FC Farul a reluat pregatirile

Sfarsit de vacanta pentru alb-albastri

La prima sedinta de pregatire au participat 22 de fotbalisti, lotul prezentat neaducand nici o surpriza * De la reunire au lipsit Unchias si Badescu, invoiti, jucatori care vor parasi mai mult ca sigur echipa in urmatoarele saptamani, ultimul fiind dorit insistent de Dinamo Bucuresti * Schimbul de atacanti Negru-Gurita nu a fost inca perfectat, dar, potrivit conducerii Farului, discutiile sunt foarte avansate * Antrenorul Ion Marin a recunoscut ca exista tratative privind aducerea unor jucatori, dar nu a dat nume, mentionand ca achizitionarile se vor efectua in functie de posturile ramase libere prin plecarea unor jucatori * In luna februarie, Farul va efectua un turneu de pregatire de 12 zile in Cipru, unde conducerea tehnica spera sa perfecteze disputarea a cel putin cinci meciuri amicale

Ieri dimineata, de la ora 11.00, la sediul clubului din strada Primaverii a avut loc reunirea lotului prim-divizionarei FC Farul Constanta. A fost prima intalnire a acestui an dintre jucatori si conducerea gruparii, la reunire participand un numar de 22 de jucatori. Sala de conferinte a clubului a gazduit o scurta conferinta de presa, la care au participat presedintele executiv Marcel Lica, antrenorul principal Ion Marin si directorul tehnic Mircea Crainiciuc. Dimineata de ieri a consemnat si primul antrenament al anului pentru fotbalistii alb-albastri, antrenament care s-a desfasurat pe plaja Cazino, din statiunea Mamaia. Aceasta prima sedinta de pregatire, care a durat doar o ora, a constat intr-un antrenament usor, de reacomodare la efort. Revenind la lotul de jucatori, trebuie spus ca nu au existat surprize, acestea urmand sa se produca, probabil, in cursul zilelor urmatoare. Astfel, la prima sedinta de pregatire a anului s-au prezentat urmatorii jucatori: George Curca, Iulian Verbina (portari), Cristi Schiopu, Radu Oprea, Ion Barbu, Ionut Balan, Laurentiu Florea, Bogdan Onut, Cosmin Pascovici, Adrian Senin, Stefan Razvan Farmache (fundasi), Vasile Cristocea, Valentin Camboianu, Sorin Mocanu, George Liviu Usurelu, Florin Lungu, Cristian Balasa, George Ciuciuleaca (mijlocasi), Alexandru Baltoi, Liviu Mihai, Cristian Negru si Radu Doicaru (atacanti). De la reunire au absentat, motivat, portarul Raul Unchias si mijlocasul Ionut Badescu, acesta din urma fiind invoit pana pe data de 15 ianuarie.

Nici un transfer perfectat pana in prezent

Eventualul transfer al lui Ionut Badescu la Dinamo Bucuresti ar afecta foarte serios sistemul de joc al echipei alb-albastre, mai ales tinand cont de faptul ca mijlocasul in varsta de 25 de ani a fost cel mai bun fotbalist al Farului in turul de campionat recent incheiat. Plecarea lui Badescu nu este insa sigura, intre Farul si Dinamo nefiind incheiat pana in prezent nici un contract ferm. Este aproape sigur insa ca Badescu nu va mai "prinde" returul la echipa de pe litoral, motiv pentru care Farul va avea, in acest caz, o nevoie disperata de un mijlocas dreapta. Asa cum a recunoscut si antrenorul Ion Marin in cadrul scurtei conferinte de presa organizate ieri dimineata, o mare problema a echipei este postul de portar. George Curca a ramas singur in lupta pentru titularizare, dar evolutiile sale nu au fost intotdeauna dintre cele mai bune. Din nefericire, rezerva Raul Unchias a dezamagit de fiecare data cand a fost "aruncat" in lupta de "Sapaliga", el reusind sa-si exaspereze suporterii si coechipierii prin comiterea unor gafe copilaresti. Din acest motiv, pe lista lui Ion Marin au reaparut Iulian Verbina (prezenta constanta in lotul largit, dar care nu a bifat nici un meci in A) si Adrian Vlas, ultimul venind dupa un sezon foarte bun la divizionara B Electrica Dobrogea. Toate aceste variante nu rezolva insa problema portarului si, din acest motiv, se intentioneaza aducerea unui portar din spatiul ex-sovietic, al carui nume nu a fost insa dat publicitatii. Un transfer aproape sigur al Farului este aducerea atacantului galatean Mihai Gurita, in schimbul acestuia Otelul urmand sa-l primeasca pe Cristi Negru. Intre cele doua cluburi nu s-a incheiat pana in prezent nici un contract ferm, dar Gurita urmeaza sa ajunga la Constanta in cursul acestei dimineti. Referitor la toate aceste transferuri Marin a declarat: "Nimeni nu ingradeste dorinta jucatorilor de a pleca, dar aceste plecari trebuie sa fie avantajoase si pentru club".

