Farul Constanța Sebastian Mladen a ajuns la meciul 200. Ionuț Larie a salvat „onoarea“ camerei fără goluri

 

 
  • Sebastian Mladen a debutat pe prima scenă a fotbalului românesc în urmă cu zece ani, pe 30 iulie 2012, în meciul Concordia Chiajna - FC Viitorul 1-1.
  • Unicul gol al meciului cu FC Argeș a fost marcat de căpitanul echipei constănțene, Ionuț Larie, aflat la prima reușită din acest sezon.
  • MVP-ul victoriei cu FC Argeș a fost desemnat Enes Sali, tânărul „giuvaier“ al Farului, în vârstă de 16 ani.
 
În partida câștigată de Farul Constanța cu FC Argeș (1-0), fundașul „marinarilor“ Sebastian Mladen a disputat meciul 200 în toate competițiile pentru gruparea de la malul mării. Experimentatul jucător poate evolua fundaș central, fundaș dreapta sau mijlocaș la închidere.
 
În vârstă de 30 de ani, Sebastian Mladen e născut la Calafat, în județul Dolj, iar debutul pe prima scenă a fotbalului românesc și l-a făcut în urmă cu zece ani, pe 30 iulie 2012, în meciul Concordia Chiajna - FC Viitorul 1-1. De atunci a strâns 200 de partide în Liga 1. „Sunt foarte fericit că am atins acest număr de meciuri. Sunt momente frumoase, pentru că am jucat doar pentru Farul în Liga 1. Sper ca pe viitor să disput cât mai multe partide și să fie totul bine. Cei zece ani au trecut destul de repede, dar sunt încă tânăr și mai am mult de jucat“, a declarat Sebastian, la Farul TV.
 
„Era un lucru pe care, în trecut, nu-l aveam“
 
Fotbalistul constănțean a subliniat sprijinul pe care „marinarii“ l-au avut din partea fanilor. „Farul a avut un sezon bun, veneam după două stagiuni în care nu reușisem să ne calificăm în play-off. Acum ne-am îndeplinit acest obiectiv, am făcut meciuri bune. Dar e loc și de mai bine, trebuie să vedem ce putem corecta și îmbunătăți în noul campionat, cu forțe proaspete. Cei tineri se integrează destul de bine la noi in echipă, ei se antrenează pe stilul nostru de la copii și juniori, ceea ce-i ajută atunci când fac pasul către echipa mare și, în mare parte, știu ce au de făcut. Susținerea fanilor a contat foarte mult în acest sezon. Era un lucru pe care, în trecut, nu-l aveam. A fost ceva nou și pentru noi, suntem fericiți că avem aproape suporterii. Au fost alături de noi și la bine, și la rău, pe toată durata sezonului. Le mulțumim și sperăm ca și în noua ediție să fie în număr mare alături de noi și să ne putem bucura împreună. Și în noul campionat, obiectivul nostru va fi să câștigăm fiecare meci. Va fi un an greu, dar suntem pregătiți. Avem un lot bun și toate condițiile să îmbunătățim performanța din acest an“, a precizat jucătorul, potrivit sursei citate.
 
„Mergem la Craiova să învingem“
 
Unicul gol al meciului cu FC Argeș a fost marcat de căpitanul echipei constănțene, Ionuț Larie, aflat la prima reușită din acest sezon. Ionuț se bucură pentru victorie, dar și pentru faptul că a salvat „onoarea“ camerei fără goluri din cantonamentul Farului, ocupată de el și de Alexi Pitu, jucători care nu marcaseră până acum în acest sezon, după cum a subliniat, râzând, fundașul constănțean.
 
„Era foarte important să terminăm seria meciurilor de pe teren propriu cu o victorie, să lăsăm o impresie bună la finalul sezonului. Am făcut un campionat bun, iar fanii meritau o victorie acum. Speram totuși ca meciul să fie mai ușor și să marcăm mai mult, dar e bine că am câștigat. Ne-am bucurat că am putut să-i facem fericiți pe fani. Mai avem un meci și sperăm să realizăm un rezultat pozitiv, pentru a putea termina pe locul patru. Eu sunt coleg de cameră cu Alexi Pitu și era singura cameră ai cărei ocupanți cu marcaseră. Am vorbit între noi și am zis că, în ultimele etape, trebuie să înscriem și noi. Sunt mulțumit în primul rând că am câștigat și, cu această victorie, e posibil să terminăm pe locul patru. Nu era important cine dădea gol, eu, Alexi sau altcineva, dar așa e și mai mare fericirea pentru mine. Mergem la Craiova să învingem. Cu un joc bun, putem obține punctele“, a declarat Ionuț Larie, pentru Farul TV.      

 
Enes Sali, MVP
 

MVP-ul victoriei cu FC Argeș a fost desemnat Enes Sali, tânărul „giuvaier“ al Farului, în vârstă de 16 ani. „A fost un meci greu, și din cauza căldurii, și a adversarului, dar foarte bun al nostru. Ne-am făcut treaba, am luat cele trei puncte și Doamne ajută să terminăm pe locul patru. Duelurile mele cu fundașii lui FC Argeș au fost dure, m-au lovit, dar mi-am făcut datoria și mi-am ajutat echipa cât de mult am putut. Pentru mine a fost un sezon de vis, debutând și la echipa națională, unde sper să am cât mai multe partide. Nu mă puteam aștepta la mai mult decât atât. Orice copil își dorește să realizeze așa ceva. Am avut un sezon foarte bun, sigur, și cu urcușuri, și cu coborâșuri. Vreau să termin campionatul cât mai bine. Trebuie să mergem cu toate forțele la Craiova, să câștigăm și să putem termina pe poziția a patra“, a punctat Eners Sali.
 
