Farul Constanța Hagi - „Nu suntem acolo unde ne gândeam, dar nu putem vorbi de o criză“ (GALERIE FOTO)


 
  • Aflată pe locul șapte în ierarhia din Superliga 2023/2024, Farul Constanța, campioana în exercițiu a României, are cele mai multe goluri primite dintre primele 12 clasate.  
 
Cu o etapă înaintea încheierii turului sezonului regular al Superligii, campioana în exercițiu, Farul Constanța, este în afara pozițiilor de play-off, pe locul șapte, primul sub linie, dar la egalitate de puncte cu echipele de pe pozițiile șase și cinci.
 
În 14 meciuri jucate, „marinarii“ au acumulat 20 de puncte, având șase victorii, două egaluri și șase eșecuri și golaveraj negativ, 20-22. După eșecul cu CFR Cluj, 1-3 în deplasare, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, a reafirmat că echipa de pe litoral nu se luptă la titlu în acest sezon, obiectivul fiind calificarea în play-off. 
 
„Nu suntem acolo unde ne gândeam, nu avem punctele la care ne gândeam, dar nu putem vorbi de o criză. Important e să strângem rândurile, să jucăm și să ne revenim. În fotbal, totul durează o zi. Trebuie să schimbăm ceva, cel puțin în planul atitudinii și al determinării. Am spus de o lună și jumătate că nu ne mai gândim la titlu. O echipă care vrea să câștige titlul nu poate avea atâtea înfrângeri. N-ai cum. Trebuie să știi să joci, să nu pierzi. În primul rând, trebuie să știi să câștigi meciuri. Iar, dacă nu-l poți câștiga, măcar să nu-l pierzi“, a spus Hagi.
 
„Trebuie să strângem rândurile“
 
Acesta a subliniat că Farul putea face mult mai mult în partida cu CFR Cluj. „Felicit CFR, care a jucat de la început până la sfârșit, au crezut, și-au dorit, au muncit, au luptat pentru victorie, cu momente foarte bune sau mai puțin bune. Începutul de partidă a fost echilibrat, apoi noi am dat gol. Puteam duce meciul în altă direcție din toate punctele de vedere. Însă defensiv am dat spațiu mult adversarului, care, chiar dacă a schimbat foarte mulți jucători, are calitate, face lucruri bune. CFR e o echipă puternică, știe ce vrea. Dar nu e perfectă, așa am marcat și noi golul. Mereu trebuie să te iei cu CFR la luptă. Așa poți câștiga. Altfel, te bagă în careu, îți aduce mingi, iar atunci inevitabilul vine. Puteam mult mai mult la acest meci, dar acesta e fotbalul, așa e realitatea. Trebuie să strângem rândurile și să ne luptăm pentru a încerca să intrăm în play-off. Drumul e lung, e un meci, suntem supărați și dezamăgiți că am pierdut. Am făcut prea puțin în plan defensiv, începând de la numărul 9, mijlocașii, atacanții, fundașii. Prea puțin. Normal că avem gânduri, vom reflecta, vom analiza și sperăm să schimbăm lucrurile“, a menționat Gică Hagi.
 
Partea defensivă e cea mai dureroasă
 
După 14 etape, Farul are cele mai multe goluri primite dintre primele 12 clasate. „La noi, anul acesta, partea defensivă e cea mai dureroasă. Nu ne mai apărăm așa de bine ca anul trecut. Jucătorii nu sunt în formă ca anul trecut. Nu știu de ce, sunt multe cauze, care pot depinde și de noi, și de ei. Nu trebuie să ne uităm numai într-o parte. Tot timpul antrenăm faza defensivă, fotbalul are două faze. Dacă nu o pregăteam și pe cea defensivă, anul trecut nu câștigam de două ori la Cluj, a doua oară cu copiii. Astăzi n-am avut capacitatea de a face ambele faze. Ofensiv, anumite lucuri s-au făcut, dar defensiv... În fața ta e un adversar puternic, joci în deplasare, dar n-am avut capacitatea de a câștiga dueluri în special la mijloc și în spate. Primul gol ce ușor l-am luat... Trebuie să schimbăm ceva“, a mai spus Hagi.
 

„Puteau lupta mai mult“
 
Managerul tehnic al Farului nu aduce ca scuză lipsa, la meciul cu CFR Cluj, a șase jucători de bază, toți cu probleme medicale (Larie, Băluță, Kiki, Nedelcu, Grigoryan și Vînă). „Nu vreau să vorbesc de cei care lipsesc, ca să mă scuz cu ceva, dar puterea unei echipe e dată de valoarea jucătorilor. Anumiți jucători sunt valoroși, puternici, de aceea probabil am luat campionatul. Nu sunt doar doi jucători care lipsesc, ci șase. Ceilalți care au fost pe teren au experiență și puteau face mai mult, cu siguranță. Puteau lupta mai mult, astfel încât să câștigăm mai multe dueluri defensive. Iar ofensiv trebuia să fim mai dinamici“, a subliniat Hagi.  

 
Prea multe dueluri pierdute
 
Managerul tehnic al Farului a văzut în partida cu CFR Cluj momente de joc slabe precum cele din deplasările europene cu Șherif Tiraspol și Helsinki. „Trebuie să găsesc soluția, vom vedea care e. Când joci meciuri tari în deplasare, în primul rând trebuie să ai puterea să alergi, să te lupți, să poți ieși la contact, la duel. Am pierdut prea multe dueluri cu CFR. Trebuie să găsim cauza și să schimbăm lucrurile. Asta e clar. Cum am făcut-o acum două - trei săptămâni, când am câștigat trei meciuri la rând. Trebuie să știm să o luăm de la capăt. La meciurile de acasă sunt supărat doar ca rezultat, pentru că și cu UTA, și cu U Cluj am dominat din toate punctele de vedere, am fost cei de anul trecut, doar că nu am fost așa de fini și de inspirați în ultimii 30 de metri“, a arătat Gheorghe Hagi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Farul Constanța a deschis scorul cu CFR Cluj, însă echipa din Gruia a revenit și a câștigat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 403

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 517

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1263

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 564

Gheorghe Hagi, după FCSB - Farul Constanța 2-1 „Puteam face mult mai mult“ (VIDEO)

27 Apr 2024 1486

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 Farul Constanța, înfrângere cu FCSB, care a cucerit titlul de campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 1311

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 826

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 750

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 752

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1213

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 375

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1095

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 714

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 471

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3251