putea fi închiriată. Deciza aparține consilierilor locali (DOCUMENT)

29 Feb 2024 768

LIVE TEXT. Handbal CSM Constanța, învinsă de Dinamo în EHF European League și pe litoral (FOTO+VIDEO)

27 Feb 2024 1473

Ședință CLM Constanța Lucrările de intervenție de aproximativ 20 de milioane de lei pentru reabilitarea sălii de sport Badea Cârțan se află în atenția consilierilor (DOCUMENT)

27 Feb 2024 755

Investiție estimată la peste 10 milioane de euro Consilierii locali din Constanța se întrunesc pentru a aproba proiectul tehnic al lucrărilor tehnico-edilitare de la Sala Polivalentă (DOCUMENT)

25 Feb 2024 2814

Baschet. Joi, 15 februarie 2024 Meciul CSU Sibiu - CSM Constanța deschide faza finală a Cupei României

15 Feb 2024 784

Proiectul de hotărâre, pe masa aleșilor locali constănțeni Două școli și o grădiniță din Constanța rămân fără terenuri (DOCUMENT)

13 Feb 2024 870

UPDATE. Campioana României Farul Constanța, primul antrenament din 2024. Ionuț Larie și Andrei Artean, declarații (FOTO+VIDEO)

04 Jan 2024 1526

Licitații publice Primăria Constanţa vrea să plătească 10 milioane de lei pentru reabilitarea zonei Coiciu-Casa de Cultură

04 Dec 2023 1330

O lege inițiată de USR a redat recent curțile școlilor comunităților locale. Nu și în Constanța!

24 Nov 2023 910

IPJ AradReținut pentru furt calificat

16 Nov 2023 494