Dublă de foc După CSM Satu Mare, baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa se duelează cu Sepsi SIC Sf. Gheorghe, campioana

Dublă extrem de dificilă pentru echipa feminină de baschet Phoenix Ştiinţa Constanţa, care, după CSM Satu Mare, se duelează în Grupa Roşie a Ligii Naţionale, cu ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, campioana României! Cele două echipe ocupă primele două locuri în clasament (cu 30, respectiv 29 de puncte), în vreme ce trupa de pe litoral, nou promovată în eşalonul de elită al baschetului feminin românesc, se află la periferia ierarhiei, cu 19 puncte (după o victorie şi şase înfrângeri în şapte meciuri).
 
În disputa cu CSM Satu Mare, de la Constanţa, contând pentru etapa a opta a Grupei Roşii (prima din returul fazei a doua a sezonului regulat), Phoenix Ştiinţa a cedat cu 52-70, după ce a condus la pauză cu 27-22, urmare a câştigării primelor două sferturi (12-10, 15-12). Formaţia oaspete (care ocupa locul doi înaintea partidei) a întors meciul după pauză, impunându-se în sferturile trei şi patru cu 28-15 şi 20-10. CSM Satu Mare, care a realizat 20 de puncte după mingi pierdute de adversare, a urcat pe locul întâi graţie acestei victorii, profitând de faptul că fostul lider, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, a avut liber în această rundă.
 

„Ne-am luptat de la egal la egal cu ele“

 
„Am fost acolo, ceea ce e bine. Cred că diferenţa a fost făcută de numărul lor mai mare de jucătoare cu experienţă. Sunt şi mai puternice fizic. Alcătuiesc o echipă redutabilă. Însă ne-am luptat de la egal la egal cu ele, deşi am avut două absenţe importante“, a declarat la finele partidei cu Satu Mare jucătoarea constănţeană Ecaterina Armanu. „Sunt foarte mulţumit de cum au jucat fetele, având în vedere şi jucătoarele care ne-au lipsit. Am jucat contra echipei de pe locul doi, o forţă a naturii. Păcat că nu am putut să menţinem ritmul din prima repriză în toate sferturile“, a spus şi preşedintele Phoenix Ştiinţa, Cristian Mănăstireanu.
 

Cu Sf. Gheorghe, tot la Constanţa

 
Formaţia de pe litoral va întâlni campioana tot la Constanţa, pe 17 februarie, după turneele de baschet 3X3. ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe are o singură înfrângere în această stagiune, în meciul din deplasare cu Satu Mare, care s-a impus categoric, scor 76-51 (16-12, 16-21, 17-7, 27-11). A fost primul eşec al celor de la Sf. Gheorghe după 15 victorii la rând!
 

Creştere în joc de la meci la meci

 
„În meciul contra campioanei Sf. Gheorghe, sperăm să fie la fel, să ne batem pentru fiecare minge. Să dăm tot ce putem şi, cine ştie, poate putem face o surpriză frumoasă. Constanţa poate ajunge în câţiva ani unde sunt acum Satu Mare şi Sf. Gheorghe, de ce nu?“, a arătat Ecaterina Armanu. „Urmează partida contra Sepsi SIC, dar să nu uităm că Satu Mare a învins la 20 de puncte campioana. În campionat sunt două echipe foarte puternice şi noi ceilalţi, care încercăm să ajungem cât mai sus. Sperăm să fim în efectiv complet la partida următoare. De la meci la meci se vede o creştere în jocul nostru“, a punctat şi Cristian Mănăstireanu.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Imagini de la eveniment Phoenix Ştiinţa Constanţa a pierdut meciul cu CSM Satu Mare, a doua clasată, după ce a condus la pauză! (galerie foto)
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gheparzii Summer Camp Constanța, stagiu de pregătire dedicat tinerilor baschetbaliști

24 Jun 2020 2549

„Suntem bucuroși să anunțăm“ Ce antrenor se va afla pe banca tehnică a Phoenix Știința Constanța în sezonul viitor

15 Jun 2020 3354

BC Athletic Constanța Andrei Talpeș - „Sunt optimist. În proiectul nostru, ne ghidăm după mai multe principii sănătoase“

27 May 2020 4623

„Este mai ușor să previi decât să combați!“ Phoenix Știința Constanța, apel în lupta contra coronavirusului

03 Apr 2020 1727

Sala de joc e într-un centru de carantină! CSM Sighetu Marmației - BC Athletic Constanța, amânat din pricina coronavirusului

13 Mar 2020 3239

Phoenix Știința Constanța a pierdut meciul cu ACS KSE Tg. Secuiesc

08 Mar 2020 2334

Gladiatorii din Tomis joacă din nou pe teren propriu. Meci greu, sâmbătă, care poate decide primul loc!

07 Mar 2020 3754

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa joacă la Tg. Secuiesc pentru primul loc al clasamentului

06 Mar 2020 2397

Baschetbalistele de la Phoenix Știința Constanța au câștigat și meciul cu Agronomia București

04 Mar 2020 1911

Baschetbalistele de la Phoenix Știința Constanța, scor-fluviu în deplasare cu CSU Rookies Oradea

28 Feb 2020 2173

Phoenix Știința Constanța a câștigat meciul cu BC Sirius Tg. Mureș din Liga Națională

22 Feb 2020 2346

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa au urcat pe locul doi în Liga Naţională (galerie foto)

21 Feb 2020 1850

Phoenix Știința Constanța i-a administrat liderului clasamentului, ACS KSE Tg. Secuiesc, prima înfrângere! (galerie foto)

08 Feb 2020 3282

Două meciuri de handbal din Divizia A, dar şi unul de baschet, la finele săptămânii, în Sala Sporturilor din Constanţa

08 Feb 2020 2384

Phoenix Știinţa Constanţa, învinsă la Bucureşti „Deplasările încep să se transforme într-un adevărat coşmar pentru noi“

07 Feb 2020 1901