Farul Constanța Supranumit „Motoreta“, Ilie Ologu își lăsa în urmă adversarii. Amintirile fiului său, Cătălin (GALERIE FOTO)

  • Cătălin Ologu a preluat ștafeta fotbalistică de la tatăl său și a jucat și el la Farul Constanța, înscriind goluri inclusiv pentru echipa de seniori.
 
Supranumit „Motoreta”, pentru viteza sa deosebită, atacantul Ilie Ologu, unul dintre jucătorii importanți din istoria Farului Constanța, component al marii echipe „alb-albastre“ din anii '60 - '70, i-a predat ștafeta fiului său, Cătălin, cel care a jucat și el la Farul, inclusiv la echipa de seniori.
 
În acest an, pe 12 mai, s-au împlinit 13 ani de când Ilie Ologu s-a stins din viață, la vârsta de 67 de ani. Fiul său are acum 57 de ani, iar amintirile sale din carieră, dar și despre momentele de glorie ale tatălui său în tricoul Farului sunt la loc de cinste. Într-un interviu pentru Farul TV, Cătălin Ologu a făcut o incursiune în trecutul fotbalistic al familiei Ologu.
 
A luat și el microbul
 
„Farul mi-a marcat copilăria și adolescența. Sunt «alb-albastru» până la moarte. Am fost de mic pe stadion, cu tatăl meu, mi-a intrat microbul și mie și am continuat la Farul ca pitic, junior, iar apoi senior. Am început cu nea Adam Munteanu, am lucrat și cu nea Ioji (n.r. Iosif Bükkösi), un mare antrenor de copii, iar apoi cea mai mare parte a timpului am petrecut-o cu nea Costică Tâlvescu. Nu vreau să par prea lăudăros, dar cred că eram cei mai competitivi, generația noastră, cu Marian Popa, Mustacă, Robert Manea a jucat o perioadă, Emil Dobre, Iordan, Gheordache, Tomiță Biciu, Crintea, Iulian Lazăr, Vasile Michi sau Badea. Ne băteam de la egal la egal cu celelalte echipe de juniori republicani din București. Aveam o dorință mare de joc, de performanță, să ajungem la echipa de seniori, eram disponibili și după joc să mai evoluăm într-o partidă. Aveam poftă mare de joc“, a menționat Cătălin Ologu, care a jucat și el atacant, precum tatăl său.
 
Zahiu era responsabil cu atmosfera
 
Fiul lui Ilie Ologu a evoluat la seniori în tricoul „alb-albastru” două sezoane, în perioada 1984-1986, pe când Farul era în eșalonul secund. „Erau jucători foarte importanți în acea perioadă, nea Petre Buduru, nea Paul Peniu, Gabi Zahiu, care era responsabil cu atmosfera la echipă. N-am să uit, când venea el în fiecare zi era o mulțumire, o plăcere. Avea glumele lui. Întreținea atmosfera, și acasă, și în deplasare, și în turneele de afară, peste tot. Stadionul era plin mereu. Chiar și la meciurile mai puțin importante, oamenii veneau. Le plăcea atmosfera, jocul și, chiar dacă mai pierdeam, nu era nicio problemă, nu era supărare. Când marcam pentru Farul, simțeam o mare bucurie, pentru că jucam alături de oameni celebri. Mi-aș fi dorit mai multe goluri, dar nu s-a putut“, a mai spus Cătălin Ologu, potrivit sursei citate.
 
„Dacă aș mai avea o viață, tot fotbal aș face“
 
De la Constanța, acesta a plecat la CFR Cluj, echipă care atunci era în Divizia B, seria a treia. „Era unde se călea oțelul, cum se spunea. Am stat acolo pe perioada stagiului militar, iar apoi am revenit la Farul, atunci când promovase în Divizia A. Însă nu a fost să fie și am continuat la Compref, în Divizia C, după care m-am lăsat. Apoi am trecut în Ministerul de Interne, 30 de ani, am făcut și muncă, și sport. Aveam competiții interne, internaționale, am fost plecați în jocuri de 6 la 6 în Italia, Belgia, în mai multe țări. Prima dragoste nu ai cum să o uiți. Dacă aș mai avea o viață, tot fotbal aș face“, a punctat Cătălin Ologu.

