Farul Constanța Hagi, după meciul cu Universitatea Cluj. „E comedie, deja o dați în comedie!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

 

 
  • Farul Constanța a pierdut meciul jucat în deplasare cu Universitatea Cluj, în antepenultima etapă din sezonul regular al Superligii 2023/2024.
 
Cu două etape înaintea încheierii sezonului regular, Farul Constanța, campioana în exercițiu al României, se află pe loc de play-off, cinci, cu 41 de puncte, și speră să-și asigure cât mai repede calificarea matematică în primele șase.
 
În etapa a 28-a, „marinarii“ au jucat în deplasare Universitatea Cluj, întorcându-se pe litoral fără niciun punct, după ce gazdele au câștigat cu 1-0. Până la finalul sezonului regular, echipa de pe litoral mai are de jucat cu CFR Cluj acasă și cu FC Botoșani în deplasare. „Acesta e fotbalul, știam că vom avea un meci greu, cu presiune multă, și pe noi, și pe ei. Din ce în ce sunt mai puține meciuri. S-a întâmplat ce s-a întâmplat, face parte din fotbal, asta e, mergem înainte. Nu putem discuta prea mult acum. Ne trebuie liniște și să ne refacem bine, pentru că sâmbătă ne așteaptă un alt meci, cu o echipă foarte puternică. Mai avem două meciuri și vedem ce facem ca să putem intra în play-off“, a menționat la finele partidei de la Cluj-Napoca Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
 
Ce fault la portar?“
 
Golul gazdelor a venit în urma unei erori a căpitanului Farului, Ionuț Larie. Hagi crede că, dacă nu erau această greșeală și faza la care „marinarii“ au cerut penalty, meciul se termina fără goluri.
 
„Am vorbit colectiv la echipă, nu individual, Larie nu trebuie să explice greșeala, se întâmplă, e fotbal, face parte din joc. Dar trebuia apoi și noi să jucăm, mai ales în prima repriză. A doua repriză cred că a fost mai bine. Chiar și după ce am luat golul ceva s-a făcut, dar prea puțin. Pe un teren pe care mingea fugea foarte mult, aluneca, trebuia să știi să o controlezi. Cred că, dacă nu era acea eroare a noastră sau penalty-ul pe care l-am avut noi și cred că nu l-a dat arbitrul, se termina 0-0. Din punctul meu de vedere, e clară faza de la penalty. Ce să analizezi? Riva trebuia să dea cu capul, poarta era goală, portarul era în afară și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Ce fault la portar? Jucătorul nostru a dat în minge. E comedie, deja o dați în comedie și vreți să mergeți în direcția asta! Sunteți din Cluj, doar nu țineți cu noi (n.r. către jurnaliștii de la Cluj, care îl întrebaseră despre un posibil fault la portarul gazdelor la faza incriminată). Scuzați-mă, cum să spui așa ceva, când jucătorul nostru dă în minge clar, cu capul? Poarta era goală, Riva a sărit la cap și a venit o mână, care nu e! Nu se vrea și la revedere, care e problema? Mergem înainte! Toate fac parte din joc, trebuie să avem puterea să câștigăm cu CFR Cluj, iar atunci lucrurile vor fi în regulă. Nu vreau să vorbesc eu despre arbitraj, nu e partea mea, ci a conducerii, ea trebuie să vadă. Noi trebuie să ne refacem și să facem puncte ca să intrăm în play-off“, a punctat Gheorghe Hagi.
 
„Va trebui să facem un meci foarte mare“
 
Referitor la meciul cu Universitatea Cluj și despre ultimele meciuri din sezonul regular, Hagi a mai spus: „Una e ce vrei, dar trebuie să și poți. Una e ce vorbim, apoi dacă putem vedem. Ne dorim mult, vrem, facem anumite lucruri. Dar eu zic că am controlat meciul, cât am putut, mai ales în prima repriză. Fără să ajungă, fără să ne facă nimic. Nu ne-au deranjat cu nimic. A venit acea greșeală gravă, mare, dar care face parte din joc. S-a întâmplat. Apoi am încercat să revenim, dar e greu, am făcut puțin, mai ales oamenii din atac. Repet, dacă nu erau faza de penalty și golul, care a venit cum a venit, atunci era 0-0. Sau poate veneau ei mai mult și se întâmpla altceva, că în fotbal nu poți ști ce va fi. Încercăm acum să câștigăm cu CFR Cluj, va trebui să facem un meci foarte mare, pentru că au echipă foarte bună. Mai avem însă două meciuri, nu e doar unul și trebuie să facem puncte ca să ajungem în play-off“, a mai spus managerul tehnic al Farului.    

 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța       
 
Citește și:
 
UPDATE. Ce a spus Hagi
Farul Constanța, înfrângere cu Universitatea Cluj. „Marinarii“ au încheiat meciul în inferioritate numerică



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1197

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1152

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 728

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 714

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 721

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1178

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 367

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1077

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 698

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 466

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3236

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1888

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 710

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1392

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 886