Constanța Academia de Fotbal „Eden“ pornește la drum. Cine îi va pregăti pe copii

  • Cel care se va ocupa de antrenamentele copiilor a făcut fotbal la Farul Constanța și la Metalul Constanța.
 
La Constanța, își deschide porțile Academia de Fotbal Club Sportiv „Eden“, înscrierile făcându-se pentru început la două categorii de vârstă (7-9 ani ani și 10-12 ani).
 
Cel care se va ocupa de pregătirea copiilor este Iurgen Ciprian Lică, fost fotbalist, la nivel de juniori, la Farul Constanța și la Metalul Constanța. Acesta va conduce două antrenamente pe săptămână, în sezonul rece la sala de la Complexul Sportiv „Eden“ din Constanța (bdul. Aurel Vlaicu nr. 70). Relații suplimentare se pot obține la telefoanele 0736/910.265 și 0720/502.260.
 
Iurgen Ciprian Lică spune că noua structură sportivă se adresează tuturor copiilor care iubesc mișcarea, indiferent dacă dovedesc sau nu momentan aplecare către fotbal. „Obiectivul nostru e să îi inițiem pe copii în procedeele tehnico-tactice primare, să dezvoltăm școala alergării și alte elemente de bază ale jocului de fotbal. Importantă este mișcarea, într-un cadru organizat, sub supraveghearea și îndrumarea unui profesor. Ne adresăm tuturor copiilor, mai mult sau mai puțin talentați. Bineînțeles că, dacă, pe parcurs, cineva va dovedi un talent deosebit, va fi îndrumat către cluburile care fac performanță“, a declarat Iurgen Ciprian Lică.
        
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Imagini de la eveniment

Constanța. Campionul european Ștefan Paloși, meci demonstrativ de Pickleball, cu ocazia lansării acestui sport în România (galerie foto + video + documente)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.