 
„Nu îl mai ajungea nimeni“
 

Născut pe 5 februarie 1943, Ilie Ologu a jucat la Farul în perioada 1962-1973. „L-am întrebat odată cât scotea el pe suta de metri. Mi-a spus că 10.2 - 10.3 s, un timp extraordinar pentru un fotbalist la acea vreme. L-am mai întrebat dacă cei de la atletism nu l-au rugat să concureze și la ei, că atunci era o modă să participi la mai multe sporturi. S-au rugat de el, însă a refuzat. N-a vrut, l-a interesat doar fotbalul. A fost campion național de juniori în 1962, s-au câștigat două titluri atunci, 1962, 1963. În 1962, a trecut la seniori, iar în 1963 a jucat contra lui Flamengo, pe care Farul a învins-o cu 3-2. Era vedeta echipei, avea niște lovituri de picior extraordinare și era și cu viteza. Nu mai țin minte, eram mic, dar mi se povestea că, atunci când lua mingea, băga capul între umeri, avea o poziție mai ciudată, pleca și nu se mai oprea. De fapt, nu îl mai ajungea nimeni, până la centrare în careu. Mi-a povestit foarte multe, și trăznăi din cantonamente, atmosfera din echipă, care era deosebită. Alcătuiau o familie, iar, când e așa într-o echipă, treaba merge bine. Poți ajunge la performanță înaltă. Erau modești, nu făceau comparație între ei, se distrau după meci, iar apoi începeau iar munca“, a punctat Cătălin Ologu.
 
„Iar ai venit, mă, Ologule, să ne faci zile negre?“

Ilie Ologu băgase frica în Dinamo, prin evoluțiile și golurile sale contra „câinilor roșii“. „Când îl vedeau pe tatăl meu în teren, Dinu și ceilalți îi spuneau: «Iar ai venit, mă, Ologule, să ne faci zile negre?». Când juca cu Dinamo, le dădea mereu gol. După ce s-a retras, a jucat apoi și la turneele de sală. Lumea venea în număr mare și la aceste meciuri, oamenii își aduceau aminte cu plăcere de foștii jucători“, spune Cătălin Ologu.
 
„Este meritul lui, a depus mult efort“
 
Acesta e fericit că Farul a reușit să devină campioană a României în sezonul 2022/2023. „E o perioadă bună pentru Gică și pentru ceilalți de lângă el, este meritul lui, a depus mult efort. Nu știu dacă va mai fi cineva care să depună acest efort, și financiar, psihic și de toate felurile. Presiunea e mare, sunt mulți jucători tineri și nu pot fi constanți. Mai au nevoie de experiență. Jucătorii sunt talentați, Gică știe ce are de făcut, că așa s-a născut el. cu acest talent. Suporterii sunt aproape de echipă, o încurajează pe toată durata meciului. Așteptăm și noul stadion, am văzut că unii spun că are o capacitate mică, dar întâi să se umple acesta. Titlul e o performanță la care nu ne gândeam, Farul avea șanse destul de mici. Dar meciurile au fost bune, iar ambiția mare. Asta e important, să ai ambiție“, a arătat Cătălin Ologu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: capturi Farul TV
 
Citește și:
 
Era frizer la Negru Vodă, apoi a făcut carieră la Farul Constanța. În Turcia, un fost farist - recompensat cu aur după goluri

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Era frizer la Negru Vodă, apoi a făcut carieră la Farul Constanța. În Turcia, un fost farist - recompensat cu aur după goluri

16 Oct 2021 19939