Declaratii optimiste si planuri de viitor

Potrivit lui Marcel Lica, presedintele executiv al clubului, toti componentii lotului isi doresc in acest sezon indeplinirea obiectivului propus, si anume clasarea finala in primele sase locuri. Lica a declarat ca anul acesta s-a renuntat la traditionalul cantonament montan, pentru ca jucatorii dispun la baza din strada Primaverii de absolut tot ceea ce au nevoie. In cursul acestei saptamani va fi efectuata vizita medicala, aceasta urmand sa aiba loc in doua "transe". Astfel, jucatorii alb-albastri vor fi testati cu aparatura medicala moderna ce va monitoriza si inregistra calitatile fizice si rezistenta la efort. Acestei examinari "mecanizate" ii va urma testarea individuala a fiecarui jucator. Timp de aproape o luna de zile, "marinarii" se vor antrena pe propria baza, urmand ca, in perioada 10-22 februarie, sa participe la un turneu in Cipru. Antrenorul Marin a declarat ca isi doreste ca in acest turneu Farul sa aiba cel putin patru-cinci meciuri amicale. Odata intorsi acasa, faristii vor sustine, se pare, un meci amical pe teren propriu, pregatindu-se astfel pentru primul meci oficial al acestui an. Dupa cum se stie, in prima etapa a acestui retur de campionat, programata pe data de 6 martie, Farul va juca acasa cu FC National, grupare antrenata de Cosmin Olaroiu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța box Alexandru Buleu, învins în optimi la Europene de favoritul categoriei. „Viitorul îți aparține!“

20 Apr 2024 771

Handbal Victorie în deplasare cu Potaissa Turda și CSM Constanța s-a calificat în sferturile Cupei României

20 Mar 2024 908

Sondaje de opinie Peste 70% dintre participanții la sondaj nu cred că România va adera la Schengen și pe cale terestră în 2024!

21 Jan 2024 1086

BTA 38% dintre bulgarii dintr-un studiu global sunt pesimişti faţă de 2024, alţi 18% - optimişti

01 Jan 2024 745

CSM Constanța „Pentru România!“, a strigat Elena Zaharia, după ce a învins-o pe japoneza Rin Mende la Campionatul Mondial

02 Dec 2023 1106

Tenis de masă CSM Constanța s-a calificat în sferturile ETTU EuroCup Women

16 Nov 2023 846

Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au calificat în sferturile Cupei României (GALERIE FOTO)

07 Oct 2023 1014

Gânduri frumoase pentru elevi Bogdan Huțucă, deputat PNL - „Educația este cea mai bună trambulină spre o carieră de succes"!

11 Sep 2023 743

Liga a 4-a Constanța 2023/2024 Fotbalist nigerian la Viitorul Cobadin. Transferat și un jucător care a evoluat în Germania (GALERIE FOTO)

16 Aug 2023 3592

Tenis de masă Medalie pentru fetele de la LPS „Nicolae Rotaru“ la Naționalele de juniori Under-13

15 May 2023 1841

Horoscop Este rost de câștiguri importante la debutul acestei săptămâni

10 Apr 2023 1333

Reuven Azar, Ambasador al Israelului în România – „Considerăm că orașul Constanța poate deveni un hub în Marea Neagră”

30 Mar 2023 1144

Eliza Samara a rămas cu o victorie uriașă la Singapore, contra campioanei olimpice, și cu un alt meci memorabil, cu Margaryta Pesotska

16 Mar 2023 1714

Fotbalistele de la Farul Constanța s-au calificat în sferturile Cupei României

13 Mar 2023 1420

#ConstanțaEsteBine 7.03.2023 Matematica lunii martie

07 Mar 2023 1373