Mentalitatea de a câștiga fiecare meci
 
Portarul Marian Aioani a încheiat confruntarea cu FC Argeș fără gol primit. „Obiectivul pentru acets meci era să reușim să câștigăm cele trei puncte. Vrem să terminăm campionatul pe locul patru. Mergem la Craiova să învingem, pentru că aceasta e mentalitatea noastră, de a câștiga fiecare meci. Vom vedea ce va fi. Mergem în Bănie să dăm tot ce avem mai bun. În play-off nu a fost neapărat o scădere de formă, și calitatea echipelor pe care le-am întâlnit a fost mai mare, față de sezonul regulat. Am avut o perioadă mai dificilă, când am primit șapte goluri în două meciuri la rând, ceea ce nu se întâmpla în mod normal. Vrem să ștergem tot ce a fost mai puțin reușit printr-o victorie în Bănie“, a spus și goalkeeper-ul fartist la Farul TV.
 
Dragoș Nedelcu, în echipa ideală a etapei
 
În echipa ideală a etapei a noua din turneul play-off / play-out ale Ligii 1, formație prezentată de Liga Profesionistă de Fotbal, a fost inclus și un jucător de la Farul, mijlocașul Dragoș Nedelcu (25 de ani). „Conform Instat, a avut un procent de 90% pase reuşite (43 din 48) şi a câştigat 10 dintre cele 14 dueluri în care a fost implicat“, se aratyă pe site-ul oficial al LPF. Cel mai bun „11“ din runda a noua a fost: M. Popa (FC Voluntari) - Cr. Costin (FC Voluntari), Burcă (CFR Cluj), Armaș (FC Voluntari), Țigănașu (FC Botoșani) - Boateng (CFR Cluj), Nedelcu (Farul), I. Fulop (Sepsi) - Sanoh (CS Mioveni), M. Roman II (FC Botoșani), Debeljuh (CFR Cluj). Antrenori, Alexandru Pelici (CS Mioveni) și Liviu Ciobotariu (FC Voluntari). 
 
Ultima rundă
 
Înaintea ultimei etape, clasamentul în play-off se prezintă astfel: 1. CFR Cluj (campioană deja) - 57p, 2. FCSB - 53p, 3. CS Universitatea - 45p, 4. FC Voluntari - 32p, 5. Farul - 32p, 6. FC Argeș - 27p. În ultima rundă, se dispute partidele: vineri, 20 mai, de la ora 20.30 - CSU Craiova - Farul; duminică, 22 mai, de la ora 20.30 - FCSB - CFR Cluj; luni, 23 mai, de la ora 17.30 - FC Argeș - FC Voluntari.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
       
Citește și:

Farul Constanța
Gică Hagi - „Ne vom lupta pentru dreptate. Totul a fost făcut așa cum trebuie și e păcat că a venit acea știre“ (GALERIE FOTO)

 
Comunicat Gică Hagi - „Gigi Becali a demonstrat, încă o dată, că nu știe să piardă“

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța A plecat Bradley de Nooijer și a venit David Kiki (VIDEO)

25 Jun 2022 549

Naționala Under-19 a României a ratat dramatic barajul pentru accederea la Campionatul Mondial

24 Jun 2022 1015

Gală demonstrativă de box la Constanța, cu prilejul Zilei Olimpice (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 665

Echipe de la Academia Hagi și Farul Constanța, pe podium la „Junior Summer Cup“ (GALERIE FOTO)

23 Jun 2022 1224

Farul Constanța Mihai Popescu - „O vom lua meci cu meci și, adunând puncte, cu siguranță vom fi în play-off“

23 Jun 2022 757

Alegeri la AJF Constanța Stelian Carabaș - „Consider că mi s-a îngrădit dreptul de a candida și că mi s-a făcut o nedreptate“. Ce spune președintele forului

23 Jun 2022 2101

Patru jucători de la Farul Constanța, titulari contra Franței, la Campionatul European (GALERIE FOTO)

22 Jun 2022 520

Farul Constanța Student la ASE. Robert Ion, fotbalistul pasionat de matematică. „Fiecare secundă contează“ (VIDEO)

22 Jun 2022 535

Farul Constanța a transferat un fotbalist care, în ultimul sezon, a jucat în Scoția

21 Jun 2022 688

Farul Constanța a transferat un mijlocaș care a mai evoluat la FCSB și Academica Clinceni

20 Jun 2022 662

Gimnastică aerobică Cinci sportivi de la CS Farul Constanța și unul de la CSS1 Constanța, vicecampioni mondiali cu echipa României

20 Jun 2022 567

Luca Andronache, de la Farul Constanța, marcator contra Italiei, la Campionatul European

18 Jun 2022 707

CFR Cluj s-a înțeles cu Farul Constanța pentru transferul lui Jefte Betancor!

18 Jun 2022 641

Interviu online cu Darius Tătaru, de la CS Farul Constanța „Îmi doresc să fiu cel mai bun halterofil din România“

18 Jun 2022 1727

Turneul „Summer Kids Cup 2022“ Farul 2009 și Academia Hagi 2015, campioane. Farul 2011, medalii de argint (GALERIE FOTO)

18 Jun 2022 687