De astăzi, se pot achiziţiona bilete de intrare la meciul FC Viitorul - Concordia Chiajna

Stadionul central al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, de la Ovidiu, găzduieşte luni, 12 septembrie, de la ora 18.00, meciul FC Viitorul - Concordia Chiajna, din etapa a şaptea a Ligii 1. Cele două echipe sunt vecine de clasament, cu acelaşi număr de puncte, şapte (după două victorii, un egal şi trei înfrângeri), dar despărţite de golaveraj. FC Viitorul e pe locul nouă, cu 7-8, iar Concordia ocupă poziţia a zecea, cu 2-7. 
 
Clubul-gazdă a anunţat că biletele de intrare la meci au următoarele preţuri: la tribuna 0 - 40 de lei, la tribuna I - 30 de lei, la tribuna a II-a - 20 de lei, iar la peluze - 10 lei. O singură persoană poate achiziţiona maximum patru tichete. Biletele se pot procura, începând de astăzi, de la ora 10.00, prin reţeaua Eventim (online pe www.eventim.ro) şi în magazinele partenere.
 
Până în ziua meciului, nu se vor mai comercializa bilete de acces la casele de bilete amenajate, aşa cum a fost pe parcursul sezonului competiţional precedent. Online, pe site-ul Eventim, spectatorii vor putea achiziționa și bilete electronice, prin tehnologia print@home. Acestea se tipăresc de către cumpărători și vor fi validate prin scanare la intrare. În ziua disputării partidei, se va deschide o casă de bilete la stadionul central, în intervalul orar 12.00 - 19.00.
 
Şi la meciul FC Viitorul - Concordia Chiajna gazdele vor asigura suporterilor care nu au mijloc de transport personal autocar tip cursă specială (tur - retur), cu itinerarul Palatul Copiilor (Constanţa) - Stadion Central Academia Hagi (Ovidiu). Autocarul va pleca luni, începând cu ora 17.00, de la Palatul Copiilor Constanţa. Returul va fi asigurat imediat după încheierea meciului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 230

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 989

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 1051

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1210

Farul Constanța. 16 ianuarie 2024 Astăzi e ziua de naștere a lui Ionuț Larie, căpitanul „marinarilor“

16 Jan 2024 1208

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1467

Farul Constanța Andrei Artean - „Îmi doresc să marchez din nou și să câștig o nouă Supercupă“

30 Jun 2023 1212

Originar din Agigea Fotbalistul Cristian Manea, de la CFR Cluj, și Irina Deaconescu au făcut cununia religioasă. „Felicitări, suflete minunate!“ (GALERIE FOTO)

29 May 2023 6860

Adrian Mazilu În 2017, copil de mingi la titlul luat de FC Viitorul. Șase ani mai târziu, campion cu Farul Constanța

28 May 2023 4232

Eric de Oliveira, cooptat în staff-ul tehnic al Farului Constanța (VIDEO)

28 Feb 2023 1802

Farul Constanța „Clubul nostru nu a fost niciodată implicat și nu va fi niciodată de acord cu astfel de practici necurate“

21 Feb 2023 2822

Fundașul Kevin Boli, achiziționat de Farul Constanța (VIDEO)

09 Jan 2023 1998

Sondaj de opinie Urcă Farul Constanța în clasament în sezonul 2022/2023 al Superligii, față de ediția trecută? Ce cred respondenții

04 Jul 2022 2049

Constanța. La 32 de ani, atacantul Vlad Rusu a agățat ghetele în cui „Îi mulțumesc fotbalului pentru tot ce mi-a oferit“ (GALERIE FOTO)

04 Jul 2022 3850

Sondaj de opinie Credeți că, în noul sezon al Ligii 1, Farul Constanța se va clasa mai bine decât în stagiunea 2021/2022?

27 Jun 2022 2473