Farul a bătut la Bacău, într-un meci cu cinci goluri „Constanţa se întoarce-n A!“



 FC Farul a realizat, sâmbătă, primul succes în deplasare din acest sezon, învingând echipa care era pe locul trei înaintea partidei, SC Bacău
 
În ciuda absenţelor (antrenorului Constantin Gache lipsindu-i patru jucători), „marinarii“ s-au mobilizat şi au reuşit să câştige un meci contra unui adversar dificil. Oaspeţii s-au impus cu 3-2, graţie dublei golgheterului Sorin Chiţu şi a reuşitei lui Corcoveanu, folosit titular. În urma acestui succes, Farul a urcat o poziţie în clasament, de pe şase pe cinci, iar în etapa viitoare va juca la Constanţa cu Oţelul Galaţi, meciul urmând a se disputa la lumina reflectoarelor.
 
La Bacău, Farul nu i-a putut folosi pe Adrian Ionescu (suspendat), pe Bratu, pe Pătulea (accidentaţi) şi pe Tibi Bălan, care a fost la cursurile Şcolii de antrenori. În aceste condiţii, antrenorii Farului, Constantin Gache, Ion Barbu şi Gică Mina, au fost nevoiţi să schimbe sistemul de joc, din 4-4-2 în 4-1-4-1, echipa fiind: Gudea - Băjan, M. Rusu, Pătraşcu (90 S. Ilie), Barna - Milea - M. Ion (87 Suciu), Corcoveanu, Nicorec, Cristocea - S. Chiţu. La pauză, scorul a fost 2-1 pentru Farul, care a punctat prin Corcoveanu (2) şi S. Chiţu (14), în vreme ce gazdele au înscris în minutul 44. Pe final, Chiţu a marcat din nou, pentru 3-1 (88), dar meciul s-a terminat cu scorul de 3-2, după ce SC Bacău a redus din diferenţă în minutul 90. Echipa gazdă, pregătită de Cristian Popovici, a jucat cu: Ureche - Mihălăchioae, Ursu, Burcă, Sascău - Adăscăliţei, Sahru (80 S. Vlad), Dumitriu (71 Grumezescu), Pungă (60 A. Pavel) - Neagu, Vraciu.

Constantin Gache - „Puteam închide meciul mai devreme“

„Am jucat ca o echipă şi asta mi-a plăcut. Am ţinut de minge şi ne-am creat ocazii, având situaţii bune de joc. Puteam închide meciul mai devreme. Am dominat, dar nu de la un capăt la altul, pentru că şi gazdele au avut unele perioade bune. Au fost însă momente în care arbitrii i-au împins de la spate pe cei de la SC Bacău. Pe noi ne-au umplut de cartonaşe galbene, iar eliminarea lui Nicorec, din prelungiri, a venit în urma a două avertismente acordate foarte uşor. La al doilea, nu a fost nici măcar fault, darămite galben. În plus, s-au arătat patru minute suplimentare (deşi nu erau motive), iar meciul a fost prelungit zece minute“, a declarat Constantin Gache. Pe drumul de întoarcere, atmosfera a fost euforică în autocarul Farului. Jucătorii au dat frâu liber bucuriei, au cântat, iar „Constanţa se întoarce-n A!“ a fost una dintre scandările lor favorite.

Şi liderul Rapid a pierdut la Pojorâta

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Gloria Buzău - ACS Berceni 0-2, Oţelul Galaţi - CS Baloteşti 0-0, Rapid CFR Suceava - Ceahlăul Piatra Neamţ 3-0, Bucovina Pojorâta - Rapid Bucureşti 2-1 şi Dunărea Călăraşi - Academica Clinceni 1-1. Dacia Unirea Brăila are rundă liberă. Clasament: 1. Rapid - 18p, 2. Suceava - 18p, 3. Brăila - 16p, 4. Bacău - 16p, 5. Farul - 14p, 6. Călăraşi - 13p, 7. Clinceni - 11p, 8. Berceni - 11p, 9. Pojorâta - 9p, 10. Baloteşti - 8p, 11. Oţelul - 7p, 12. Buzău - 7p, 13. Ceahlăul - 4p. În etapa viitoare, FC Farul va juca pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 17.00.

Au remizat cu Viitorul în Liga Elitelor

Sâmbătă, pe terenul Farul II, s-a disputat dubla FC Farul - FC Viitorul, din etapa a opta a Ligii Elitelor, întrecerea rezervată celor mai buni juniori din România. La categoria de vârstă Under-19, scorul a fost egal, 1-1, ambele adversare, aflate la vârful ierarhiei, păstrându-şi în continuare invincibilitatea. „Marinarii“ au realizat acum primul egal după şapte victorii la rând, având 22 de puncte şi conducând clasamentul, în vreme ce Viitorul e pe trei, cu 16 puncte (cinci victorii şi un egal), dar cu două meciuri în minus. La Under-17, Viitorul a învins Farul cu 4-0, formaţia câştigătoare aflându-se pe locul întâi în clasament, cu 22 de puncte, în vreme ce Farul e ultima, cu trei puncte. Atât la U-19, cât şi la U-17, Farul foloseşte însă jucători mai mici ca vârstă decât adversarii.
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa 1920)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 333

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 450

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1177

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 521

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1466

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1293

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 815

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 741

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 746

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1212

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 374

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1090

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 710

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 470

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3248