Constanța Veteranii Farului i-au învins pe cei ai lui FC Național la Memorialul „Gică Barbu“ (GALERIE FOTO + VIDEO)



Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța a găzduit, astăzi, Memorialul „Gică Barbu“, eveniment fotbalistic dedicat memoriei fostului jucător și antrenor Gheorghe Barbu, decedat în 2021 la numai 53 de ani.

În cariera sa, Gică Barbu a jucat și la Farul Constanța, și la FC Național, iar veteranii celor două cluburi s-au întâlnit astăzi pe litoral, înte-un meci în amintirea lui Barbu, organizat de FC Farul Old-Boys (președinte, Stelian Carabaș), în colaborare cu promotorul Adrian Troscenco. 

La eveniment au fost prezenți și soția, și băiețelul fostului fotbalist.

Înainte de începerea partidei, s-a ținut un moment de reculegere, iar apoi micul Barbu și Dimitri Carabaș (fiul lui Stelian Carabaș) au dat startul simbolic al partidei. Soția și fiul celui ce a fost Gheorghe Barbu au primit câte un tricou de la Farul și FC Național cu numărul 5 (al lui Gheorghe Barbu) și o minge de fotbal.   

Partida i-a revenit Farului cu 7-3 (4-1).

În lotul „marinarilor“ pentru acest meci s-au regăsit Mihai Moraru – Cosmin Pașcovici, Marius Axinciuc, Florin Pătrașcu, Florin Lungu, Cristian Mihăilă, Stelian Carabaș, Georges Mihai, Lucian Mălăele, Gică Butoiu, Vasilică Cristocea, Ionel Boghițoi și Dimitri Carabaș, care e junior la una dintre grupele Farului.  

De la FC Național nu au lipsit Paul Ștefănescu – Gabriel Cânu, Boris Keca, Ciprian Mozacu, Gigel Coman, Marian Savu sau Cătălin Liță.

Golurile Farului au fost marcate de Mălăele (3), Mihăilă (2), Stelian Carabaș și Lungu.  

Partida a fost arbitrată de constănțenii Claudiu Marcu și Alexandru Filip, ambii componenți ai lotului primului eșalon. 


Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Veterani de la Farul Constanța și FC Național se întâlnesc la Constanța la Memorialul „Gică Barbu“

24 Feb 2023 2176

La Constanța se va organiza „Memorialul Gică Barbu“, în amintirea fostului fotbalist al Farului

15 Feb 2023 1939