Constanța Germania, pe primul loc la FIBA 3x3 Europe Qualifier. România a fost într-o grupă de foc (galerie foto)

  • Evenimentul s-a disputat în Piațeta Perla din Mamaia și a adunat 12 echipe naționale din 11 țări, printre care și România.

Turneul de baschet feminin 3X3 de la Constanța, FIBA 3x3 Europe Qualifier, care a fost și etapă din circuitul mondial feminin la baschet 3x3, i-a revenit echipei Germaniei, care a învins Olanda în finală cu 13-12.

Evenimentul, organizat de către Asociația Județeană de Baschet Constanța și finanțat de către Primăria Municipiului Constanța, s-a disputat în Piațeta Perla din Mamaia și a adunat 12 echipe naționale din 11 țări.

Fanii au putut urmări cele mai bune jucătoare de baschet 3x3 din lume, iar turneul și-a propus popularizarea în continuare a baschetului 3x3, disciplină olimpică la care România se numără printre echipele de top la nivel mondial iar Constanța se află printre orașele care se implică în dezvoltarea ei, se arată într-un comunicat.


Într-o companie selectă, cu trei echipe participante la recent încheiatele Jocuri Olimpice, Germania a câștigat în premieră o etapă din circuitul mondial feminin la baschet 3x3. Învingătoarele au dominat turneul FIBA 3x3 Europe Qualifier de la Constanța, la care au mai participat Statele Unite ale Americii și Rusia, aur și argint la Tokyo, precum și naționala României, locul 7 la Jocurile Olimpice.

După două victorii facile în faza grupelor, Germania a câștigat la limită toate cele trei meciuri din fazele eliminatorii. 16-14 cu Spania, după prelungiri în sferturile de finală, 15-14 în semifinale cu campioana olimpică Statele Unite și apoi 13-12 cu Olanda în ultimul act al competiției.

Naționala României a avut parte de o grupă de foc, cu Statele Unite și Canada, cedând în ambele partide. Din componența echipei tricolore au făcut parte o singură jucătoare din lotul olimpic lărgit, Anca Șipoș.

Baschetul 3x3 este disciplina prin care România se poate afirma la nivel mondial, înseamnă prima participare a baschetului românesc la Jocurile Olimpice și trebuie să avem continuitate pentru a arăta că avem valoare, a declarat Carmen Tocală, președinte al Federației Române de Baschet.


Înaintea ultimul act al competiției, cei mai mici baschetbaliști constănțeni, componenți ai echipelor de copii de la BC Athletic Constanța, au jucat la rândul lor un meci demonstrativ de baschet 3x3 pe terenul pe care visează să ajungă în viitor pentru a reprezenta România.

Îmi doresc foarte mult ca în viitorul apropiat Constanța să poată înscrie o echipă în circuitul mondial masculin de baschet 3x3 și de asemenea ne propunem să continuăm promovarea acestei discipline prin evenimente populare dar și internaționale în Constanța, a declarat și Andrei Talpeș, președinte al Asociației Județene de Baschet Constanța.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Constanța. Baschet 3X3 21 de echipe din 12 țări luptă pentru calificarea la Campionatul European (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Jun 2023 2472

Constanța. „Construim viitorul“ Vedetele baschetului 3x3 mondial, vizită la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ (GALERIE FOTO)

10 Jun 2023 1616

Show total! La Constanța, în weekend, un nou turneu de calificare la Campionatul European de Baschet 3x3

10 Jun 2023 1696

Baschet Naționala masculină și feminină a României luptă la Constanța pentru un loc la Campionatul European de Baschet 3x3

06 Jun 2023 1430

UPDATE. Baschet 3X3. Calificări la Constanța Naționala feminină a României va juca la Campionatul European!

05 Jun 2022 1310

Constanţa Rezultatele din primele două sesiuni la FIBA 3x3 Europe Qualifier. Fazele finale sunt astăzi (galerie foto)

15 Aug 2021 2354

Competiție internațională de baschet 3X3 la Constanța. Participă Naționale de top

11 Aug 2021 2562

Baschet 3X3 Ce echipe au acces la Campionatul European, în urma calificărilor de la Constanța

29 Jun 2021 2919

Turneu de calificare pentru Campionatul European de baschet 3x3, la Constanţa, astăzi şi mâine

26 Jun 2021 3056

Constanța Naționala de baschet feminin 3x3 a României s-a calificat la Campionatul European de Baschet 3x3, după o revenire spectaculoasă

01 Jul 2019 1540

Echipele Spaniei, prezente la FIBA 3x3 Europe Cup Qualifier, de la Mamaia, în vizită la Centrul de Plasament „Micul Rotterdam“ (galerie foto)

30 Jun 2019 1837

Super-eveniment la Constanța! România luptă pentru calificarea la Europenele de baschet 3x3! Dunkuri acrobatice, momente de dans și concursuri pentru spectatori (galerie foto)

27 Jun 2019 1886

Constanța România luptă pentru calificarea la Europenele de baschet 3x3

25 Jun 2019 2236

Baschetbalistul Pegkas Panaiotis, de la Athletic Constanţa, s-a calificat cu Naţionala României la FIBA 3x3 U18 Europe Cup 2018

07 Aug 2018 1541

UPDATE. Constanța. Baschet 3 la 3. Calificări la Euro Meciurile au fost mutate din Piațeta Perla în Sala Sporturilor

30 Jun 2018 1851